Medici români, scandal cum nu s-a mai văzut. Totul pleacă din sălile de operație
La spitalele din Iași, aproape jumătate dintre pacienții care ajung provin din alte colțuri ale țării. Zeci de operații se efectuează zilnic, iar pentru aceste intervenții chirurgicale este nevoie de unități...
În ultima perioadă, județul Iași se confruntă cu o situație dificilă atunci când vine vorba despre rezervele de sânge. La această criză existentă contribuie, într-o măsură destul de mare, și pacienții care provin din alte orașe ale țării și care beneficiază de intervenții chirurgicale majore în unitățile medicale din Iași. Astfel, o cantitate mare de sânge se consumă pentru operații care nu pot fi efectuate în spitalele mai mici, din alte orașe ale țării. În aceste condiții, aproximativ 40% dintre pacienții care ajung în spitalele din Iași provin din alte orașe, scrie bzi.ro.
Conform unui clasament realizat de reporterii Cotidianului Bună Ziua Iași, pe parcursul anului 2017, podiumul acestor unități medicale, care tratează cei mai mulți pacienți din alte județe, este alcătuit din Institutul de Boli Cardiovasculare, unde 49% dintre pacienți proveneau din alte județe, Institutul Regional de Oncologie, cu un procent de 44%, și Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Spiridon", unde 30% dintre cazuri sunt din alte orașe.
În 2018, situația nu s-a schimbat
În 2018, situația este aproximativ la fel, schimbări fiind înregistrate doar la Institutul de Boli Cardiovasculare. Astfel, putem constata că o cantitate mare de sânge care se recoltează la Centrul de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Iași este folosită pentru tratarea pacienților care vin din alte orașe.
Unitatea de Primire Urgențe, un uriaș consumator de sânge
Potrivit medicilor ieșeni, la Spitalul "Sf. Spiridon", una dintre cele mai aglomerate unități medicale din Iași, se efectuează în fiecare zi aproximativ 60 de intervenții chirurgicale, iar foarte multe dintre ele au nevoie de sânge. Situația este și mai dificilă, având în vedere că aici funcționează și Unitatea de Primire Urgențe (UPU), care este un mare consumator de derivate sangvine labile.
Astfel, la UPU ajung foarte multe persoane din alte orașe, care au reală nevoie de tratament de specialitate. Având în vedere că urgențele au prioritate și că foarte mulți dintre pacienți au nevoie de sânge pentru a primi tratament, putem afirma că UPU este un consumator important de sânge.
"Chiar dacă ne confruntăm cu o criză de sânge, urgențele care ajung la spital au prioritate. Este vorba despre acele cazuri care pun viața pacienților în pericol. Astfel, operațiile care nu reprezintă urgențe pot suferi amânări. Prin proceduri speciale, cu documente speciale și transport special, putem primi sânge de la vecini, dacă este nevoie", precizează dr. Dan Timofte, director medical al Spitalului "Sf. Spiridon" din Iași.
Intervențiile de la ortopedie suferă amânări importante
Tot la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași ajung și pacienții care au suferit accidente grave, în urma cărora s-au ales cu fracturi importante, iar pentru corectarea acestora este nevoie de intervenții chirurgicale dificile, care necesită unități de sânge. În ultima perioadă, Clinică de Ortopedie și Traumatologie de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași a fost în permanență plină. În aceste condiții, aici se efectuează, zilnic, aproximativ opt operații. Astfel, pentru a rezolva aceste cazuri, doar la Ortopedie este nevoie de zece unități de sânge într-o singură zi.
-
-
Alimentele care provoacă inflamație în organism16.09.2025, 15:49
-
Robert Redford a murit la 89 de ani16.09.2025, 15:36
-
-
Vopseaua permanentă și îndreptatul chimic cresc riscul de cancer16.09.2025, 13:10
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Adevărul despre capsulele moi. Ce conține, de fapt, plasticul de pe pastile
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
caADAMTS13, enzima care dizolvă cheagurile de sânge. Are efect în tratamentul AVC-urilor ischemice rezistente la terapiile clasice
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Durerea cronică are un buton de oprire în creier. Cercetătorii tocmai l-au găsit!
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Statinele, noua armă împotriva morții prin sepsis
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
P2Y12, alternativa superioară aspirinei după intervenția pe inimă
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Complexul de vitamine B, o nouă armă împotriva glaucomului
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Emrelis, un nou tratament pentru cancerul pulmonar non-microcelular
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
7 din 10 români au boala venoasă cronică. Vesvein Legs, noul supliment pentru picioare și vene
Medicamentul împotriva cancerului, produs acum mai ieftin și prietenos cu mediul
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
