Infecțiile nosocomiale, sub media europeană. Rafila: Numărul de decese care ar putea să fie atribuite infecţiilor asociate asistenţei medicale ar fi probabil de circa 1.700
Infecțiile nosocomiale din România se mențin în limite sub media europeană.
Infecțiile nosocomiale se mențin la un nivel de circa 1%, potrivit ministrului Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila. Acesta a declarat în cadrul unei conferințe de presă că trebuie încurajată raportarea acestora. Potrivit ministrului, eliminarea infecțiilor asociate asistenței medicale nu este posibilă nicăieri în lume.
”Cred că în ultimul an, din acest punct de vedere, s-a reuşit cea mai importantă evoluţie din ultima perioadă, ultimii cinci ani, 10 ani. Am reuşit să facem foarte multe lucruri care pot să ducă la controlul acestui fenomen.
Nu putem să pledăm pentru două chestiuni care sunt contradictorii şi care pot să inducă oamenii în eroare, pe de o parte şi pot să afecteze serios şi credibilitatea sistemului sanitar şi nu neapărat a Ministerului Sănătăţii, ci a profesioniştilor care lucrează în zona sănătăţii. România raportează, după o evoluţie crescătoare, 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale.
Media la nivelul european este de 7%. Noi am crescut de la 0.2% la 1%. La nivelul Uniunii Europene sunt în fiecare an 37.000 de decese care sunt datorate infecţiilor asociate asistenţei medicale, iar numărul de decese care sunt parţial atribuite acestor infecţii, pentru că pacienţii au foarte multe patologii foarte complicate, este de cel puţin trei ori mai mare.
România are cam 5% din populaţia Uniunii Europene şi, dacă ar fi să extrapolăm aceste cifre la nivelul ţării noastre, am vedea că şi în România numărul de decese care ar putea să fie atribuite infecţiilor asociate asistenţei medicale ar fi probabil de circa 1.700 de decese care s-ar înregistra la nivelul unui an”, a precizat prof. dr. Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă.
Campioni la consumul de antibiotice
În schimb, potrivit ministrului, românii sunt campioni la consumul de antibiotice.
”n momentul în care există opinii foarte vehemente că trebuie să facem totul pentru dispariţia infecţiilor nosocomiale, nu o să reuşim. Pentru că dacă se va crea o presiune publică, noi lucrăm să se poată descoperi, să se poată raporta, să putem lua măsuri încât să fie mai puţine infecţii cu bacterii multirezistente pentru că avem o problemă majoră în România, avem cea mai proastă situaţie din punct de vedere al bacteriilor multirezistente care produc infecţii invazive întrucât se folosesc cele mai multe antibiotice”, mai precizat ministrul.
Infecțiile nosocomiale NU sunt doar ale României. "Pacienții, testați înainte de internare". Ce sunt, De Ce apar. Cele mai frecvente bacterii care există în spital
Infecțiile nosocomiale afectează un număr substanțial de pacienți la nivel mondial, ceea ce duce la creșterea mortalității și la un impact financiar asupra sistemelor de sănătate. Deși povara globală reală a infecțiilor asociate asistenței medicale (IAM) rămâne necunoscută din cauza lipsei de date și de sisteme de supraveghere fiabile, studiile epidemiologice din Europa și Statele Unite arată rezultate relativ consistente în cadrul programelor de supraveghere. Ca atare, majoritatea studiilor epidemiologice provin din Statele Unite și Europa.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a fost invitat la Antena 3, acolo unde a vorbit despre planul pe care autoritățile în au în ceea ce privește noul val al pandemiei COVID-19, despre situația actuală a spitalelor din România, dar și despre infecțiile nosocomiale.
De ce apar bacteriile multirezistente în spitale
În rândul spitalelor europene, prevalența a cel puțin unei IAM a variat în funcție de mediul de îngrijire: 4,4 % în spitalele de îngrijire primară; 7,1 % în spitalele de îngrijire terțiară; 19,2 % în unitățile de terapie intensivă; și 3,7 % în unitățile de îngrijire pe termen lung.
S-a stabilit că aproximativ 8,9 milioane de episoade distincte de IAM au loc anual în unitățile de îngrijire acută și de îngrijire medicală pe termen lung din Uniunea Europeană.
"Pe noi ne interesează raportarea acestor infecții, lucrăm acum la niște criterii, în care să existe totuși un prag minimal pe care să nu-l acceptăm în contractele de management, pentru că mult timp, în aceste contracte, și nici măcar nu există o obligație, oamenii treceau 0 sau 0,1 sau 0,2.
Și atunci, în mod evident, la evaluare trebuiau să aibă tot atât. Nu este în regulă, trebuie să scoatem acest prag. Și nu e vorba de prag, cât de performanța managerială.
Sunt spitale... dacă aveți o situație, unde ați avea mai mult curaj să intrați? Într-un spital care arată 5% infecții sau 0% infecții? Trebuie să educăm publicul în acest sens, să înțeleagă că acei oameni care lucrează pentru detectarea infecțiilor, pentru adevăr, sunt cei care își fac meseria așa cum trebuie (...)
Am dezvoltat capacitatea de laborator, ne pregătim să facem training-ul epidemiologilor, microbiologilor, infecționiștilor, ca să putem detecta infecțiile, să le supraveghem și să prescriem corect antibiotice.
Unul dintre motivele majore de apariție al bacteriilor multirezistente într-un procent așa de mare în România este utilizarea antibioticelor, fie în exces, fie în mod greșit", a spus Alexandru Rafila.
Această problemă a administrării antibioticelor "după ureche" este o situație generală a Uniunii Europene.
-
Dormi prost noapte de noapte? Riscul de AVC este cu 26% mai mare28.09.2026, 21:38
-
-
-
-
Ai anumite pofte? S-ar putea să ai deficit de vitamine sau probleme psihice
Robert De Niro, tată la 79 de ani. Când sunt bărbații mai fertili și ce se întâmplă dacă faci copii după 34 de ani
Robert De Niro a devenit tată la 79 de ani. Cum influențează vârsta fertilitatea masculină.
EXCLUSIV Ce se întâmplă dacă bei 44 de pahare de vin conform tradiției. Paparau: E greu de crezut. Comă alcoolică sau deces
Ce se întâmplă dacă bei 44 de pahare de vin. Care sunt riscurile la care te expui.
EXCLUSIV Certificatul de virginitate, eliminat oficial. Ana Măiță: O aberație că a existat! Erai dusă să fii chinuită de mama și tata. Lăsa o traumă
Certificatul de virginitate a fost eliminat. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
EXCLUSIV Valoarea la care se consideră că ai colesterolul mărit. Dr. Sorin Băilă: Este foarte, foarte mult. Nu e normal să ajungem aici
Care e valoarea de la care se consideră că ai colesterolul mărit. Cum poate fi prevenit.
Apropierea morții, prevestită prin semne clare, cu o lună înainte. Ce se întâmplă în ultimele ore de viață
Apropierea morții persoanelor în vârstă poate fi prevestită de mai multe semne chiar cu o lună înainte de decesul acestora.
EXCLUSIV Testele genetice în sarcină, când și cui sunt recomandate. Herghelegiu: Se analizează întregul ADN. În cazul bolilor genetice nu există tratament. Nu putem schimba ADN-ul
Testele genetice efectuate de femeia însărcinată pot oferi informații despre anumite boli de care ar putea suferi copilul.
EXCLUSIV Canabisul, ilegal, dar neincriminat. Paparau: Cum îți poate strica un joint viitorul? De aici începe partea horror
Nutrientul lipsă care pune viața în pericol. Efecte mai nocive decât fumatul
Lipsa acestui nutrient poate pune viața în pericol. Este considerat mai nociv decât fumatul. Crește riscul de moarte prematură.
Testul de sânge care arată dacă ai cancer. Descoperirea revoluționară care poate detecta celulele canceroase din fază incipientă
Testul de sânge care arată dacă ai cancer. Este supranumit ucigașul tăcut.
Biopsia osoasă, când este recomandată. Legătura cu diabeticii
Biopsia osoasă, tot ce trebuie să știi despre procedură. Ce poate spune osul despre sănătatea ta.
EXCLUSIV Analize de sânge, amprente și ADN: ce trebuie să știi despre fiecare. Ce se folosește pentru testul de paternitate. Curcă: Este cea mai importantă
Ce trebuie să știi despre analizele de sânge, amprente sau ADN. Care oferă o acuratețe ridicată în cazul unor teste.
De ce aceeași analiză de sânge poate arăta diferit vara și iarna
Analizele medicale, cum te pregătești și ce trebuie să știi
Analizele medicale sunt esențiale pentru diagnosticarea unor boli.
Preotul Necula: O mare bătălie va urma în perioada post-COVID. Am uitat că oamenii au nevoie de căldură omenească, de mână întinsă
Testele care îți arată dacă ai probleme cu ficatul. Când sunt recomandate
Analizele medicale, o cheltuială mică pentru sănătate. Medic: O consultație țintită nu rezolvă mare lucru
Românii sunt dezamăgiți că le ies analizele medicale bune și nu le mai refac anual, așa cum recomandă medicii.
EXCLUSIV Aragazul, nociv și interzis în UE. Cum distruge întreaga lume. Atenție la asta când gătești. Paparau: Asta reduce oxigenul respirat! În România mulți se încălzesc direct la flacăra aragazului
Cele două senzații pe care le simt oamenii înainte de moarte. Sunt cele mai des întâlnire. Nu este vorba de durere
EXCLUSIV Expertizele medico-legale: când și cui se cer. Curcă, despre lege și experții independenți: Egalitate de "arme". Poți contrazice concluziile
Expertizele medico-legale pot fi solicitate în mai multe cazuri. În anumite situații acestea pot fi contestate. Care este procedura.
Modificarea unei singure gene, responsabilă de apariția cancerului. Rolul crucial al genei BAP1 în dezvoltarea cancerului
O singură genă poate genera peste 5.000 de variante genetice care permit cancerului să se dezvolte necontrolat.
Cancer de prostată, tehnologie Google pentru medicii anatomo-patologi
Imunoglobulinele, rol în susținerea sistemului imunitar. Cum luptă împotriva infecțiilor
Imunoglobulinele au un rol determinant pentru menținerea sistemului imunitar. Unde le găsim.
