Cel mai curat aer din oraș. Cum ar trebui dispuși arborii pe bulevarde
Cercetătorii finlandezi au analizat modul de dispunere al copacilor și tipul lor pe șosele în așa fel încât aerul să fie cât mai puțin poluat.
Circa 7 milioane de oameni mor anual pe glob din pricina poluării, motiv ce a stat la baza unui studiu finlandez. Cercetătorii au analizat ce fel de efect au copacii asupra concentrațiilor de particule de aerosoli din orașe. Autorii studiului au ajuns la concluzia că aerul era cel mai curat la nivelul străzii cu trei rânduri de copaci de înălțime variabilă situate de-a lungul canioanelor stradale de tip bulevard.
Studiul a fost realizat la Institutul de Cercetări a Sistemului Atmosferic și Terrei (INAR) al Universității din Helsinki cu sprijinul administrației capitalei finlandeze și Institutul Meteorologic din aceeași țară. Cea mai bună opțiune s-a dovedit a fi un rând de tei comuni mai înalți (Tilia x vulgaris) în mijlocul canionului străzii și pe lateral – o anumită specie de arbust numit scoruș specific în Suedia (Sorbus intermedia). ”În acest caz, aerul era o cincime mai curată în comparație cu opțiunea cea mai puțin favorabilă, adică cea cu patru rânduri de copaci cu înălțimea egală", spune profesorul asociat Leena Järvi, șefa grupului de cercetare, conform unui material postat pe site-ul Universității din Helsinki.
O altă concluzie a cercetătorilor este că faptul că gardurile înalte de metru, situate sub rândul copacilor cel mai aproape de margine, nu au avut niciun impact practic asupra calității aerului pe trotuare.
Opțiunea cu trei rânduri de copaci cu înălțimi diferite, care a ofeir cel mai curat aer, a crescut concentrația particulelor mici sub 10 micrometri cu 75%, iar cea a particulelor mici sub 2,5 micrometri cu 35%. Studiul a aplicat modelul PALM de înaltă calitate proiectat pentru modelarea calității aerului, ceea ce permite evaluarea diferențelor de calitate a aerului cu o rezoluție foarte fină, adică la un grad ridicat de precizie.
Studiul, AICI.
-
Testul rapid de salivă care poate detecta cancerul04.03.2026, 18:03
-
Ce se întâmplă dacă mănânci gălbenușul moale04.03.2026, 17:42
-
Ce ascund suporturile pentru cuțite. Cum te pot îmbolnăvi04.03.2026, 15:45
-
Tratamentul care previne 6 tipuri de cancer04.03.2026, 14:40
-
Trucul simplu pentru a avea călcâie fine. Dermatologii confirmă
Trucul simplu care îți transformă fața în doar câteva minute pe zi
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
Trucul cu folie de aluminiu pe calorifer. Ce efect are și de ce merită încercat
Mersul japonez topește kilogramele și scade tensiunea. Uite ce trebuie să faci
Ce alimente trebuie să pui pe ușa frigiderului. NU, nici ouă, nici lapte
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
De ce să nu mai mănânci niciodată direct din pungă sau ambalaj
Cum să folosești eficient aerul condiționat în zilele caniculare
Pune câteva frunze de dafin în dulap. Te vei îndrăgosti de acest truc
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
