EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
Prof dr Ciprian Duță este invitatul ediției de luni, 18 octombrie, de la ora 11.00, a emisiunii Academia de Sănătate, realizată de prof dr Irinel Popescu. Tema aceste ediții va fi chirurgia minim-invazivă. ...
„La această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate îl vom avea ca invitat pe domnul profesor Ciprian Duță, profesor la Universitatea de Maedicină și Farmacia Victor Babeș din Timișoara, șeful Clinicii e chirurgie II la Spitalul Județean din Timișoara”, a edezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Discuția se va desfășura pe două direcții: una este cea a chirurgiei minim-invazive, în are profesorul timișorean excelează, dar și despre al XI-lea Congres de Chirurgie Minim-Invazivă ARCE 2021, care va avea loc în perioada 10-13 noiembrie 2021, la Timișoara, și a cărui gazdă și președinte va fi prof dr Ciprina Duță.
Congresul, care este organizat de Asociația Română de Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale (ARCE), va aborda de asemenea, printre altele, ultimele noutăți în materie de chirurgie minim-invazivă.
Prof. Dr. Ciprian Duță este, de altfel, membru al board-ului Societății Europene de Chirurgie, președintele ARCE și președintele Societății Române de Coloproctologie.
Emisiunea va fi transmisă simultan, luni, 18 octombrie 2021, de la ora 11.00, și în reluare la ora 19.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Prof. dr. Margit Șerban vine la Academia de Sănătate.
Această terapie vindecă cele mai letale forme de cancer. În plus, este un soi de chirurgie, dar fără incizie.
Medicul Simona Carniciu, totul despre diabet, obezitate și bolile metabolice, la Academia de Sănătate.
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este invitatul zilei la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.