Alimentația bebelușilor, de la alăptare la diversificare. Pediatru: Până la un an să aibă toate alimentele din dieta unui adult
Alimentația bebelușului, în primele luni, depinde foarte mult de cea a mamei, mai ales dacă este alăptat. Diversificarea se începe la 5-6 luni, astfel ca după primul an de viață să fi gustat din toate...
Alimentația bebelușilor este un subiect intens discutat și disputat, iar pentru proaspetele mame este foarte important să cunoască exact acest lucru, pentru dezvoltarea fizică a acestora, dar și pentru dezvoltarea creierului și a funcțiilor cognitive.
De altfel, la fel de importantă este și alimentația din timpul sarcinii, care are impact asupra dezvoltării fătului, dar și în perioada de alăptare, căci parte dintre nutrienții, mineralele și vitaminele din alimentația acestora se regăsesc în laptele matern.
Medicul pediatru Diana Voican a explicat, la Antena 3, importanța alimentației mamei, dar și etapele în care trebuie făcută diversificarea alimentară a copiilor.
”Alimentația este importantă încă dinaintea primelor ore de viață. Este vorba despre primele 1000 de zile, ceea ce înseamnă din momentul în care este conceput copilașul.
Este foarte important și ceea ce mănâncă mama înainte de naștere, în perioada în care este gravidă, și ce mănâncă dacă alăptează, pentru că ceea ce mănâncă ea se transmite și la bebeluș.
Deci, concluzia este că cel mai important element pentru bebeluș este laptele matern. Alăptarea este esențială pentru o sănătate ulterioară, pentru o imunitate bună a bebelușului”, a declarat pediatrul Diana Voican la Antena 3.
Vezi și: Alăptarea și vârsta până la care este recomandată. Care sunt beneficiile acestuia
Potrivit medicului, laptele matern este bun oricum, ”dar mama trebuie să aibă o alimentație echilibrată, bogată în toți nutrienții, atât în macronutrienții, respectiv proteine, carbohidrați și grăsimi și micronutrienți, vitamine și minerale.
Asta înseamnă că trebuie să includă în alimentație toate alimentele din acea piramidă alimentară pe care o cunoaștem cu toții.
Dacă mamele nu pot alăpta, soluția este formula de lapte. Deci nu lapte de vacă, nu lapte de origine animală, pentru că el nu este corespunzător nevoilor bebelușului”, a mai spus medicul.
În ceea ce privește perioada de alăptare, pediatru a afirmat că potrivit recomandărilor OMS, aceasta ar trebui să fie până în jurul vârstei de 2 ani, desigur, dacă sugarul vreau și mama poate. ”Ar trebui măcar până în momentul diversificării să îi oferim lapte matern, deci până în jurul vârstei de 5-6 luni”, a adăugat pediatrul.
Copiii și diversificarea alimentară
Pediatrul susține că metoda de diversificare s-a schimbat de-a lungul timpului, iar aceasta trebuie începută cu legumele, care sunt cele mai sănătoase.
”Cele mai bine tolerate sunt morcovul, rădăcinoasele în general - păstârnac, pătrunjel, țelina, apoi, dovlecelul, broccoli - care este vedeta legumelor și toate legumele introduse pe rând.
Diversificarea alimentară la copii. FOTO: Freepik @freepik
Concomitent se introduc și fructele, banana este cea mai tolerată și mai plăcută, și la gust, și acceptată de copii, apoi oul, carnea și brânza. Aici putem folosi laptele de origine animală. Grișul din grâu, din grișul nostru autohton, este minunat pentru copii”, a mai spus medicul.
Copiii și produsele de origine animală
”Carnea poate fi introdusă în jurul vârstei de 7, 8, sau chiar 9 luni, chiar și peștele. Peștele este un aliment bine tolerat, este o sursă bună de proteină, de acizi grași de tip Omega 3, acei acizi grași care sunt foarte buni pentru sănătatea sistemului nervos.
Și oul este o sursă bună de fier, mai întâi începând cu gălbenușul, care este o sursă foarte bună de vitamine, iar apoi albușul, care poate avea capacitatea de a crea alergii.
Putem să le oferim copiilor și fructe de mare în jurul vârstei de un an, astfel încât la această vârstă copilul să ajungă la toate alimentele din dieta unui adult”, explică pediatrul.
Copiii și hidratarea
În ceea ce privește hidratarea bebelușilor, medicul a precizat că atâta vreme ”cât este alăptat, copilul nu are nevoie de apă. În cazul în care i se administrează formulă, poate avea nevoie de apă, cel puțin în perioadele cu temperaturi crescute sau în situații speciale, atunci când este febril, deshidratat, varsă sau are scaune diareice.
Însă bebelușul alăptat nu are nevoie de administrarea apei suplimentare. Din momentul diversificării, însă, când se introduc alimentele solide, atunci avem nevoie de apă”, a concluzionat medicul pediatru.
Vezi și: Care sunt alimentele bune pentru creierul copiilor. Ce nu trebuie să le lipsească în primii 3 ani
-
-
-
-
De ce apar, de fapt, cariile dentare: zahărul nu este singurul vinovat08.06.2026, 21:23
-
Cum se dezvoltă fătul în ultimul trimestru de sarcină?
Dezvoltarea fătului în timpul sarcinii este un proces complex și impresionant.
Ingredientul comun din alimentele procesate care afectează copilul în sarcină
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
EXCLUSIV De ce răcim iarna. Conf. dr. Mihai Craiu: Virusul gripal intră prin nas. Alte virusuri sunt de vreme caldă
De ce răcim iarna chiar dacă ne îmbrăcăm corespunzător. Cum se transmit, de fapt, virusurile.
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Primele semne ale oboselii psihice și cum să le depășim. Ecaterina Bănică: Toată această simptomatologie arată că o serie de valori sunt greșite. Ai nevoie sa le schimbi
EXCLUSIV Noua epidemie care ne amenință. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Este rău. Dumnezeu știe ce ne așteaptă
Această nouă epidemie amenință Europa. Simptomele sunt mai mult decât banale, dar deja au fost raportate 11 decese din cauza acesteia.
EXCLUSIV Etnobotanicele și copiii-dealeri, FENTA legilor românești. Diferența dintre etnobotanice și droguri: Laboratoare din Ucraina, India și China primesc comenzi de droguri pentru noi
Tipuri de bullying: când cuvintele dor mai mult decât loviturile. Ce trebuie să știi. Diferența dintre bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying
Tipurile de bullying și efectele lor pe termen lung. Diferența între bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying.
EXCLUSIV Semnul subtil al atacului de panică. Ramona A. Dumitru: Principala cauză sunt ratele la bancă. Avem sute de persoane diagnosticate lunar
EXCLUSIV Daniela Simulescu, despre marea schimbare pe care a simțit-o la terapie: Mi se spunea că toată lumea are probleme. Când am făcut pace cu moștenirea mea, am început să pun preț pe respect
Trauma dumping: când poveștile altora te afectează. Fenomenul online de tip "Storytime" te poate distruge emoțional
Cum recunoști o mamă toxică. Semnele subtile care îți pot marca toată viața
Cum să te cerți fără să te cerți: 3 reguli de știut. Ultima te va surprinde. Cea mai mare gafă pe care o faci fără să-ți dai seama
Care sunt zilele fertile la femei? Multe greșesc cu testul în față
EXCLUSIV Adevărul despre trucurile care te scapă de atacul de panică. Ramona A. Dumitru: Nu există trucuri, există doar noțiunea de inducere a ideii că ar putea exista. E placebo
Psihologul Ramona A. Dumitru ne-a vorbit despre trucurile promovate că ajută la eliminarea atacului de panică.
EXCLUSIV "Dependența reflectă un conflict interior". Radu Țincu, mesaj pentru și despre drogați: Trebuie să știe că e posibil să fie mai proști decât cei care nu consumă
Știai cât de importantă e dieta tatălui înainte de concepție? Iată cum influențează sarcina
Aplicaţie de monitorizare şi informare medicală a gravidelor şi mamelor cu copii sub 1 an
O aplicaţie de monitorizare şi informare medicală a gravidelor şi mamelor cu copii sub 1 an a fost lansată la Palatul Parlamentului.
Nu mai dormiți cu telefonul aproape de cap sau în pat. Medicul Codruț Sarafoleanu avertizează: Evitați telefonul atunci când semnalul este mai slab
Copiii sunt cei mai expuși la efectele nocive ale telefonului mobil. Medicul ORL Codruț Sarafoleanu le atrage atenția părinților.
Sindromul copilului scuturat: provoacă leziuni cerebrale permanente, dizabilități pe termen lung și deces
Sindromul bebelușului scuturat, o problemă gravă cu consecințe pe termen lung. Un pediatru analizează tragedia care poate fi prevenită.
