Alcoolul și bacteriile dăunătoare din gură, legătură neașteptată
Consumul de alcool duce la creșterea bacteriilor dăunătoare din gură, acesta este rezultatul unui studiu recent. Este încă un mod în care alcoolul dăunează sănătății.
Există o mulțime de teorii despre cum bacteriile intestinului afectează sănătatea, dar acestea s-ar putea să nu fie singurele bacterii din corp care contează.
Populația de bacterii din gură poate juca, de asemenea, un rol important în riscul diverselor boli.Și cercetătorii au descoperit recent cum, consumul de alcool, poate influența bacteriile pe cale orală, spune harvard.rarebirdinc.com.
Consumul de alcool și bacteriile din gură
Un studiu publicat de către „Microbiome” a constatat că persoanele care au consumat una sau mai multe băuturi alcoolice pe zi au avut mai multe bacterii dăunătoare în gură, decât cei car nu beau. Cercetătorii au descoperit tipuri de bacterii care au fost legate de boli gingivale, cancer și boli de inimă.
Studiul a analizat 1.044 de persoane cu vârste între 55 și 87 ani, implicate în două studii clinice naționale în curs de desfășurare. Toți subiecții se aflau în bună stare de sănătate atunci când studiul a început.
Ei au oferit cercetătorilor probe de bacterii din cavitatea orală și au răspuns la întrebări detaliate despre cantitatea de alcool pe care au băut-o. Studiul nu a luat în calcul ce tip de alcool au băut.
Concluziile acestui studiu vă pot da un motiv să vă regândiți consumul de alcool și, probabil, va face obiectul unei cercetări mai aprofundate în viitor.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Întrebarea care zguduie medicina modernă: pot plantele să devină „farmacia viitorului”? Ce spune știința
Un ingredient simplu îți poate salva mintea și corpul după 60 de ani. Fructul recomandat de experții de la Harvard
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Băutura care arde grăsimea și elimină metalele grele din corp. E minune pentru ficat
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul
Planta care anulează efectul medicamentelor
Compusul natural care previne degradarea creierului. Îi oferă un scut protector
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Tratament naturist pentru diabet. Un medic dezvăluie rețeta care scade glicemia
Ceaiul și ciocolata, efect asupra hipertensiunii arteriale
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Rădăcina de angelică: secretul natural al sănătății femeilor
Te doare capul? Acest ingredient banal din bucătărie face minuni! E mai puternic decât o pastilă
Ciuperca lui Dumnezeu sau "ciuperca nemuririi": secret pentru glicemie și imunitate
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
5 legume care te hidratează mai bine decât un pahar cu apă
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
5 plante medicinale care ajută la echilibrarea hormonilor
Planta medicinală care te ajută să slăbești. Arde grăsimile rapid
Această plantă medicinală veche de 2.000 de ani ar putea fi cheia pierderii în greutate. Arde grăsimile rapid și fără efort.
8 plante "minune" pentru tiroidă: ce spun studiile despre ele
Usturoiul pe stomacul gol: mit sau terapie adevărată? Adevărul surprinzător
Planta care poate reduce inflamația și proteja inima
Alimentele care îți cresc imunitatea instant. Mit sau realitate? Numărul 9 te va uimi
Noni, planta tropicală cu beneficii pentru sănătate și piele
Condimentul care chiar scade glicemia și colesterolul
Anghinarea, superalimentul care poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului. Combate balonarea
Acest superaliment poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului.
