EXCLUSIV "Celulita NU este o condiție a persoanelor cu kilograme în plus". Ingredientul care te scapă de ea. Marinescu: Rezultate foarte rapide și bune

Ce facem cu celulita și cu pielea care și-a pierdut și elasticitate și tonifiere și care este ingredientul care ne ajută să scăpăm de ea.
"O întrebare foarte, foarte targetată, ce facem cu celulita? Cred că este una dintre întrebările cele mai căutate pe Google în ceea ce înseamnă îngrijirea corpului, pentru că vrem, nu vrem, celulita arată neplăcut, pentru că celulita nu este neapărat o condiție a persoanelor cu kilograme în plus, ci e o condiție a tuturor persoanelor, chiar persoane foarte slabe, chiar persoane care fac sport care pot să aibă celulită.
Celulita are o condiție hormonală și una alimentară și, evident, una sedentară. Dar, în general, pentru că așa cum am spus, sunt și persoane care fac mișcare și pot să aibă celulită, ea ar trebui luată foarte în serios, pentru că în momentul în care lași să se agraveze sau să se permanentizeze depozitele de grăsime și aspectul de coajă de portocală, pielea o să-și revină din ce în ce mai greu. Și atunci, pentru zonele cu celulită, care poate să fie pe coapse, între coapse, pe fese, poate să fie pe brațe, pentru zonele respective e foarte important să folosim produse dedicate, produse care să aibe active care chiar să stimuleze drenajul celulitei.
Recomandarea mea este ca dacă avem timp și dacă putem, să facem măcar de 2 ori pe lună o ședință de masaj la cineva care chiar se pricepe în sensul acesta, pentru că sunt terapeuți foarte pricepuți mai nou, care maseajă aceste zone.
Pentru celulită, noi avem un ulei care e foarte, foarte dorit, pentru că are rezultate foarte rapide și bune. E un ulei care are ca extract principal scorțișoara, care drenează și topește zonele de celulită. Poate fi combinat cu crema pentru celulită, dar, în general, e foarte preferat pentru masaj", a declarat Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermato-cosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie a vorbit la Pastila de Frumusețe de la DC Medical, Spectacola și DC News.
"Putem să ne luăm 10 minute seara sau dimineața"
Întrebată dacă sunt eficiente și dacă le folosim noi, acasă, prin auto-masaj, Ioana Marinescu a spus: "absolut da. Este minunat dacă reușim să ne dedicăm câteva minute în fiecare seară sau în fiecare dimineață, dar cred că mai confortabil e seara și să ne auto-masăm. E unul dintre cele mai bune lucruri pe care putem să ni le oferim. Putem să ne luăm 10 minute. Sunt mișcări de drenaj și am văzut că se găsesc tot felul de instrumente cu care poți să te automasezi. Pentru celulită e ok să masezi zonele respective. Dacă facem acest gen de auto-masaj, rezultatele vor fi tare, tare bune".
Vezi mai multe în video:
Două tipuri de celulită
Potrivit tratatelor medicale, există două tipuri de celulită:
- celulită comună caracterizată prin probleme de ordin cosmetic, cunoscută şi sub denumirile lipodistrofie ginoidă, edematoza adipoasă şi care reprezintă un simptom pentru dezechilibre din organism.
- celulită inflamatorie caracterizată printr-o condiţie patologică şi care reprezintă o afecţiune medicală cauzată de agenţi patogeni precum stafilococi şi streptococi. Afecţiunea apare pe fondul existenţei unor leziuni la nivelul pielii cauzate de arsuri, înţepături de insecte.
Celulita comună se defineşte ca stare fiziologică manifestată prin depuneri neuniforme de ţesut adipos (grăsime) sub piele. Din punct de vedere medical, acesta reprezintă un proces degenerativ al celulelor subcutanate care se manifesta prin reţineri de lichid la nivelul ţesutului însoţite de o circulaţie slabă a sângelui şi un nivel scăzut de oxigenare locală.
Celulita comună afectează, preponderent, anumite zone ale corpului şi anume:
- zona superioară şi posterioara a coapselor;
- zona feselor
- zona şoldurilor
- zona abdomenului
- zona picioarelor, a gambelor
- regiunea pelviană
- zona braţelor.
Trei tipuri de celulită comună
Celulita comună se împarte în trei tipuri. Astfel, celulită adipoasă se instalează, preponderent, la persoanele supraponderale sau la persoanele sedentare. Acest tip de celulită apare, în cele mai multe cazuri, în zona taliei, în zona şoldurilor, a coapselor şi în zona feselor şi se manifestă printr-o neuniformitate a aspectului pielii.
Dacă se ia pielea între degete şi se ciupeşte, aceasta capătă aspect de coajă de portocală.
Celulita adipoasă este, de cele mai multe ori, o consecinţă a unei alimentaţii necorespunzătoare care conţine dulciuri, alcoolul, produsele de patiserie, fast-food şi a unui regim de viaţă sedentar. O alimentaţie sănătoasă şi un regim de viaţă activ, cu suplimente de slăbit, reprezintă primii paşi consistenţi pentru îndepărtarea celulitei adipoase.
Celulita edematoasă sau apoasă se instalează atunci când persoana suferă de retenţie de lichide, fără legătură cu greutatea persoanei. Celulită apoasă are un aspect mai moale, buretos, adică zonele afectate seamănă cu un burete îmbibat cu apă.
De regulă, această problemă apare ca o consecinţă a administrării de contraceptive, din cauza unor dezechilibre hormonale, a unei circulaţii sangvine sau limfatice defectuoase.
Vezi și: Kinetoterapia și fizioterapia, diferențe. Care e cheia pentru mobilitate și pentru starea de spirit
Medicii recomandă, un regim alimentar fără sare, practicarea unor exerciţii fizice uşoare şi un masaj pentru stimularea drenajului limfatic constituie un prim pas pentru pentru îndepărtarea celulitei apoase.
Celulita fibroasă este o formă mai complexă, chiar dureroasă, care se instalează adânc în piele, este mai compactă şi poate provoca inflamaţii cutanate. Celulită fibroasă are un aspect dur, granulos şi se instalează mai ales pe coapse, pe şolduri şi în partea superioară a picioarelor.
Acest tip de celulită, uneori dureroasă, este greu de vindecat şi necesită un tratament specializat precum radiofrecvenţa bipolară, mezoterapia sau vacuum pulsat.
-
-
Cuișoarele: un remediu natural pentru durere și inflamație27.08.2025, 22:25
-
-
-
Vitaminele B pot încetini declinul cognitiv și preveni demența27.08.2025, 18:08
Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
Ispitele de la Insula Iubirii ajung să dezvolte "tricupluri" în viața reală. Psihologul Radu Leca, avertisment
Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
Trucul care te scapă de mirosul de prăjeală după ce ai gătit
Acest truc te scapă instantaneu de mirosul de prăjeală din casă.
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
Apneea obstructivă în somn, factorul ascuns care îți compromite sănătatea respiratorie. Dr. Ela Bănică: Află prea târziu
Medicamentele salvatoare de vieți nu ajung la pacienții din România. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Suntem la 800 de zile de la aprobarea EMA
Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
Bolile inflamatorii intestinale, tot mai frecvente. Dr. Răzvan Iacob: Extrem de important să le putem diagnostica corespunzător
Telechirurgia în era 5G. Cum se operează de la mii de kilometri distanță, în timp real. Dr. Mugurel Bosînceanu: Sunt foarte puțini proctori pe glob. Controlează robotul de la distanță
Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
Psihoterapeutul Ioana Milea, la ”Dr.Psy”, live la DC Medical, DCNews și DCNewsTV
Accesul echitabil la servicii medicale, o problemă de sistem. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb): Există angajamentul de a crește finanțarea
Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.