Primul simpozion al Societății Balcanice de Stomatologie, găzduit la Iași
Reprezentanţii Societăţii Balcanice de Stomatologie (BaSS) participă în această perioadă la primul simpozion organizat la Iaşi, ocazie cu care abordează evoluţia erei digitale în practica medicală...
Simpozion, stomatologie. Preşedintele BaSS, Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că această întâlnire importantă pune bazele unor politici de sănătate agreate de BaSS, dar şi de invitaţi din Germania, Italia, SUA şi Republica Moldova.
"Discuţiile de până acum au subliniat importanţa erei digitale în arealul practic. Este prioritară această eră, pentru că evoluţia medicinei în fiecare ţară a avut loc în funcţie de ritmul şi politicile sale de sănătate. Au fost şi sunt purtate discuţii privind elaborarea unor programe de sănătate, profilaxia fiind pe primul plan şi trebuie să reprezinte prioritatea fiecărei ţări şi, bineînţeles, societăţilor de specialitate sau asociaţiilor de specialitate ale fiecărei ţări, fie că este balcanică, de vest, de sud sau de nord. Evident, Federaţia Dentară Internaţională (FDI) culege aceste rezultate, aceste statistici, aceste activităţi şi instituie aceste politici de sănătate în fiecare an, în timpul întâlnirilor internaţionale a Federaţiei Internaţionale de Stomatologie, unde toate ţările acestei planete se întâlnesc, unde participă toate asociaţiile profesionale, universităţi, facultăţi, academii, branduri şi unde se discută aceste probleme", a spus Norina Consuela Forna, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, BaSS şi-a realizat pe termen mediu şi lung o agendă a activităţilor şi a pus bazele unor noi proiecte.
"Putem considera că Societatea Balcanică, membră a acestei Federaţii Internaţionale, şi-a realizat o agendă a activităţilor pe termen lung şi a apus bazele acestor discuţii în acest moment la Iaşi, la primul simpozion din România. Asta înseamnă că vom avea un efect constructiv, de stimulare a asociaţiilor profesionale din fiecare ţară şi de a dezvolta aceste programe pe care le vom măsura în fiecare an prin întâlnirile congreselor balcanice", a spus prof. univ. dr. Norina Forna. Ea a precizat că la ediţia jubiliară care va fi organizată anul viitor la Sarajevo se va discuta despre programele care vor fi instituite în fiecare ţară balcanică, şi nu numai, în urma discuţiilor purtate în aceste zile la Iaşi.
Simpozion, Stomatologie. Ediția balcanică din Sarajevo
"La Sarajevo, în Bosnia Herţegovina, unde se va desfăşura cea de-a a XXV-a ediţie balcanică, vom discuta despre rezultatele profilaxiei şi ale programelor instituite, întrucât avem experienţă în Iaşi, prin Caravana Profilaxiei, un proiect pe care dorim să îl extindem la nivel naţional, precum şi un proiect care a fost depus la Ministerul Sănătăţii ce vizează acordarea unui tratament gratuit al molarilor de şase ani, dar şi protezelor mobile pentru pacienţii de vârsta a treia. Este un proiect ambiţios, care va salva multe situaţii dificile şi vizează atât profilaxia, cât şi tratamentele sociale, efecte pe care dorim de mulţi ani să le obţinem în rândul populaţiei şi pe care cu siguranţă le vom obţine. Pe lângă aceste probleme, vom discuta de turismul medical şi programele internaţionale pe care dorim să le aplicăm chiar în Iaşi, cu ajutorul Primăriei şi sperăm să le realizăm nu numai cu ţările balcanice, ci cu multe alte ţări care doresc să adere la acest program ambiţios", a spus Forna.
În perioada 7-9 noiembrie, primul simpozion al Societăţii Balcanice de Stomatologie aduce Iaşiul în centrul comunităţii medicale şi de medicină dentară din sud-estul Europei. La eveniment participă reprezentanţi ai Asociaţiilor Profesionale din Albania, Bosnia - Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, România, Serbia şi Turcia, precum şi din SUA, Germania şi Italia, dar şi boarduri ale organizaţiilor internaţionale de prestigiu din domeniul medicinei dentare.
Printre speakerii internaţionali prezenţi la Iaşi sunt Atanasios Poulopoulos, secretar general BaSS (Grecia), Anton Filchev, consilier BaSS (Bulgaria), Helmut Berthold Engels, preşedinte al German Center for Oral Implantology DZOI (Germania), Rodos Irodotou, Consilier BaSS (Cipru), Huseyin Bicak, consilier BaSS (Cipru), Sorin Uram-Tuculescu, VCU School of Dentistry (SUA).
Programul evenimentului cuprinde 40 de conferinţe, susţinute de speakeri din România şi din străinătate, peste 100 de comunicări orale şi 40 de postere, workshopuri şi cursuri postuniversitare, care le vor oferi medicilor practicieni ocazia de a se informa despre cele mai noi tehnici şi tehnologii din domeniul medicinei dentare şi de a-şi îmbunătăţi competenţele în acest domeniu. De asemenea, în această perioadă se desfăşoară conferinţa şi workshopul dedicate aplicaţiilor laserilor în stomatologie, care se desfăşoară sub coordonarea lui Francesco Maria Manconi, din Italia, lector naţional şi internaţional în acest domeniu.
Simpozion, Stomatologie. Workshopuri
Alte workshopuri care se vor desfăşura abordează: tehnici de chirurgie şi regenerare parodontală, tehnica "stamp" de restaurare directă a leziunilor carioase utilizând răşinile compozite, modalităţi de reconstrucţie ocluzală având la bază traiectoriile de dinamică mandibulară şi tehnici de analiză model: simulare DentScan - alături de două cursuri postuniversitare propuse pentru participanţii la congres şi creditate EMC, "Boli parodontale acute - Urgenţe în diagnostic şi tratament" şi "Reabilitarea estetică a dinţilor frontali cu materiale bio-mimetice".
"Boardurile a numeroase instituţii, societăţi şi asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale au colaborat şi au creat un parteneriat real cu BaSS (Balkan Stomatological Society) şi ASRRO (Societatea Română de Reabilitare Orală) pentru reuşita acestui eveniment de înaltă ţinută ştiinţifică: FDI - World Dental Federation, UMB - Uniunea Medicală Balcanică, ADRE - Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, Facultatea de Medicină Dentară, UMF 'Grigore T. Popa', Iaşi, Academia Română, Academia de Ştiinţe Medicale din România, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Academia de Ştiinţă din Republica Moldova, CID-CDF - La Conference Internationale des Doyens des Facultes de Chirurgie Dentaire d' Expression Francaise, DZOI - Centrul German pentru Implantologie Orală, Colegiul Medicilor Stomatologi Iaşi, Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină Dentară din România, Societatea Studenţilor Stomatologi Iaşi", anunţa Norina Consuela Forna.
-
Bărbaţii au tendinţa să-şi piardă cromozomul Y pe măsură ce îmbătrânesc17.02.2026, 21:57
-
6 pași pentru un somn mai bun17.02.2026, 21:05
-
De ce trebuie să fierbi ovăzul înainte să-l mai mănânci dimineața17.02.2026, 19:53
-
Câte kilograme ar trebui să iau în sarcină?17.02.2026, 18:10
-
8 alimente care te balonează fără să îți dai seama17.02.2026, 17:10
Bruxismul, afecțiunea celor stresați și motivați. Radian: Organismul nostru găsește o formă de refulare în această acțiune
Cum poate ajuta gutiera în cazul bruxismului și de ce este nevoie reducerea stresului.
Adevărul despre măselele de minte și trasul curentului. Medic: Este recomandat să scapi de o grijă
Mituri și adevăruri despre trasul curentului, măselele de minte sau aparatul dentar, demontate de un medic stomatolog.
EXCLUSIV Ce trebuie să mâncăm în funcție de forma dinților și De Ce ne cad dinții de la o vârstă. Doru Negru: Și noi ce facem? Ne punem dinți de fier și măsele de oțel
Medicul Doru Negru a dezvăluit ce suntem făcuți să mâncăm în funcție de forma dinților.
La cât timp trebuie schimbată periuța de dinți sau capul periuței electrice. Greșeala pe care sigur ai făcut-o și care te îmbolnăvește
Cât de des trebuie să schimbi periuța de dinți sau capul periuței de dinti electrice. Greșeala pe care o fac toți românii.
Ce metode să abordăm pentru a încuraja spălatul pe dinți la cei mici. Cât de importantă este igiena orală, de fapt
Ce metode să abordăm pentru a încuraja spălatul pe dinți. Cât de importantă este igiena orală.
EXCLUSIV Boala banală și ignorată care poate duce la Alzheimer. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu: Asta este o dovadă
Cum să scap de frica de dentist. Medic: Nu mai sunt tehnicile din trecut
Cum să scăpăm de frica de dentist și de ce este important să îi ducem pe cei mici la medic, chiar dacă nu au probleme dentare.
Apa de gură pe bază de alcool și impactul său asupra sănătății dentare. Cum modifică microbiomului oral
Cât de utile sunt paiele în prevenirea cariilor și a petelor dentare. Impactul lor asupra sănătății dentare
Disfuncția ATM: ce ascunde durerea din jurul maxilarului. Legătura dintre stres și disfuncțiile articulației maxilarului
8 trucuri naturiste să tratezi durerea de dinți peste noapte. Sigur le ai în casă
Igiena dentară precară dublează riscul de AVC. Boala parodontală, impact semnificativ
Această afecțiune extrem de frecventă dublează riscul de AVC. Este una dintre cele mai ignorate afecțiuni.
Cele mai rele alimente pentru dinții tăi. Consumul de pâine poate crea carii
Alimentele și băuturile pe care le consumăm pot avea un impact semnificativ asupra sănătății dentare.
EXCLUSIV Proteza dentară, cum te obișnuiești cu ea și ce să nu mănânci. Remus Grecea: Veţi avea o senzaţie incomodă, până când muşchii obrajilor şi limba se vor obişnui
Mituri și adevăruri despre dinții de lapte
În România lui 2025 sunt familii care se spală cu o singură periuţă de dinţi. Stomatolog: E imposibil de crezut. Le schimbă o dată la doi ani
Un medic stomatolog trage un mare semnal de alarmă privind igiena orală a românilor, mai ales a celor din mediul rural.
Halitoza: ce îți poate spune respirația urât mirositoare despre sănătatea ta. Când este mai mult decât un inconvenient social
Uzura dentară, cauze și tratament. Medic: Ar trebui să controlăm timpul în care ingerăm băuturi carbogazoase
EXCLUSIV De ce ne trezim cu respirație urât mirositoare. Alin Gabor: Sunt un fel de combustibil, materia primă a bacteriilor
De ce ne trezim cu respirație urât mirositoare și când trebuie să ne spălăm pe dinți.
Stomatologia estetică și psihologia zâmbetului: Cum un zâmbet frumos îți poate schimba viața?
Alimente care îți întăresc dinții și smalțul
EXCLUSIV Când și de ce trebuie să ne extragem măselele de minte. Alin Gabor: Mari șanse să îți pună viața în pericol
Când și de ce trebuie să ne extragem măselele de minte. De ce unele persoane nu au măsele de minte.
Fațetele dentare, când devin o necesitate. Medic: Cu cât dinții sunt mai înghesuiți, va trebui să faci un sacrificiu
Fațetele dentare pot fi un moft, mai mult decât o necesitate. Ce trebuie făcut înainte de a lua decizia îmbrăcării dinților.
