Primele 6.000 de doze de antigripal au ajuns la Botoșani
Autorităţile sanitare din judeţul Botoşani au intrat în posesia primelor 6.000 de doze de vaccin antigripal din totalul celor 28.000 de doze solicitate Ministerului Sănătăţii.
Doze, antigripal. Autorităţile sanitare din judeţul Botoşani au intrat în posesia primelor 6.000 de doze de vaccin antigripal din totalul celor 28.000 de doze solicitate Ministerului Sănătăţii pentru sezonul rece 2019- 2020, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Teodor Ferariu. Potrivit sursei citate, dozele de vaccin antigripal vor fi folosite, prin intermediul medicilor de familie, pentru vaccinarea cu prioritate a persoanelor cu afecţiuni cronice pulmonare, cardio-vasculare, renale sau hepatice, dar şi pentru gravide.
De asemenea, vor fi vaccinate persoanele aflate în instituţii de ocrotire medico-sociale, dar şi vârstnicii de peste 65 de ani. "El (n.r.- vaccinul) vine în tranşe. Prima tranşă a venit pentru unităţile speciale. Acum a venit şi pentru populaţie şi vor fi vaccinate în special persoanele expuse la risc", a afirmat Ferariu, citat de Agerpres.
Distribuirea vaccinului antigripal survine la scurt timp după ce în judeţul Botoşani au fost înregistrate primele două cazuri de gripă la persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Totodată, în ultima săptămână au fost raportate 1.048 de cazuri de infecţii virale ale căilor respiratorii superioare.
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Vaccinurile anti-HPV reduc cu 80% riscul de cancer de col uterin
Dr. Sandra Alexiu: Vaccinarea nu mai este doar pentru copii, este protecția adaptată fiecărui risc
Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-COVID
EXCLUSIV Tehnologia din spatele vaccinului anti-COVID, refolosită de urgență pentru Ebola. Dr. Ion Ștefan: Există antivirale care au funcționat
Vaccinul HPV schimbă istoria cancerului de col uterin: zero decese în rândul tinerelor vaccinate
Vaccinul anti-HIV care ar putea schimba totul. Primele teste pe oameni dau rezultate uimitoare!
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Vaccinul împotriva hantavirus, în faza de dezvoltare
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Vaccinul care șterge cancerul. Se adaptează fiecărui pacient în parte
Femeile vaccinate anti-HPV ar putea avea nevoie de mult mai puține teste Babeș-Papanicolau
Vaccinul care învață organismul să distrugă una dintre cele mai agresive tumori
Vaccin universal împotriva cancerului. Activează sistemul imunitar
Efectele majore ale vaccinului anti-COVID. S-a aflat adevărul
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
OMS aprobă testarea a două vaccinuri noi împotriva Ebola. Un focar din Africa a provocat peste 5.300 de decese
Vaccinul Epigraph, pas major spre imunizarea universală împotriva gripei umane, porcine și aviare
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
