Procedura de curățare a arterelor, efectele asupra vârstnicilor care au avut atac de cord
O procedură de curățare a arterelor, numită intervenție coronariană percutantă, i-ar putea ajuta chiar și cei mai vârstnici pacienți care au avut atac de cord.
Procedură, artere. Mai multe persoane la sfârșitul anilor 70 și 80, care au atacuri de cord, pot fi tratate cu o procedură care îi ajută să supraviețuiască, spune o nouă cercetare. Această procedură de curățare a arterei se numește intervenție coronariană percutantă sau PCI și implică inserarea unui cateter cu un balon dezumflat pe vârful său într-o arteră îngustată a inimii, se arată pe site-ul Asociației Americane a Inimii. Balonul este umflat, lărgind zona îngustată și este introdus un stent. La adulții mai tineri care au avut un atac de cord, PCI este „sigur, fezabil și îmbunătățește supraviețuirea și bunăstarea generală", consideră autorul unui studiu, dr. Abdulla A. Damluji, într-un comunicat de presă.
Acesta este profesor asistent la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins și cardiolog intervențional la Spitalul Sinai. Damluji și colegii săi au studiat înregistrările medicale a aproape 470.000 de pacienți mai în vârstă internați în spitalele din SUA cu un prim atac de cord între 2000 și 2016. I-au grupat în: pacienți cu vârste cuprinse între 75 și 79 de ani ca „tineri", 80 - 84 de ani ca „vârstnici de vârstă mijlocie" și 85 de ani și mai bătrâni ca „bătrâni".
Procedură, artere. Concluzii
Cercetătorii au descoperit că utilizarea PCI în rândul celor de 85 de ani și mai în vârstă care au suferit un atac de cord a crescut brusc, de la 10% în 2000 la 25% în 2016. În același timp, rata de deces pentru acești pacienți a scăzut de la 17% în 2000 până la 11% în 2016. Printre cei între 75 și 79 de ani care au efectuat procedura, a existat o reducere de 53% a decesului total comparativ cu grupul care nu a avut procedura.
Concluzia cercetătorilor a fost: pentru fiecare 1.000 de cazuri, viețile au fost salvate pentru 49 de "tineri", 53 de "vârstă mijlocie" și 54 de "bătrâni". Damluji susține că "pentru a avea o concluzie solidă despre eficacitatea PCI la această populație (...) viitoarele studii clinice ar trebui să înscrie adulții mai în vârstă chiar dacă au complexități cum ar fi fragilitatea, afecțiuni cronice multiple, disfuncții cognitive și medicamente multiple".
Rezultatele cercetării au fost publicate recent în "Circulation: Cardiovascular Interventions".
-
Ce se întâmplă când îți prinzi părul în coadă01.02.2026, 20:00
-
De ce avem impresia că ne ard urechile01.02.2026, 18:30
-
Curajul unei familii și munca medicilor au salvat două vieți la Iași01.02.2026, 18:00
-
Semnul din intestin care crește riscul de cancer colorectal01.02.2026, 17:00
-
Ce se întâmplă cu fața și mușchii după ani de injecții cu botox01.02.2026, 15:48
Virusul respirator sincițial (VRS) poate crește riscul cardiac
Simptomul surprinzător al infarctului pe care majoritatea femeilor îl ignoră
Simptomul surprinzător al infarctului pe care majoritatea femeilor îl ignoră. Nu este vorba de durerea în piept.
Tratamentul cardiac, revizuit. Ghidurile vechi au ignorat diferențele esențiale între țări și stiluri de viață
Milioane de cardiaci, tratați greșit. Alarmă de ultimă oră în cardiologie.
Ce trebuie să știi dacă ești cardiac și bei cafea
De ce apare durerea în piept în timpul unui infarct
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Boala arterială periferică, semnal de alarmă pentru inimă și creier
Tensiunea diastolică scăzută la femeile vârstnice, mortală. Medicii trag un semnal de alarmă
Tromboza venoasă profundă, prevenție esențială în călătoriile de lungă durată
Cum să oprești colesterolul rău înainte să-ți distrugă inima
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Nivelul ridicat de colesterol "bun", mai riscant decât se credea
Tensiunea arterială la copii: de ce trebuie verificată încă din școala primară
Schimbări radicale în tratarea colesterolului și riscului cardiovascular
Ce se întâmplă cu ritmul cardiac în timpul unui infarct
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Infarctul, impact dramatic. Dr. Monica Trofin-Bănescu: Eveniment major cu conotație negativă
Boala extrem de frecventă care se comportă ca o tumoră. Macină tot corpul
Boala extrem de frecventă care se comportă ca o tumoră. Macină tot corpul până îl distruge.
Tratamentul cardiacilor, modificat. Factorul surpriză care scade tensiunea și reduce internările
Cum să îți reduci ritmul cardiac de repaus și de ce este important
Cum să îți reduci ritmul cardiac de repaus și de ce este importantă valoarea.
Colesterolul ridicat din naștere: testele standard nu-l detectează
Exces de decese cardiace post-COVID. Situația nu revine la normal
Val de decese după pandemia de COVID. Epidemia invizibilă care te omoară după pandemie.
