Riscul de demență pentru bărbații tineri înalți, asociere descoperită
Există o asociere între înălțimea pe care bărbații tineri o au și riscul de a dezvolta o formă de demență mai târziu în viață, arată un studiu.
Identificarea din timp a persoanelor care au riscul crescut de a dezvolta demență la bătrânețe le poate ajuta pe acestea să ia măsuri preventive sau să planifice îngrijirile de care vor avea nevoie mai târziu. Bărbații tineri înalți au riscul mai mic de a dezvolta demență la bătrânețe, sugerează un studiu publicat astăzi în eLife.
„Am vrut să vedem dacă înălțimea corpului la bărbații tineri este asociată cu diagnosticul de demență, în timp ce exploram dacă scorurile testelor de inteligență, nivelul educațional și factorii de mediu și genetici subiacenți împărtășiți de frați explică relația", spune autorul principal Terese Sara Høj Jørgensen, Profesor asistent la Secția de Medicină Socială, Departamentul de Sănătate Publică, Universitatea din Copenhaga, Danemarca.
Pentru a face asta, Jørgensen și colegii ei au analizat date despre 666.333 de bărbați danezi născuți între anii 1939 și 1959, inclusiv 70.608 de frați și 7.388 de gemeni, din registrele naționale daneze. Cercetătorii au găsit, dintre subiecți, un număr de 10.599 de bărbați care au dezvoltat demență mai târziu în viață.
Riscul scade la fiecare 6 cm în plus peste medie
Analiza ajustată a acestui grup a arătat că a existat o reducere de aproximativ 10% a riscului de a dezvolta demență la fiecare 6 cm avuți peste înălțimea medie. Atunci când echipa a avut în vedere rolul potențial al inteligenței sau educației, asocierea dintre înălțime și riscul de demență a fost redusă doar ușor.
Ei au descoperit că relația dintre cele două elemente persistă și la frații care au înălțimi diferite, ceea ce sugerează că genetica și caracteristicile familiei nu explică de ce bărbații scunzi au un risc de demență mai mare. Acest lucru a fost valabil și atunci când au studiat datele privind gemenii, deși rezultatele acestui grup au fost mai puțin sigure.
„Un punct forte al studiului nostru este că s-au ajustat rezultatele pentru rolul potențial al educației și al informațiilor în riscul de demență al bărbaților tineri, ambele putând construi o rezervă cognitivă și pot face acest grup mai puțin vulnerabil la dezvoltarea demenței", explică autorul principal Merete Osler, Profesor la Centrul de Cercetări și Prevenții Clinice, la Spitalul Bispebjerg și Frederiksberg, și la Universitatea din Copenhaga.
„Rezerva cognitivă" se referă la capacitatea creierului de a improviza și de a rezolva problemele care apar în viața de zi cu zi. Osler spune că ajustarea pentru educație și inteligență reduce probabilitatea ca relația dintre înălțime și demență să fie explicată cu adevărat prin rezerva cognitivă.
Riscul nu ține de educație sau inteligență
„Împreună, rezultatele noastre indică o asociere între înălțimea mai mare la bărbații tineri și un risc mai mic de diagnostic de demență mai târziu în viață, care persistă chiar și atunci când este ajustat pentru nivelul educațional și scorurile obținute la testele de inteligență", spune Osler. "Analiza datelor referitoare la frați confirmă aceste constatări și sugerează că asocierea poate avea rădăcini comune în expunerile de mediu din copilărie care nu sunt legate de factorii familiali (genetici, n.r.) împărtășiți de frați."
Ea adaugă că o limitare importantă a studiului este incertitudinea dacă aceste rezultate pot fi extrapolate și pentru femei, deoarece studiile anterioare asupra diferențelor potențiale de gen în relația dintre înălțime și demență sunt în cea mai mare parte neconcludente.
-
-
-
Ceaiul care îți afectează ficatul și perturbă somnul19.02.2026, 15:00
-
-
Cât de des trebuie să te tunzi în funcție de tipul tău de păr19.02.2026, 14:00
Boala care îți atacă creierul. Crește riscul de demență și AVC
Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Amorțelile care anunță o problemă neurologică
Izolarea socială, factor de risc pentru demență
8 semne timpurii ale sclerozei multiple
De ce uităm dacă am oprit aragazul sau unde ne-am pus cheile
Vârstnicii cu demență, risc crescut de pierdere a autonomiei după traumatisme severe
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Claritate pentru minte: Când să investigăm semnalele neurologice
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Pierderea mirosului, semn timpuriu al bolii Alzheimer
Cum îți poți proteja creierul. Activitatea care scade riscul de Alzheimer cu 38%
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
Obiceiul care triplează riscul de moarte
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
Demența, boala ignorată. De ce pacienții așteaptă ani întregi un diagnostic
5 semne timpurii care indică boala Alzheimer
Adevărul ascuns despre băuturile care îți distrug creierul
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.
Alimentele care îți distrug creierul
Probleme cu auzul? Simptomul banal al bolii Parkinson. Apare cu mulți ani înainte de apariția bolii
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
