6 alimente pentru bila leneșă. Mărgărit: Trebuie să înveți și acest gust
Care sunt cele mai bune alimente pentru stimularea bilei leneșe și cum pot fi combinate acestea.
Bila leneșă, popular, dischinezie biliară în termeni medicali, reprezintă un complex de tulburări de tip biliar, ce se manifestă printr-un gust amar, grețuri, arsuri în partea superioară a abdomenului sau lipsa poftei de mâncare și balonare, precum și astenie fizică sau intelectuală și o stare de iritabilitate mai crescută.
Vezica biliară este un organ mic, în formă de pară, situat sub ficat, care stochează și eliberează bila.
Bila este ajută sistemul digestiv să digere grăsimile din alimentele pe care le consumăm, fiind un amestec format în principal din colesterol, bilirubină și săruri biliare. În acest context este foarte important ca bila să funcționeze în parametri, pentru a nu ajunge la situația de dischinezie biliară sau chiar de eliminare a acesteia, prin intervenție chirurgicală.
Nutriționistul Cristian Mărgărit susține că alimentația adecvată este una dintre cele mai la îndemână modalitate de a ține sub control bila, subliniind că alimente amare stimulează secreția de bilă.
Vezi și: Excesul de proteine, dăunător. Câtă carne este indicată pe săptămână: Duce la obezitate
Bila leneșă, rețete amare
Astfel, pentru a veni în sprijinul celor care se află în situația de aține dietă din cauza bilei leneșe, Mărgărit a prezentat câteva rețete simple, dar eficiente.
”Rucola este un aliment foarte sănătos, care merită să fie ținut în dieta noastră. Ajută la stimularea secreției de bilă. Repet, asta o facem în perioada noastră obișnuită, nu când avem criză de bilă.
Când avem criză de bilă ținem regim, ne luăm medicamentele, ne ducem la ecografie și toate celelalte. Acest regim (n.r. cu alimente amare) trebuie să îl urmăm în fiecare zi, să ne alegem o parte dintre aceste alimente amare și să le avem în dieta noastră în mod constant”, a spus Cristian Mărgărit, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Astfel, în salata amară, peste rucola a adăugat andive tăiate finuț, pe care le-a ”stins” cu oțet balsamic.
”Acesta are mai multe beneficii, pe lângă partea de gust, el ajută mai mult pancreasul, nu neapărat secreția de bilă, dar completează foarte bine și taie acea amăreală pe care noi o avem în în aceste frunze”, a mai spus nutriționistul, care a subliniat că trebuie să îi dăm organismului și grăsimi, ”dar puțin câte puțin, pentru a stimula în permanență secreția de bilă”.
În ceea ce privește grăsimile, Mărgărit recomandă mugurii de pin, dar atrage atenția în legătură cu achiziționarea acestora, adică ”să nu fie râncede, pentru că ne fac mai mult rău decât bine”, iar o altă sursă de grăsimi sănătoasă este cea venită dinspre măsline, dar care nu trebuie să fie într-o cantitate prea mare, la fel cum nici uleiul de măsline nu trebuie să depășească o linguriță.
Și cum hidratarea este un aspect la fel de important pentru secreția bilei, o variantă foarte bună în acest scop este consumul de limonadă, dimineață, în loc de apă.
”Grapefruitul este și el un pic amar și ajută. În loc de lămâie punem grapefruit și radem puțin ghimbir peste limonadă. De asemenea putem să avem și fenicul, care miroase puțin a mărar, iar asta ne duce spre semințe. Chimenul este și el foarte bun pentru secreția de bilă”, a mai spus nutriționistul.
Bila, pregătiri pentru sărbători
În această perioadă trebuie să fim pregătiți pentru alimentele foarte grele. ”Vor fi sarmale, vor fi slănini, vor fi jumări, toate celelalte și atunci bila noastră trebuie să fie într-o formă foarte bună pentru că altfel dacă ea nu este pregătită și îi arunci foarte multă grăsime se blochează, apar durerile, acele spasme, atunci e caz medical, dar în restul timpului noi trebuie să avem grijă de noi să avem o dietă organizată. Trebuie să înveți să guști și acest gust amar, căci toate aceste alimente ajută la drenarea bilei”, a mai spus nutriționistul..
Dischinezia biliară sau tulburarea vezicii biliare: cauze, simptome și tratament. Bolile grave pe care le indică
Dischinezia biliară este tulburarea funcțională a vezicii biliare (colecist) care afectează tonusul și motilitatea acesteia. De altfel, dischinezia biliară este considerată a fi simptomul unor boli, cum ar fi: hipotiroidismul, pancreatita, diabetul, boala celiacă, calculii renali, gastrita, ulcerul duodenal, anemia hemolitică, lupusul eritematos sistemic (LES) sau fibromialgia. Cea din urmă se caracterizează prin spasme musculare care pot afecta și mușchii vezicii biliare.
Dischinezia biliară, ”bila leneșă”, reprezintă un complex de tulburări digestive de tip biliar, manifestate prin:
- dureri în partea dreaptă a abdomenului sub nivelul coastelor, dureri ce pot avea intensități diferite, de la o simplă jenă dureroasă până la colici puternice),
- gust amar,
- grețuri,
- vărsături de tip biliar,
- arsuri în partea superioară a abdomenului,
- lipsa poftei de mâncare,
- iritabilitate crescută,
- astenie fizică sau intelectuală
- balonări. Citește mai departe AICI.
-
-
Ce este ciclosporia? Iată cum se răspândește acest parazit24.07.2026, 19:52
-
-
-
Doliu în teatrul românesc. A murit marea actriță Adela Mărculescu24.07.2026, 14:44
Grelina: hormonul care dictează pofta de mâncare. Echilibrul esențial dintre grelină și leptină
Descoperă rolul esențial al acestui hormon în reglarea apetitului și a greutății corporale.
Tot mai multe femei peste 55 de ani suferă de dureri lombare. Medicii au descoperit cauza surprinzătoare
Cele mai bune alimente pentru echilibrul hormonal. Importanța unei diete echilibrate pentru sănătatea hormonală
Teodora Stoica, mărturisiri dureroase despre lupta împotriva cancerului: Am avut şi metastaze la plămân şi la coloană. Nu mai aveam putere să mă ridic din pat
Vitamina D și rolul său în prevenirea bolilor autoimune. Ce sunt celulele T și cum sunt influențate de deficitul de vitamina D
EXCLUSIV Diferența între enterocolită și toxiinfecție alimentară. Simptome și tratament. Carmen Dorobăț: Antibioticul trebuie dat cu discernământ!
Ce să faci dacă ai prediabet. Tratarea începe cu pași mici dar siguri. Când devine glicemia un semnal de alarmă
Prediabetul poate fi ținut sub control iar schimbările din viața de zi cu zi sunt cheia pentru a controla nivelul glicemiei.
EXCLUSIV Adevărul despre afirmația "am rezistență la alcool, am ficatul antrenat!" Dr. Romanescu, despre paharul de vin la masă: Așa apar ciroza și cancerul hepatic
Bărbații au un risc mai mare de cancer și mortalitate dacă au nivelurile foarte mici ale acestui hormon
Hiperglicemia nocturnă: riscuri și soluții pentru persoanele cu diabet. Cum să previi glicemia ridicată în timpul nopții
Gestionarea nivelului glicemiei pe timpul nopții este crucială pentru un somn odihnitor și o mai bună gestionare a diabetului.
Cine nu ar trebui să bea lapte. Dacă ai boala ASTA, trebuie să te ferești. Îți agravează simptomele
Cancerul care nu prezintă simptome. Roxana Boanță: Pacienții nu au semne
EXCLUSIV Semnul care ne trimite la endocrinolog. Dr. Roxana Novac: Acum este momentul
Acestea sunt semnele care ar trebui să ne trimită la endocrinolog.
Potrivit unui studiu, până în 2050 jumătate dintre adulți vor fi supraponderali sau obezi: Un eșec social monumental
Cum afli dacă un nodul tiroidian este benign sau malign?
Osteoporoza, tratată mai eficient? Descoperirea care ar putea reduce riscul de fracturi
Colesterolul nociv crește în timpul sărbătorilor cu 20%. Cele 3 zile din an cu cel mai mare număr de atacuri celebrale
Conform cercetărilor, nivelurile de colesterol nociv cresc semnificativ în timpul sărbătorilor, cu aproape 20%.
Un medic dezvăluie cele 7 boli care apar imediat după sărbători: Se agravează imediat
Un medic dezvăluie 7 boli care se agravează după sărbători. Mesele de sărbători pot face mai mult rău decât ai crede.
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
Boala ascunsă în carnea de porc. Primul semn că ai trichineloză. INSP: Carnea conţine larve de viermi paraziţi
Anca Țurcașiu, boală. Analiza banală pe care toți ar trebui să o facem: Mi-a ieșit destul de proastă. Obișnuiește-te, nu există remediu
Gestionarea sănătății tiroidei la persoanele în vârstă. Echilibrul dintre un tratament corect și un stil de viață sănătos
Tulburările tiroidiene se pot manifesta în mod subtil odată cu înaintarea în vârstă, necesitând o conștientizare sporită.
Cele 6 alimente care îți scad glicemia. Sunt pline de fibre și pot reduce diabetul
Aceste 6 alimente sunt bogate în fibre, antioxidanți și nutrienți, îți scad glicemia și combat diabetul.
