Bebeluș mort la trei săptămâni după naștere: avea o alcoolemie de 3,2 mg/l
Un bebeluș năsut în urmă cu trei săptămâni în Polonia a murit. Procurorii au arătat că nou-născutul avea o alcoolemie de 3,2 mg/l.
Un bebeluş care s-a născut prematur într-un spital de la periferia Varşoviei în urmă cu trei săptămâni a murit. Potrivit procurorilor polonezi, copilul avea o alcoolemie de 3,2 miligrame la litru în sânge.
Potrivit oficialilor locali, bebeluşul, care a avut la naştere greutatea de doar 1.300 de grame şi suferea de malformaţii genetice importante, a fost supus unei autopsii în vederea stabilirii cauzei decesului, mai citează agerpres.ro.
Mama lui, o femeie de 42 de ani, a fost internată în oraşul Nowy Dwór Mazowiecki pe 23 decembrie după debutul contracţiilor, deşi se afla doar în cea de-a 28-a săptămână de sarcină. După naştere, bebeluşul a fost internat într-o secţie specială a spitalului. Femeia a fost externată la scurt timp după naştere şi a fost chestionată apoi de Poliţie şi Procuratură.
Ea a mărturisit că se afla în stare de ebrietate în momentul naşterii, dar a fost eliberată după aceea, întrucât a putut să dovedească faptul că deţine o locuinţă permanentă.
Medicii speră să determine prin autopsie dacă bebeluşul a murit ca urmare a malformaţiilor genetice sau din cauza conţinutului ridicat de alcool din sângele său
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
Alimentul poate scăpa milioane de oameni de diabet și boli de inimă
Acest aliment poate preveni diabetul și bolile de inimă. E plin de fibre și reduce colesterolul și scade inflamația.
Plantele care anulează efectul medicamentelor. Top remedii naturiste cu riscuri
Infecții urinare iarna: greșeala pe care o faci fără să-ți dai seama. Acest fruct te scapă de probleme
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Planta care anulează efectul medicamentelor
Anghinarea, superalimentul care poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului. Combate balonarea
Acest superaliment poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului.
6 motive să bei matcha în fiecare zi. Face minuni!
Ceaiul aromat care reduce inflamația din organism, previne infecțiile și te calmează. Este ideal în perioadele cu vreme rece
5 legume care te hidratează mai bine decât un pahar cu apă
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Rădăcina de angelică: secretul natural al sănătății femeilor
Pelinul, planta care intrigă medicii: poate calma inflamația, dar ascunde și riscuri serioase
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
Ceaiul care te ajută să slăbești rapid și natural. Arde multe grăsimi
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
EXCLUSIV Mănâncă asta zilnic și pielea ta va străluci! 5 alimente pline de colagen și niacinamide
Planta care ar putea trata cancerul de sân: protejează ficatul și ajută la slăbit
Compusul natural care previne degradarea creierului. Îi oferă un scut protector
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Sardinele, superalimentul la conservă. Conținut ridicat de Omega-3
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
Băutura care spală ficatul gras
Cea mai bună băutură care spală și curăță ficatul gras.
Ashwagandha: 4 efecte adverse potențial grave
Leguminoasa banală care are mai multă proteină decât un ou și scade colesterolul fără efort
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
