Indigestia, dispepsia, cauze și simptome. Cum să descarci bila pentru o digestie bună
Indigestia (dispepsia) poate fi evitată de sărbători dacă urmați câțiva pași simpli.
Indigestia, dispepsie în termeni medicali, este un simptom care descrie durerea și disconfortul ce se resimt în partea superioară a abdomenului . În majoritatea cazurilor, aceasta apare imediat după o masă copioasă, așa cum este cea de Crăciun, dar poate să fie și simptom al unei afecțiuni digestive.
Indigestia, cauze și simptome
Indigestia are ca principală cauză un stil de viată dezechilibrat, aspect care implică o alimentație nesănătoasă, lipsa mișcării fizice și consumul excesiv de alcool, precum și administrarea de medicamente care cresc aciditatea stomacului.
În ceea ce privește simptomatologia indigestiei, aceasta se prezintă prin:
- reflux gastoesofagian
- senzația de arsuri
- balonare accentuată
- sațietate precoce în timpul mesei
- disconfort în zona abdomenului superior
- greață.
Pentru a preîntâmpina indigestia, mai ales că ne aflăm într-o perioadă în care varietatea de alimente, dar mai ales cantitatea de preparate tradiționale abundă, medicul nutriționist Simona Carniciu a explicat ce putem face pentru a ne bucura de masa de Crăciun.
”Starea de bine depinde foarte mult de alimentație și în primul rând trebuie să avem o stare de bine când ne așezăm la masa de Crăciun, să nu ne supărăm pentru nimicuri și trebuie să ne pregătim puțin. Întâi psihic, căci știm că vom mânca ceva mai mult și atunci să apelăm la câteva trucuri.
Ce este foarte important, atât femeile, cât și bărbații, să aibă grijă să descarce vezica biliară, bila. Pentru că vor avea o cantitate foate mare de grăsimi și evident că nu se pot tolera corect din punct de vedere digestiv și atunci persoanele care au probleme, nu doar că or să aibă o stare complet neplăcută dar se poate ajunge și la Camera de Gardă din cauza acestor asocieri dintre diverse tipuri de alimente”, a explicat dr. Simona Carniciu, medic nutriționist și boli metabolice, la Antena 3.
Cum descărcăm bila
Potrivit medicului, acest lucru se poare realiza prin două metode foarte simple.
”Prima şi cea mai clasică ar fi, ca dimineaţa, pe stomacul gol, să bem un gălbenuş crud amestecat cu sare. Apoi, stăm culcaţi pe partea dreaptă. Gălbenuşul îl putem înlocui cu ulei de măsline şi puţină zeamă de la o lămâie.
Este important să luăm şi suplimente, atât suplimentele care ajută vezica biliară, enzime digestive, care ajută digestia. Să nu uităm că sunt şi tot felul de ceaiuri digestive, sunt deja preparate și doar le punem în apă. Sunt tot felul de suplimente exact pentru aceste stări care pot apărea în cazul în care exagerăm, clasica apă cu lămâie.
Ananasul este extraordinar de bun după genul acesta de excese alimentare”, a mai spus nutriționistul.
Vezi și: 6 alimente pentru bila leneșă. Mărgărit: Trebuie să înveți și acest gust
Desertul, separat sau la finalul mesei
Cum în această perioadă în fiecare casă sunt tot felul de cozonaci și prăjituri, medicul a explicat care este momentul ideal pentru a le consuma în așa fel încât să nu punem presiune pe sistemul digestiv, dar nici să nu dăm glicemia peste cap.
Astfel, susține medicul, desertul de poate consuma și separat, dar și la finalul mesei. Iar explicație este că ”în momentul în care avem un desert, avem o încărcătură de glucoză destul de mare, și fructoză dacă este cu ceva fructe, și aici depinde foarte mult de cum este statusul metabolic. Dacă ești diabetic, dacă nu ești, dacă ești gras sau slab.
Dacă avem un desert care conține și ceva iaurt, avem și proteine și ceva grăsimi se încetineşte absorbția și nu mai urcă la fel de tare glicemia.
În schimb, dacă este un desert care este o bombă de zahăr, este bine să-l consumăm imediat după masă, în ideea de a amesteca cu tot felul de fibre și în felul acesta digestia fiind încetinită nu mai avem acel spike al glicemiei”, a mai spus medicul.
Cum să evităm indigestia la Crăciun
Potrivit medicului, toate combinațiile mesei de Crăciun pot să cadă greu la stomac dacă nu sunt realizate așa cum trebuie. Motiv pentru care este nevoie să acordăm o atenție deosebită fiecărui fel de mâncare astfel încât să ne putem bucura de sărbători și să nu trecem pe la Urgențe.
Astfel, primul lucru pe care trebuie să îl facem dimineața este să ”descărcăm bila”, în plus ”nu mâncăm dulce de dimineață niciodată pentru că organismul când îi dai direct o avalanșă de carbohidrați de dimineață nu mai are nevoie să-și ia din alte surse și nu este avantajos nici dacă vrei să slăbești, nici dacă nu vrei să slăbești.
Cozonacul nu este mic dejun decât dacă avem grijă să mâncăm foarte puțin și în combinație cu un iaurt.
La aperitivul 1, mâncăm o cantitate cât se poate de mică și să nu amestecăm toate acele alimente care sunt deja tocături.
Le separăm ușor și le combinăm cu n fir de ceapă verde, cu salată, cu murături, în așa fel încât să nu dăm dintr-o dată o cantitate mare de alimente care nu sunt sănătoase și aici vorbesc din punct de vedere digestiv: nu foarte multe grăsimi, nu foarte mulți carbohidrați deodată.
Seara, o masă ușoară, cu legume. Și să facem lucruri care ne fac să ne simțim bine. Pentru că atunci când te simţi bine, digestia este mai bună. Să facem şi mişcare pentru că ajută la digestie în această perioadă”, a mai spus medicul.
Vezi și: Maioneza, bogată în vitamine și nutrienți. Ce avantaje ai dacă o consumi
-
-
De ce provoacă statinele dureri musculare14.12.2025, 21:01
-
EXCLUSIV Plante și ceaiuri care ajută la curățarea plămânilor14.12.2025, 19:42
-
Cum te ajută regula 30:15 ca să scapi de durerile de spate14.12.2025, 18:52
-
Virusul Epstein-Barr (EBV) provoacă boala Crohn. Persoanele infectate au de 3 ori mai multe șanse să facă această boală a intestinului
Alimentele care cresc riscul de polipi intestinali la femeile sub 50 de ani
Pilula contraceptivă nu crește riscul de cancer hepatic, arată un studiu amplu
Cancerul care se răspândește alarmant. Nu există niciun avertisment.
Cum îți dai seama că ai ficatul gras. 4 lucruri pe care trebuie să le știi
Boala de reflux gastroesofagian crește riscul problemelor cardiace acute
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute. De ce trebuie să ții cont.
Trei semne de pe mână care îți arată că ai probleme cu ficatul. Indică o degradare severă
Aceste trei semne banale de pe mână îți arată că ai probleme grave cu ficatul. Indică o degradare severă a acestuia.
Semnele pe care le ignori și care arată că ficatul tău cedează încet
"Am avut gaze și m-am balonat în ultimele luni". Ce este sindromul intestinului permeabil
Superalimente pentru detoxifierea ficatului. Cum previi boala ficatului gras non-alcoolic
Acestea sunt cele mai bune alimente care îți curăță ficatul. Previn și boala ficatului gras non-alcoolic.
Statinele, efect în boala hepatică cronică. Ar putea fi utilizate împotriva cancerului hepatocelular și progresiei fibrozei hepatice
Statinele au un efect major asupra ficatului. Pot vindeca o boală gravă.
Tranzitul intestinal: frecvența scaunului poate influența sănătatea
Bacteriile intestinale pot provoca boli grave de ficat. Cercetătorii propun tratament inovator
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, tot mai frecvente. Dr. Răzvan Iacob: Extrem de important să le putem diagnostica corespunzător
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Alimente și băuturi care pot crește riscul de cancer pancreatic și colorectal. Specialiștii, avertisment
Vitamina B12, asociată cu prevenția pancreatitei acute
Această vitamină regenerează pancreasul în profunzime. Combate și o afecțiune digestivă gravă și frecvent întâlnită.
EXCLUSIV Testul neinvaziv al hemoragiilor oculte, ce este. Dr. Carmen Gabriela Lamatic: Poate fi influențat
Boala silențioasă care crește riscul de deces prin boli de inimă și cancer cu 50%
4 semne cheie că ficatul tău este în pericol
HMB, suplimentul pentru tratarea cirozei. Îmbunătățește viața pacienților cu ciroză
Acest supliment alimentar ar putea ajuta la repararea ficatului, iar beneficiile sunt importante.
