Arsuri solare: șapte reguli simple ca să nu vă ardă soarele

Vremea caldă ne trimite cu gândul la plajă, la mare, la soare, dar rareori ne gândim și la riscurile pe care le presupune expunerea la soare prelungită. Așa se face că au apărut primele cazuri de...
Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția cu privire la cazurile de arsuri solare, care pot crea probleme serioase de sănătate. El mai arată, de asemenea, că o pacientă de 23 de ani și un pacient de 27 de ani au ajuns la spital, necesitând terapie de urgență din cauza arsurilor solare.
Mai mult, el a enumerat șapte reguli simple de urmat, pentru cei care vor să se bronzeze fără riscuri.
Iată ce trebuie să faceți, pentru a vă bronza în siguranță:
1. Expunerea la soare trebuie facută progresiv, în cicluri de 20 de minute, câte cinci minute pentru fiecare parte a corpului, evitând intervalul orar 10.00-16.00.
2. Dacă sunteţi la piscină sau la mare, e bine de ştiut că apa amplifică efectul radiaţiilor solare iar senzaţia de confort termic nu vă protejează de arsuri.
3. Aplicaţi în mod repetat loţiunile de plaja pentru a asigura un ecran protector. Formula „este bine puţin mai mult decât ar trebui” este cea care vă asigură că veţi beneficia de factorul de protecţie care este menţionat pe etichetă.
4. Puteţi utiliza geluri sau spray-uri, iar dacă aveţi tenul gras, căutaţi formule noncomedogenice. Vericaţi factorul de protecţie solară menţionat pe ambalaj (SPF protection factor), ce trebuie să fie cu atât mai mare, cu cât pielea e mai deschisă la culoare şi intensitatea expunerii la radiaţiile solare mai mare. Persoanele cu piele sesibilă trebuie sa folosească în primele zile de expunere creme de fotoprotecţie cu SPF minim 50 putând apoi trece la un indice mai mic, respectiv 25.
5. Soluţiile vor fi aplicate cu 30 de minute înainte de expunerea la soare, pentru a asigura pătrunderea optimă în piele. De asemenea, se aplică la fiecare ieşire din apă.
Produsele rezistente la apă sau transpiraţie asigură în apă o protecţie de minim 40 de minute pentru radiatiile ultraviolete, iar dacă sunt aplicate corect, durata protecţiei ajunge şi până la 80 de minute.
6. Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzatiei de sete, adică un pahar la 15-20 minute. Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare, întrucât sunt diuretice, vă deshidrateaza şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.
7. Prezentarea tardivă la spital sau tratamentele improvizate în arsuri precum aplicarea de iaurt, ulei, sare sau miere pot complica evoluţia şi se pot solda cu sechele de ordin estetic, a precizat Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgenţe.
Cât de tare strângi mâna? Testul simplu care spune cât mai ai de trăit și ce boli ai
Ai fiert greșit ouăle. Cum se fierb, de fapt, pentru a le curăța ușor
Băile de gheață: miracol pentru sănătate sau risc ascuns? Iată ce spune știința
Orele la care trebuie să bei cafeaua. Când e momentul să te oprești
Aceasta este ora exactă la care trebuie să îți bei cafeaua.
Dacă ai acest simptom, mergi de urgență la medic. Poate fi un semn fatal
Dacă ai oricare dintre aceste simptome, nu aștepta! Sună la urgențe imediat!
Nu o să crezi ce pot face vârstnicii cu un simplu telefon! Un truc banal le schimbă viața
Luna perfectă în care să începi o schimbare. NU e ianuarie! 3 pași simpli să îți transformi starea de spirit, fără efort
Cum să cureți grăsimea și mâncarea arsă de pe aragaz. Ingredientul care șterge orice pată
Dacă pui sare în chiuvetă, uite ce se întâmplă!
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
"Singurul meu regret în viață este că nu am băut destulă șampanie". Șampania poate reduce riscul de stop cardiac brusc
Cum să tai ceapa fără lacrimi, ca Gordon Ramsay
6 greșeli pe care designerii de interior nu le fac niciodată în propriile case
4 măsuri esențiale care îți pot salva viața pe timp de caniculă. Dr. Ciuhodaru, explicații
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care îl vei adora
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care nu ți l-a spus nimeni până acum și pe care trebuie să îl încerci.
Când trebuie adăugat pătrunjelul în mâncare. Greșeala pe care o faci când gătești
Ce nu trebuie să faci niciodată la un priveghi. Greșelile pe care mulți le fac fără să știe
Idei geniale de a refolosi sticlele de medicamente pe care le arunci
De ce să nu spargi ouăle de marginea castronului
Trucul genial cu tableta pentru mașina de spălat vase. Cum să cureți ușor plita ceramică
Ai nevoie de doar 10 minute pentru a adormi profund. Această metodă e virală
Adevărul despre mâncarea ambalată: Ce ascund etichetele și cum un simplu simbol pe ambalaj îți poate salva viața!
Un studiu kenyan testează trei tipuri de etichete de avertizare pe alimente.