Zâmbetul, terapie pentru creier. Ce trebuie să știi azi de Ziua Mondială a Zâmbetului
Ziua Mondială a Zâmbetului este aniversată anual, începând din 1999, în prima zi de vineri a lunii octombrie. Anul acesta este marcată azi pe 5 octombrie, când toţi oamenii...
Ziua Mondială a Zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, artistul american care a creat „fața zâmbitoare” (smily face).
Aproape toți oamenii de pe planetă asociază mental starea de fericire, de optimism cu zâmbetul. Acest simplu gest are o putere fantastică asupra creierului nostru, schimbă doar în câteva secunde stări de supărare sau de depresie, consideră psihologul român Lenke Iuhos.
Zâmbetul conștient, natural, autentic
Zâmbetul este o expresie facială funcțională provocată de multe ori de un succes, de sentimentul de fericire, de creșterea interesului personal. Folosit la un nivel conștient, zâmbetul este o formă de comunicare a stării de bine.
„Să luăm ca exemplu situația trăită la un examen, la un interviu unde pot apărea și emoții cu o structură negativă, iar subiectul primit la examen stârnește un șir de zâmbete naturale. În câteva secunde, studentul se simte în zona lui de confort, iar datorită relaxării și a stării de bine generate de zâmbet, creierul va acționa pentru a da un randament ridicat. Astfel, este foarte important de conștientizat faptul că zâmbetul ne arată nu numai emoțiile noastre în afară, dar are și un efect asupra interiorului, ceea ce ne ajută să ne facem sau să ne provocăm plăcerea”, explică psihologul Lenke Iuhos.
Zâmbetul reduce stresul
În orice caz, descoperirile cercetărilor arată că zâmbind în timpul unei perioade de stres, acesta contribuie la reducerea răspunsului organismului la stres, indiferent dacă persoana se simte fericită sau nu. „Zâmbetul are capacitatea unică de a reduce aproape instantaneu cantitatea de hormoni de stres din organism, crește numărul de anticorpi împotriva infecțiilor îmbunătățind astfel rezistența la boala. Zâmbetul ajută, de asemenea, dacă nu există fericire reală în spatele acestuia”, spune psihologul.
Zâmbetul ne întărește inima
„Prin zâmbet, putem ajunge la râs, reacție pozitivă care ventilează corpul. Clipele de viață îmbogățite des cu zâmbete și râsete îmbunătățesc circulația sângelui, reduc riscul de atac de cord și alte probleme cardiovasculare".
Zâmbetul ne ajută să construim relații
„Zâmbetul îmbunătățește încrederea în sine și vă va face vesel. Zâmbetul creează endorfine, adică hormonul fericirii, și vă va face să vă simțiți bine. Zâmbetul apropie oamenii, ușurează comunicarea. De asemenea, dacă apelați la vânzătorul din magazin cu un zâmbet larg pe fața dvs., acesta va fi mai dispus să vă servească”, afirmă psihologul Lenke Iuhos.
Zâmbetul de complezență vs zâmbetul real
Zâmbetul din suflet poate fi panaceul mult căutat de toată lumea. Cum facem diferența dintre un zâmbet fals și unul real? Zâmbetul obișnuit, fără implicare sufletească se rezumă doar la folosirea mușchilor gurii, iar în cazul zâmbetului natural „mobilizăm” și mușchii din jurul gurii și ai ochilor (în colțul ochilor se formează riduri mici). Din moment ce nu putem mișca mușchii din jurul ochiului decât în acest fel, zâmbetul natural (conform neurologului francez Guillaume Duchenne) este în general considerat a fi expresia unei bucurii sincere.
„De regulă, zâmbetul natural este însoțit de un contact vizual, aproape simetric, astfel încât jumătate din acesta nu coboară sub cealaltă și buzele nu sunt încleiate. Zâmbetul cinstit presupune obiective loiale și este un semn că omul simpatizează cu persoana pe care o privește”, explică psihologul Lenke Iuhos.
-
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
Gălbenelele, planta banală cu efecte puternice: 7 lucruri pe care le poate face cu adevărat
3 plante din grădină care detoxifică ficatul mai bine decât orice supliment
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
Planta care conține mai mult calciu decât laptele
Cel mai bun antioxidant natural. Curăță vasele de sânge. E de 10 ori mai puternic decât orice supliment
Planta considerată "bomba" de Omega 3-6-7-9. Mulți o iau pentru imunitate, dar are efecte pentru cancer și diabet
Băutura delicioasă care poate reduce colesterolul rău datorită proprietăților sale
Ce efecte pot avea unul sau două cuișoare consumate zilnic asupra organismului. Explicațiile dr. Virgiliu Stroescu
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
5 legume care te hidratează mai bine decât un pahar cu apă
Plantele care curăță sângele și mătură toxinele din corp. Sunt minune pentru circulație
Planta care calmează inflamațiile. E folosită în tratamentul pentru cancer
Ce se întâmplă dacă mănânci corcodușe verzi. Nu ți-a spus nimeni ASTA! Sunt cianură în stomac
Planta care poate regla tiroida, dar și să o dezechilibreze: ce trebuie să știi
Crema de gălbenele, secretul din orice casă din România. Ce părere are Dr. Ana Țuțu despre ea
Leguminoasa banală care are mai multă proteină decât un ou și scade colesterolul fără efort
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
Usturoiul pe stomacul gol: mit sau terapie adevărată? Adevărul surprinzător
Kombucha din ceaiul negru reduce microbii intestinali asociați cu obezitatea
Ceaiul care curăță microbii intestinali. Topește și grăsimea abdominală.
Planta aromatică ce îți menține funcționarea creierului și reduce stresul
Anghinarea, superalimentul care poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului. Combate balonarea
Acest superaliment poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului.
