EXCLUSIV Legătura dintre endocrinologie și diabet. Badiu: Avem dezvoltat acest sistem
Medicina internă acoperă endocrinologia, care la rândul său include și diabetul.
Prof. Dr. Corin Badiu, doctor în științe medicale, medic primar endocrinolog și diabet, nutriție și boli de metabolism, cadru didactic la UMF Carol Davila București, a fost întrebat în emisiunea ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC Medical cu privire la situația în care se află endocrinologia în România comparativ cu alte state europene, mai mult decât atât, dacă este suficientă ”existența unui singur Institut Endocrinologic” sau consideră ”că necesitățile și în bolile endocrine sunt mai mari”.
”La nivel internațional există departamente specifice de endocrinologie, însă ele sunt într-un complex multi-disciplinar în marea majoritate ale centrelor de excelență, unde ele se află în spitale universitare, centre care asigură o îngrijire completă, dar sunt departamente de endocrinologie cu individualitate academică. În unele țări, umbrela medicinei interne acoperă endocrinologia, adică aceasta din urmă nu este o specialitate distinctă, dar la nivel european, majoritatea cazurilor sunt acoperite de cei care sunt în zona endocrinologiei menționând că în majoritatea țărilor europene endocrinologia include diabetul, adică patologia este de fapt endocrinologie-boli metabolice-diabet. Sunt departamente speciale, unele sunt dedicate populației pediatrice, departament de creștere și patologie endocrino-pediatrică, departament de endocrinologie adulți și pentru cancerul tiroidian există departamente care au și infrastructură de medicină nucleară pentru că acolo este necesară internarea pacienților și administrarea dozelor de iod radioactiv sub supraveghere medicală a unor endocrinologi și medici de medicină nucleară”, a explicat Prof. Dr. Corin Badiu în cadrul emisiunii ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC Medical.
Care este situația la nivelul României
”La nivel național, cu excepția Institutului Național de Endocrinologie, majoritatea celorlalte departamente de endocrinologie se află integrate în spitale multi-disciplinare, unde în aceeași instituție există și clinici de chirurgie, de imagistică, de medicină internă, de terapie intensivă și într-un fel, și noi am dezvoltat, în Institut, acest sistem. Există o secție de terapie intensivă, există un departament de imagistică, una o secție de medicină nucleară, chirurgia endocrină pentru patologia tiroidiană și paratiroidiană, avem dezvoltat acest sistem într-o manieră clară pentru institut, datorită tradiției institutului ”, a mai spus Dr. Corin Badiu, care a subliniat că Institutul Național de Endocrinologie a ajuns la venerabila vârstă de 75 de ani.
Vezi și: Stresul și tiroida. Corin Badiu: A crescut numărul de cazuri
Hipotermia: semnul banal dat de tremurat atunci când ți-e doar "frig"
O bacterie ascunsă în gură provoacă boli de inimă și cancer. Boala parodontală îți poate distruge tot corpul. "Fentează" sistemul imunitar
Auzul slab poate să "crească riscul de insuficienţă cardiacă"
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.
Nu ignora acest semn banal! Așa începe o boală autoimună
Îți e frig tot timpul? 6 cauze și semnele care nu trebuie ignorate
Ai limba albicioasă dimineața? Ce înseamnă și cât de periculos e
Nu ignora venele sparte. Ce se întâmplă cu picioarele tale dacă apar pete roșii sau albastre
Ce este starea de rău, de fapt? Cauzele care provoacă senzația bruscă de neliniște, disconfort, oboseală
Ion Iliescu primește suport respirator. Ce înseamnă, de fapt, "plămânul artificial" și cât de grav e
Ion Iliescu, pe "plămân artificial". Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul președinte. De ce e încă la ATI și ce înseamnă, de fapt, suportul respirator.
Un pahar pe zi poate duce la cancer de sân. Legătura subestimată de femei
Puține femei știu că un gest aparent inofensiv precum consumul unui pahar de alcool pe zi, le poate crește dramatic riscul de cancer de sân!
5 semne aparent banale care îți spun că ai probleme cu ficatul. Numărul 3 sigur îl ignori!
Cele 5 semne banale care îți arată că ai probleme cu ficatul. Le ignori zilnic și habar nu aveai că e de la ficat.
Toxina bacteriană, cauza pentru cancerul de colon la tineri
Expunerea la toxina bacteriană poate explica creșterea cancerului de colon la vârste mai fragede.
De ce ai mereu picioarele reci? Cauze, riscuri și soluții simple
Alimente contaminate cu PFAS. Ai mâncat ASTA? Riști cancer, infertilitate și boli hepatice
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
