Ce trebuie să știi dacă bei alcool după ce ai mâncat. Ce se întâmplă, de fapt, când bei puțin alcool după o masă copioasă.
Într-o perioadă în care stilul de viață modern pune presiune pe sănătatea noastră, fiecare decizie legată de alimentație și consum trebuie să fie luată cu discernământ. Dr. Cristian Pandrea, coordonator al Departamentului de Primiri-Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, oferă câteva recomandări importante cu privire la consumul de alcool și zahăr, subliniind importanța moderării pentru menținerea unui echilibru sănătos.
Ce trebuie să știi dacă bei alcool după ce ai mâncat
Consumul de alcool după masă poate avea efecte asupra digestiei și organismului, în funcție de cantitatea de alcool și tipul de alimente consumate. Digestivele sunt băuturi alcoolice consumate după masă, care se presupune că ajută la digestie. De obicei, acestea conțin plante, ierburi și condimente (cum ar fi mentă, scorțișoară, anason), care sunt considerate a stimula secreția de sucuri digestive și a calma stomacul. În teorie, aceste băuturi pot ajuta la reducerea balonării și la îmbunătățirea tranzitului intestinal.
"Alcoolul, la modul general, trebuie consumat cu moderație. Fără a exista niște studii medicale pe cohorte foarte mari, există un rol pozitiv al digestivului după masă. Asta înseamnă un digestiv, nu sticle. Înseamnă o cantitate mică dintr-un alcool slab", a spus dr. Cristian Pandrea, coordonator al Departamentului de Primiri-Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Vezi și: Diabeticii, vulnerabili în perioada sărbătorilor. Dr. Cristian Pandrea: Se poate dezechilibra
Vezi și: Cum îți dai seama că ai mâncat prea mult. Dr. Cristian Pandrea: Sunt semnale de alarmă

Ce trebuie să știi dacă bei un digestiv după masă - FOTO: Freepik@ahmadzada
Zahărul în exces, problematic
Un alt subiect delicat este legat de consumul de zahăr, un ingredient omniprezent în alimentația modernă. Dr. Cristian Pandrea atrage atenția asupra efectelor nocive ale zaharurilor în exces, mai ales atunci când acestea sunt consumate fără a ține cont de aportul natural din alimente
"O masă de genul acesta conține suficiente zaharuri încât nu trebuie să mai adaugi surplus de zahăr. Zahărul în exces supune organismul, mai ales ficatul, unor eforturi care în cazul unor oameni și situații, depășesc efortul fizic susținut. Atunci, varianta cumpătării e secretul", a spus dr. Cristian Pandrea, coordonator al Departamentului de Primiri-Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
Noile ghiduri pentru tensiunea arterială extind criteriile de diagnostic15.12.2025, 21:02
-
Manichiura cu gel, pericol pentru unghii. Semnul banal adesea ignorat15.12.2025, 19:55
-
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID15.12.2025, 19:11
-
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
EXCLUSIV Cât cheltuiește România pe sănătate pe cap de locuitor în 2025. Comparație cu UE
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Boala varicoasă, simptome și cauze. Semnul banal care trimite femeile la medic. Dr. Anca Chitic: Consecințele sunt grave
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
EXCLUSIV Dr. Oana Dolofan spune cu ce afecțiuni severe se confundă durerea de stomac
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
