Nelu Tătaru, anunț important despre stimulentele acordate medicilor
Ministru Sănătății a anunțat că toţi cei care au avut contact cu un pacient infectat COVID sau care au avut contact cu un suspect COVID confirmat ulterior infectat COVID primesc...
Acesta a explicat, vineri, de ce nu primit toți medicii care au tratat pacienți cu COVID-19 nu, stimulentul de 500 de euro anunțat de Guvern
„Dincolo de niște hotărâri de guvern sau ordonanţe de urgenţă pe care le-am dat pe starea de urgenţă sau pe starea de alertă au fost şi anumite implicaţii parlamentare care au modificat aceste legi, iar listele vin de la managementul acelor unităţi medicale. Noi am creat cadrul legislativ, am creat o serie de sectoare unde am avut implicare mai mare a infecţiei cu COVID, am specificat la un moment dat că toţi cei care au avut contact cu un pacient infectat COVID sau care au avut contact cu un suspect COVID confirmat ulterior infectat COVID primesc acel stimulent.Politic, poate oamenii politici pot explica mai mult”, a spus Nelu Tătaru la Antena 3.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Long COVID, impact asupra creierului
COVID, impact grav asupra creierului
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
COVID-19, evoluție neașteptată
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
