Cercetătorii din Singapore susțin că oamenii pot trăi 120-150 de ani. Afirmația lor are la bază un studiu amplu derulat în SUA, Marea Britanie și Rusia. Profesorul Dumitru Constantin Dulcan a vorbit la Antena 3 cum putem avea o viață lungă şi sănătoasă. Acesta a dat exemplu unui român care a trăit 148 de ani.
”Una dintre condiții este dieta hipocalorică, adică o dietă care să nu fie foarte bogată mai ales în grăsimi și dulciuri. Altă condiție este postul. Organele care secretele aceste enzime, cum sunt pancreasul ficatul, bila au nevoie de un repaus, apoi activitatea fizică. Se recomandă ca cel puțin de trei ori pe săptămână să mergem măcar 5 km pe jos, adică într-un mers puțin mai forțat. O altă indicație este gândirea pozitivă, adică să gândești într-o manieră a binelui, să nu insulţi, să nu violentezi. O altă indicație este stresul. Ni se spune că până la 50 de ani trăim din biologie, dar după 50 de ani trăim prin voință", a explicat profesorul Dumitru Constantin Dulcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News