Care sunt alimentele bune pentru creierul copiilor. Ce nu trebuie să le lipsească în primii 3 ani
Care sunt alimentele bune pentru dezvoltarea creierului la copii. Ce nu trebuie să le lipsească în primii trei ani de viață.
Alimentele pline de nutrienți, minerale și vitamine, introduse în meniul copiilor, sunt necesare atât pentru dezvoltarea fizică a acestora, cât și pentru dezvoltarea creierului și a funcțiilor cognitive. Diversificarea are rolul de a obișnui tubul digestiv al copilului cu alimentele noi, iar abia după un an, rolul nutritiv este preluat de alimentele solide, iar acest lucru nu înseamnă că laptele își va pierde beneficiile și aportul de nutrienți, ci nu mai este cel mai important aliment.
De altfel specialiștii în pediatrie recomandă diversificarea alimentară în jurul vârstei de 6 luni, cu plus minus câteva zile, alăptarea continuând atât timp cât este posibilă, din partea mamei și copilului.
”Nevoile nutriționale sunt foarte mari, foarte diverse. Avem nevoie de o alimentație nutritivă pentru o sănătate optimă, în toate părțile organismului, dar, bine-înțeles, creierul are și el nevoile lui.
Până la vârsta de 2 ani, creierul se dezvoltă foarte accelerat, atingând 80% din greutatea pe care o va avea la maturitate. Și atunci, noi trebuie să ne asigurăm că oferim toți nutrienții necesari pentru dezvoltarea și protejarea creierului, dar și pentru funcțiile cognitive normale”, a explicat Oana Valah, specialist în nutriție, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Care sunt alimentele cele mai potrivite pentru dezvoltarea creierului copiilor
Potrivit specialistului în nutriție, oul trebuie introdus în alimentația copilului din primii 3 ani, acesta fiind un aliment foarte complex, bogat în vitamine (complexul de vitamina B, vitamina A, C, E, D și K) și minerale (calciu, magneziu, fier, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, cupru, mangan, seleniu), dar și colina, o componentă a lecitinei. Colina joacă un rol în dezvoltarea creierului și poate să îmbunătățească memoria. Studiile au sugerat că lecitina este benefică pentru cei cu afecțiuni neurologice, precum boala Alzheimer sau alte forme de demență.
”Este bine să introducem oul în alimentația copilului din primele 1000 de zile de viață. Sunt studii care arată că acei copii care consumă ou au un IQ mai ridicat față de cei care consumă dulciuri, zahăr”, a explicat Oana Valah.
Spanacul, este considerat un superaliment, o plantă-minune, ce poate fi consumată ca atare, în salate, dar și preparat, de multe ori trimițându-ne cu gândul la copilărie și la Popeye Marinarul.
Spanacul are un conținut ridicat de substanșe nutritive, cu beneficii asupra sănătății. ”Am făcut o omletă verde, pe care o putem servi la micul dejun sau o putem lua la școală. Fie o umplem cu o cremă de brânză, cu avocado sau cu un pește, care este bogat în Omega 3, - acizii grași esențiali sunt foarte importanți pentru dezvoltarea creierului. Recomand peștii mai mici, ca de exemplu, sardina, macroul sau heringul”, a adăugat ea.
Pentru desert cu beneficii asupra sănătății creierului, specialistul în nutriție a sugerat iaurtul cu fructe de pădure și fulgi de cacao. ”Cacaua crește fluxul sangvin către creier, avem o oxigenare mai bună, bogat în antioxidanți, antiinflamatori. Studiile arată că îmbunătățește capacitatea de a învăța vizual, dezvoltă memoria vizuală”.
Vezi și: Sănătatea microbiomului, îmbunătățită din alimentație. Semnele apar după numai o săptămână
Portocalele, citricele sau alte alimente bogate în vitamina C - care este necesară pentru creier, deoarece formează neurotransmițătorii.
Kefirul. Studiile sugerează că un consum de alimente fermentate cu culturi vii poate adăuga bacterii ”bune” microbiomului. Kefirul, o băutură din lapte fermentat cu un gust picant, este unul dintre aceste probiotice puternice care poate ajuta la readucerea microbiomului dumneavoastră în echilibru. De altfel, a fost dovedită legătura dintre sănătatea microbiomului și sănătatea creierului.
Cele mai bune 12 alimente pentru creier. Ciocolata neagră se află printre ele
Alimentele pe care le consumăm pot avea un impact important asupra structurii și sănătății creierului nostru. Astfel, un stil de viață sănătos și o dietă echilibrată poate susține funcția cerebrală atât pe termen scurt, cât și lung, notează Medical News Today.
Creierul este un organ care consumă multă energie, folosind aproximativ 20% din caloriile corpului, așa că are nevoie de mult ”combustibil bun” pentru a-și menține concentrarea pe tot parcursul zilei.
De asemenea, creierul are nevoie de anumiți nutrienți pentru a rămâne sănătos. Acizii grași Omega-3, de exemplu, ajută la construirea și repararea celulelor cerebrale, iar antioxidanții reduc stresul celular și inflamația, care sunt legate de îmbătrânirea creierului și de tulburările neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer.
Care sunt cele mai bune 12 alimente pentru creier
Uleiul de pește este o bună sursă de acizi grași Omega-3. Aceștia ajută la construirea membranelor din jurul fiecărei celule din organism, inclusiv a celulelor creierului.
Prin urmare, acestea pot îmbunătăți structura celulelor cerebrale numite neuroni. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Miturile diversificării la bebeluși, demontate. Medic: Mărul cu biscuite, depășit
De ce a fost inventat vibratorul, de fapt. Ce boală trata
EXCLUSIV "Lipsa de educație și scăderea drastică a inteligenței au propulsat poporul român pe un loc fruntaș la tot ceea ce înseamnă un popor ce nu simte nimic pentru nimeni"
De ce s-a pus eticheta de nebun dacă ai anxietate sau depresie? Psihologul Ramona A. Dumitru explică.
EXCLUSIV Panencefalita sclerozantă subacută, boala gravă la care vă supuneți copiii. Dr. Simin Aysel Florescu: E de netratat așa ceva! Apare la 8 - 10 ani de la infecție
Căldura duce la nașteri premature și malformații. Schimbările climatice cresc riscurile legate de sarcină
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Etnobotanicele și copiii-dealeri, FENTA legilor românești. Diferența dintre etnobotanice și droguri: Laboratoare din Ucraina, India și China primesc comenzi de droguri pentru noi
România, pe locul 16 din 36 de țări în clasamentul privind bunăstarea copiilor. Ţările de Jos şi Danemarca, pe primele locuri
EXCLUSIV Cum schimbi gândirea părinților și bunicilor despre psiholog. Radu Leca: Familia poate fi un sabotor. Psihologul e considerat incapabil. E primul ce te ajută să-ți faci curățenie în minte și suflet
EXCLUSIV Cum să scapi repede de varicelă: cele 4 metode ușoare. Medicii explică de ce e bine să faci baie la varicelă
EXCLUSIV HMPV, ce trebuie să știi. Conf. dr. Mihai Craiu: Nu e nimic scăpat de sub control. Acesta e mesajul
Alimentația sănătoasă în prevenirea obezității infantile. De ce este important să construim obiceiuri alimentare corecte de la o vârstă fragedă
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Ingredientul comun din alimentele procesate care afectează copilul în sarcină
Tipuri de bullying: când cuvintele dor mai mult decât loviturile. Ce trebuie să știi. Diferența dintre bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying
Tipurile de bullying și efectele lor pe termen lung. Diferența între bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying.
Un bebeluș în vârstă de o lună, în stop cardio-respirator, a murit. Părinții au spus că ar fi fost constipat
Durerea în timpul actului sexual NU este normală. Semnalul ignorat de milioane de femei care poate ascunde boli serioase
EXCLUSIV "Dependența reflectă un conflict interior". Radu Țincu, mesaj pentru și despre drogați: Trebuie să știe că e posibil să fie mai proști decât cei care nu consumă
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
Unele contraceptive, asociate cu un risc uşor crescut de infarct și AVC: Și sarcina creşte riscul de cheaguri de sânge
Dieta asociată cu exerciţii fizice, cea mai eficientă metodă pentru combaterea grăsimii abdominale la copii
Un studiu arată că dieta asociată cu exerciţii fizice este cea mai eficientă metodă pentru combaterea grăsimii abdominale la copii.
Difteria revine în Europa. Un copil de 10 ani a murit în Germania. Conf. dr. Mihai Craiu: Îngerul morții copiilor se întoarce! Nu este o glumă
Cum recunoști o mamă toxică. Semnele subtile care îți pot marca toată viața
EXCLUSIV Adevărul despre trucurile care te scapă de atacul de panică. Ramona A. Dumitru: Nu există trucuri, există doar noțiunea de inducere a ideii că ar putea exista. E placebo
Psihologul Ramona A. Dumitru ne-a vorbit despre trucurile promovate că ajută la eliminarea atacului de panică.
