Căsuțele de turtă dulce, o tradiție delicioasă de Crăciun: Rețeta pas cu pas
Descoperă care sunt originile casei de turtă dulce și de ce aceasta este asociată cu sărbătoarea de Crăciun.
Tradiția caselor de turtă dulce decorate a luat naștere în Germania la începutul anilor 1800, posibil inspirată de basmul Hansel și Gretel din 1812. Inspirați de poveste, brutarii germani au început să confecționeze mici case decorate din biscuiți cu miere condimentați, lebkuchen.
Originile turtei dulci sunt neclare, dar a fost cultivată pentru prima dată în China în urmă cu aproximativ 5.000 de ani și se credea că are proprietăți medicinale și magice.
Prima rețetă cunoscută de turtă dulce datează din Grecia, în jurul anului 2400 î.Hr., în timp ce alții îi trasează istoria până în anul 992 d.Hr., când călugărul armean Grigore de Nicopolis i-a învățat pe brutarii creștini din Franța cum să o facă.
Mai târziu, în secolul al XV-lea, în Germania s-a format o breaslă a turtei de ghimbir pentru a proteja drepturile brutarilor. Călugărițele din Suedia făceau, de asemenea, turtă dulce pentru a ușura indigestia, conform The Guardian.
Rețetă
Crează propria tradiție - și poate o poveste pentru generațiile viitoare - cu rețeta de prăjituri de turtă dulce a Surorilor Sfântului Francisc:
Ingrediente
170gr. (1 - 1/2 bețișoare) de unt, înmuiat
170 gr. zahăr brun ambalat
150 gr. melasă1 ou mare
1 linguriță de extract de vanilie pură
120 gt. făină
1 lingură de ghimbir măcinat
1 linguriță de bicarbonat de sodiu
1 linguriță de scorțișoară măcinată
1/2 linguriță de cuișoare măcinate
1/4 linguriță de nucșoară măcinată
1/2 linguriță de sare kosher
Glazură și sprinkles pentru decorare
Preparare
Într-un castron mare, cu ajutorul unui mixer manual, bate untul, zahărul brun și melasa până când devin pufoase, aproximativ 2 minute.
Adaugă oul și vanilia și amestecă până când se combină.Într-un castron mediu, amestecă făina, condimentele, bicarbonatul de sodiu și sarea până se combină.
Cu mixerul la viteză mică, adaugă treptat ingredientele uscate la cele umede, până când aluatul se adună. (Nu amesteca prea mult!)
Împarte aluatul în jumătate și crează două discuri.
Înfășoară-le pe fiecare în folie de plastic și pune-le la rece până când se întăresc, aproximativ înter 2 și 3 ore. (Alternativ, împarte aluatul în jumătate și întinde fiecare bucată de aluat între două bucăți de hârtie pergament până la o grosime de 0.6 cm. Lasă-le la rece până când se întăresc).
Preîncălzește cuptorul la 350° și tapetează două foi mari de copt cu hârtie pergament. Așează un disc de aluat pe o suprafață ușor făinată și rulează-l până la o grosime de 0.6 cm. (Alternativ, desprinde ambele foi de pergament de aluat, apoi înlocuiște o foaie de pergament înapoi sub aluat).
Taie omuleții de turtă dulce cu un tăietor de 7 cm lățime și transferă-l pe foile de copt.
Coace până când se umflă ușor și se întărește, 9 - 10 minute, în funcție de dimensiunea tăietorilor de biscuiți. Lasă să se răcească pe foile de copt timp de 5 minute înainte de a le transfera pe un grătar de răcire pentru a se răci complet. Repetă cu discul de aluat rămas. Decorează cu glazură și sprinkles după gust.
Căsuțele de turtă dulce, o tradiție populară de Crăciun se mai regăsesc în povestea populară Hansel și Gretel. Wilton, o companie producătoare de dulciuri, a creat peste două milioane de kituri de case de turtă dulce în 2011.
Pasionații DIY pot găsi rețete și planuri pentru a-și crea propriile căsuțe din zahăr. Tradiția datează din anii 1600, posibil de la o foamete din secolul al XIV-lea, în care părinții și-au trimis copiii să se descurce singuri. Folcloriștii Jacob și Wilhelm Grimm au publicat o versiune a poveștii la începutul secolului al XIX-lea, făcând din casele de turtă dulce o tradiție de lungă durată, potrivit The Smithsonian
Legăturile istorice dintre turta dulce și ceremoniile religioase sau bresle ar fi putut face ca turta dulce și casele de turtă dulce să fie asociate cu Crăciunul. Poveștile foarte populare ale familiei Grimm au contribuit la popularizarea caselor de turtă dulce, ceea ce îi face pe mulți să creadă că acestea au început cu versiunea lor a poveștii.
-
Reguli alimentare pentru copii. Ce îi sfătuiesc medicii pe părinți28.05.2026, 16:59
-
Extractul de scoarță de pin maritim și sănătatea vaselor de sânge28.05.2026, 15:54
-
-
-
De ce să învelești talpa fierului de călcat cu folie de aluminiu28.05.2026, 14:05
Lapte cu miere și vanilie pentru somn liniștit și odihnitor
Pentru cei care se luptă cu nopți agitate, acest remediu simplu și delicios poate face minuni.
Murături fermentate sau murături îndulcite: care sunt mai sănătoase. Cea mai bună alegere pentru stomac
8 băuturi care înlocuiesc ciocolata caldă plină de zahăr. Rețeta de care te vei îndrăgosti
Ce ascunde ciocolata caldă pe care o bei? Zahăr, calorii și... mult mai mult decât crezi. Rețete simple, delicioase și sănătoase.
Rețetă de pizza cu blat pufos. Chef Sorin Bontea dezvăluie trucul: Iese ceva bun de tot!
Rețeta virală de pască fără aluat a lui chef Sorin Bontea: simplă, rapidă și delicioasă
Cea mai bună făină pentru pâinea fără gluten. Greșeala pe care ai făcut-o mereu
Crumble cu prune, desertul de toamnă pe care nu trebuie să-l ratezi
Piftie de porc, rețeta simplă. Chef Cătălin Scărlătescu dezvăluie ingredientul secret
Castane coapte sau fierte: care sunt mai sănătoase
Pâinea integrală fără frământare, făcută într-un singur bol. Rețeta simplă pentru coajă crocantă și miez moale
Supă de pui CLARĂ. De ce îți iese supa albă, galbenă sau tulbure? De ce să pui albuș de ou. Trucul genial care îți repară supa de pui
Ce se întâmplă în organism dacă mănânci avocado cu ou în fiecare dimineață
Carnea roșie slabă curăță intestinul și inima. Cum o consumi corect
Cum să închei corect un post. Alimentele ideale pentru digestie după post
Dieta cu murături: cum să slăbești rapid și să îți crești imunitatea. Un singur castravete are doar 10 calorii
15 alimente care îți cresc nivelul de energie pe timpul zilei. Fără zahăr sau cafea. Cum să previi oboseala și epuizarea
EXCLUSIV Drob de miel, rețeta bunicii. Care este secretul gustului autentic
Untul din 2 ingrediente pe care vei vrea să-l pui pe orice. Se face în mai puțin de 5 minute
Sucul de morcov și ghimbir: 5 motive uimitoare să îl bei mai des
EXCLUSIV Cum gătim peștele corect. Dr. Lygia Alexandrescu: E perfect!
Clătite cu banane și nuci: rețetă. Le poți face în 10 minute. E desertul iernii
Clătite cu banane și nuci: rețetă. Un desert rapid pentru weekendurile de iarnă. Trebuie să-l încerci.
Ciorbă de pui a la grec: rețeta cremoasă și ușor acrișoară. Cum obții acrișorul perfect
Cum faci ciorbă de pui a la grec. Iată varianta cremoasă și ușor acrișoară. E ideală pentru zilele răcoroase
De ce să pui puțină lămâie peste cartofii prăjiți sau copți. Trucul pe care îl vei adora
De ce să pui puțină lămâie peste cartofii prăjiți sau copți. Lămâia face minuni. Te vei îndrăgosti de această combinație.
