EXCLUSIV Modificarea celulelor imune, o nouă frontieră în tratamentele personalizate. Prof. dr. Alina Tănase: Ne așteptăm să devină standardul de tratament în bolile autoimune
Acest tratament poate anihila celulele canceroase. Combate eficient diverse afecțiuni, inclusiv cancerele hematologice și bolile autoimune.
Institutul Clinic Fundeni se află în mijlocul unei transformări majore în domeniul terapiilor celulare, cu un proiect ambițios ce va adresa nevoi medicale complexe din întreaga Europă. În cadrul unei tradiții anuale de prezentare a activităților medicale și de cercetare, profesioniștii instituției au subliniat realizările recente și viitoarele direcții de dezvoltare.
Printre cele mai notabile inițiative se află implementarea unui laborator de terapii celulare, un proiect de amploare realizat prin fonduri europene STEP, care promite să revoluționeze tratamentele personalizate în România și nu numai.
"A devenit o tradiție să ne întâlnim în decembrie și să ne prezentăm activitatea medicală și de cercetare. Avem foarte multe proiecte europene, proiecte care sunt în desfășurare sau care își prezintă rezultatele. Avem proiecte de screening care își prezintă rezultatele. Avem proiecte noi la care am aplicat și pe care le deschidem în 2024 și urmează să le implementăm.
Aș menționa un proiect de suflet. Ne propunem să implementăm în Insitutul Clinic Fundeni un laborator de terapii celulare, printr-un proiect STEP și va fi un pas important în contextul medical din această parte a Europei, pentru că am putea să modificăm limfocitele pacientului sau celulele imune ale pacientului, astfel încât să le putem readministra ducând spre o medicină personalizată adevărată.
Avem deja experiență clinică cu produsele comerciale, recoltăm celulele imune, le trimitem într-un centru de manufacturare și se întorc și le infuzăm. Experiența clinică a crescut.
Până acum am infuzat 31 de pacienți. Echipele s-au format și experiența clinică se formează. Ne dorim și credem că ar fi un lucru extraordinar pentru contextul medical românesc să putem modifica aceste celule într-un centru de manufactură românesc, în Institutul Clinic Fundeni", a explicat prof. dr. Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni, în exclusivitate pentru DC Medical.
Vezi și: Cele mai frecvente accidente din preajma sărbătorilor. Dr. Cristian Pandrea: Se înmulțesc

Proiect STEP - FOTO: Freepik@vecstock
Ce este proiectul STEP
"STEP este un tip de proiect pe fonduri europene și ne încadrăm foarte bine în obiectivele acestui proiect pentru că este vorba de investiții în biotehnologie și cuvintele cheie din aceste biotehnologii sunt terapiile celulare. Ne-am aliniat foarte frumos cu obiectivele acestui call de proiect și am considerat o mare oportunitate să putem aplica", a explicat prof. dr. Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni, în exclusivitate pentru DC Medical.
Valoarea proiectului este de peste 30 de milioane de euro. Majoritatea sumei va fi investită în echipamente medicale și în studii clinice.
"Toate aceste terapii care vor fi manufacturate în acest centru de terapii celulare vor derula studii clinice cu toate condițiile de calitate și de acreditări necesare. Va fi și training pentru personal fiindcă este o procedură complexă și de extrem de mare detaliu. Credem că prin parteneriatele pe care le avem că putem duce un astfel de proiect la bun sfârșit și în câțiva ani să avem un astfel de hub de terapii celulare implementat în România", a mai explicat prof. dr. Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni, în exclusivitate pentru DC Medical.
Vezi și: Ce trebuie să știi dacă bei un digestiv după masă. Dr. Cristian Pandrea: Există un rol pozitiv
Patologiile tratate de tehnologia STEP
Tehnologia dezvoltată în cadrul proiectului STEP vizează, în principal, cancerele hematologice, dar cercetările recente arată promisiuni și pentru tratamentele bolilor autoimune și a tumorilor solide. În domeniul hematologiei, terapia CAR-T a devenit deja un standard de tratament, înlocuind transplanturile pentru anumite tipuri de cancer.
"Această tehnologie a fost implementată în cancer, în principal în cancerele hematologice, dar nu numai. Cercetarea este în mare creștere pe toate tipurile de tumori solide, iar de curând s-au dovedit a fi foarte eficiente în bolile autoimune. Ne așteptăm ca foarte curând acest tip de terapie să devină standardul de tratament în bolile autoimune așa cum sunt, la ora actuală în bolile hematologice.
Deja de aproape 2 ani, ghidurile tratament în hematologie s-au schimbat și în locul transplantului, terapia standard de tratament este terapia CAR-T în anumite boli hematologice maligne", a mai explicat prof. dr. Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni, în exclusivitate pentru DC Medical.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
ANPC și CMSR verifică la sânge reclamele cabinetelor stomatologice02.06.2026, 13:30
-
Pastila care oprește cancerul avansat. Cum funcționează GRWD576902.06.2026, 12:26
-
-
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Cancerul care omoară cei mai mulți români. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Principala cauză de deces
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
EXCLUSIV Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
EXCLUSIV Istoria medicinei în Evul Mediu românesc, între vraci, moașe și bărbieri
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
EXCLUSIV Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
EXCLUSIV Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
