Simona Trașcă, în durere: Am dureri de peste doi ani, dar am tot amânat operația! E a CINCIA oră când mă operez
Simona Trașcă va ajunge în curând pe masa de operație din cauza implanturilor mamare.
Simona Trașcă a mărturisit că se confruntă cu dureri insuportabile din cauza implanturilor mamare. Vedeta a mărturisit că a fost la control, iar medicii i-au transmis că trebuie să se opereze, mai ales că implanturile sunt pe cale să expire. Blondina a precizat că amână intervenția chirurgicală din cauza faptului că îi este foarte frică.
”Silicoanele mele sunt vechi de nouă ani! În mod normal, la 10 ani trebuie schimbate oricum! E mai mare frica însă, decât durerea! Am dureri de peste doi ani la sâni, dar am tot amânat operația! Am dureri, dar nu chiar în fiecare zi, așa brusc mă apucă uneori! Ar fi a cincea oară când mă operez la sâni.
Am prins, însă, mare frică mare de operații! Mi-e frică de mor! Nici nu mă mai recunosc! Din cauza anesteziilor, am prins frică. Plus, de câte operații nereușite am auzit în ultima vreme, Doamne ferește! Nu mai am incredere nici în medici!
E dificil acum să faci orice fel de intervenție! Nici nu știu la ce doctor să mă mai duc! Am fost deja la consult, dar am anulat, pe ultima sută de metri, operația! Nu pot să iau o hotărâre! Cert este că trebuie să mă operez, vrând-nevrând! ”, a declarat Simona Trașcă pentru Click!
Simona Trașcă, probleme de sănătate din cauza unei sarcini toxice
Blondina a mai spus că știe că aceste probleme de sănătate cu care se confruntă în prezent sunt din cauza unei sarcini toxice pe care a avut-o în urmă cu câțiva ani. Doctorii i-au prescris și un tratament, însă aceasta a mărturisit că nu l-a respectat așa cum i-a fost recomandat.
”Le am de când am fost gravidă pentru că am avut sarcină toxică și de atunci am rămas cu niște proble, cu ficatul, cu fierea. Am făcut un tratament acum mulți ani de la doctor, mi-a fost bine o perioadă și oricum n-am respectat ce a zis domnul doctor”, a spus Simona Trașcă la Antena Stars.
CITEȘTE MAI DEPARTE PE SPECTACOLA.RO
Delia, afectată de depresie și anxietate
Delia se numără printre persoanele publice care s-au confruntat cu anxietatea și depresia, semn că aceste afecțiuni psiho-emoționale nu țin cont de statutul pe care îl are o persoană sau alta.
”Ți-i se așează un soi de anxietate și depresie. Nu o depășești, dar trece natural, dacă știi să gestionezi asta. Dispare și reapare, nu e o chestie pe care s-o pot controla foarte mult. Nu pot să spun că am avut niște probleme, niște drame, dar am faze în care mă cuprinde anxietatea. Pot fi minute în care simt o stare care nu mi-este foarte confortabilă și poate fi legată de un mic detaliu, poate fi legată de o ieșire în public pe care nu o pot controla sau care nu-mi provoacă plăcere. E bine să te poți repoziționa de fiecare dată, să nu te lași dărâmat de nicio situație și să găsești echilibrul”, a mărturisit Delia, în cadrul unui interviu pentru un post TV. (Citește mai departe AICI).
-
Cine pune mai multă sare în mâncare? Diferența dintre bărbați și femei05.04.2026, 20:00
-
De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbații05.04.2026, 19:00
-
Secretul neașteptat pentru oase puternice05.04.2026, 18:00
-
Soluția simplă care reduce riscul de demență cu 25%05.04.2026, 17:00
-
De ce să NU mai porți niciodată pantofii de stradă în casă? Adevărul șocant despre ce aducem pe tălpi!
Primul semn că intestinul tău este iritat
Ce înseamnă dacă îți e poftă de ceva sărat. Semnul dur pe care ți-l dă corpul
Ai avut vreodată herpes? Trebuie să afli asta! Semnul banal că faci Alzheimer
Operația care salvează de AVC... s-ar putea să fie inutilă pentru majoritatea pacienților. Ce arată un nou studiu
Apendicele nu este un organ inutil: ce spun studiile despre rolul său în imunitate și longevitate
O femeie are o grupă de sânge unică în lume. Ce s-a găsit în ADN-ul ei i-a șocat
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
Analiza de sânge care îți poate prezice riscul viitor de stres, anxietate sau depresie
Te dor articulațiile? Nu ignora acest semn! Care e diferența dintre osteoartrită și artrita reumatoidă
Vertij: simptome și cauze
Adevărul despre apendice! De ce NASA nu mai scoate apenicele astronauților?
Ce este botulismul, "boala care paralizează nervii". Ce se poate întâmpla dacă vrei botox ieftin
Analizele medicale anuale pe care trebuie să le faci în funcție de vârstă
Febra denga şi chikungunya, în curând endemice în Europa. Ce arată un studiu nou
Ai limba albicioasă dimineața? Ce înseamnă și cât de periculos e
Îți e frig tot timpul? 6 cauze și semnele care nu trebuie ignorate
Cum afectează stresul cronic ficatul?
Nu ignora balonarea! Cele 4 boli ascunse care pot cauza acest simptom
Descoperă cele 4 boli ascunse care pot cauza balonare.
