Paturi noi la Spitalul Județean Slatina. Cât costă investiția
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a cumpărat 300 de paturi noi, majoritatea pentru saloanele din blocul Medical şi Psihiatrie. Jumătate din paturile unităţii sanitare sunt noi.
Paturi noi, Olt. Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, spune că înlocuirea paturilor şi mobilierului din saloanele spitalului va continua şi anul viitor, odată cu modernizarea şi reabilitarea secţiilor. Cele 300 de paturi noi vor ajunge la spitalul din Slatina în această săptămână, iar investiţia, în valoare de 3,6 milioane de lei, a fost finanţată din fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Olt, potrivit Agerpres.
Noile paturi vor fi montate în Secţiile Diabet, Nefrologie, Pneumologie, Medicină Internă şi Gastroenterologie, toate din corpul de clădire Medicală, unde au loc şi lucrări de reabilitare interioară, precum şi în Secţia de Psihiatrie. Anul acesta au fost dotate cu mobilier nou, inclusiv paturi, şi saloanele din Secţia de Oncologie, reabilitată complet şi dată în folosinţă în luna iulie.
Până la finalul acestui an SJU Slatina va fi dotat şi cu noi echipamente medicale pentru şase secţii, investiţiile în aparatură ridicându-se la circa 1,5 milioane lei, în prezent fiind în curs procedura de licitaţie.
-
Ceaiul care scade glicemia și combate infecțiile28.12.2025, 21:05
-
-
De ce să pui capacul de fiecare dată când gătești la foc mic28.12.2025, 17:50
-
Primul semn că intestinul tău este iritat28.12.2025, 15:39
-
Câte grade trebuie să avem iarna în casă?28.12.2025, 13:04
Terapia care topește cancerul în 30 de minute. Medici: Nu afectează țesuturile sănătoase!
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Un simplu tratament de canal poate reduce riscul de infarct și diabet
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Australia, prima țară care va elimina cancerul de col uterin până în 2035
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
