Spania va folosi vaccinul Johnson&Johnson cu prioritate vârstnicilor între 70 și 79 de ani
Spania va imuniza cu prioritate cu vaccinul de la Johnson & Johnson, în următoarea perioadă, persoanele din grupa de vârstă 70-79 de ani, a anunţat luni ministrul spaniol al Sănătăţii, Carolina Darias....
Statul spaniol va vaccina oamenii între 70 și 79 de ani împotriva COVID cu prioritate cu vaccinul de la Johnson & Johnson, în perioada următoare, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Carolina Darias. Primele 300.000 de doze din acest vaccin, care se administrează într-o singură doză, vor sosi în Spania miercuri dimineaţă, le-a declarat ministrul reporterilor prezenţi pe aeroportul din Gran Canaria, după o vizită în insulele Canare.
Compania Johnson & Johnson a început luni livrările către statele Uniunii Europene, cu o oarecare întârziere provocată de probleme de producţie, au indicat oficiali ai celor două părţi. După un început lent al campaniei sale de imunizare, Spania mizează pe o creştere substanţială a cantităţilor de vaccinuri ce vor fi livrate în trimestrul al II-lea pentru a-şi atinge obiectivul de a vaccina jumătate din populaţie până în iulie. Între lunile aprilie şi septembrie, guvernul aşteaptă 87 milioane de doze de vaccin. În condiţiile în care majoritatea rezidenţilor din centrele de îngrijire şi personalul medical din prima linie a fost vaccinat cu ambele doze, iar 80% dintre spaniolii de peste 80 de ani au primit prima doză, prioritari sunt de acum cei între 70 şi 79 de ani.
Creşterea imunizării persoanelor vulnerabile devine tot mai presantă, dat fiind că un nou val de infectări începe să se intensifice. Vineri, rata de infectare calculată ca medie pe ultimele 14 zile a numărului de cazuri la 100.000 de locuitori a ajuns la 182, o creştere cu circa 50% în trei săptămâni, dar mult sub vârful de 900 consemnat în ianuarie, potrivit Agerpres.
-
-
-
-
Mituri despre colesterol pe care ar trebui să încetăm să le mai credem12.09.2026, 08:30
-
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Cum funcționează noul vaccin contra cancerului
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Vaccinul anti-COVID, esențial. Cine ar trebui să se vaccineze anual
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
Rata de acoperire vaccinală cu 2 doze ROR scade de 16 ani. Dr. Mihai Craiu: Condamnare la moarte
Anglia lansează prima campanie mondială de vaccinare împotriva gonoreei
De ce noul vaccin antigripal cu ARNm este mai eficient? Poate recunoaște mai multe tulpini de virus
EXCLUSIV Prof. dr. Emilian Popovici: Educația și transparența, esențiale pentru combaterea scepticismului față de vaccinuri
Vaccinurile nu vor mai conține mercur! SUA elimină tiomersalul din vaccinuri
Vaccinul împotriva hantavirusului, între promisiune și eșec: de ce este încă în fază experimentală
Vaccinul care învață organismul să distrugă una dintre cele mai agresive tumori
Vaccinul împotriva hantavirus, în faza de dezvoltare
Moderna depune cererea pentru autorizarea vaccinului Spikevax 2025-2026, adaptat noii variante LP.8.1 a SARS-CoV-2
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
