SUUB: Peste 2.000 de persoane la Urgență, de Sărbători
Mii de pacienți au ajuns la urgență de Sărbători, inclusiv în noaptea de Revelion 2019. Mai precis, 2.055 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență...
Pentru tratarea celor peste 2.000 de pacienți au fost necesare de două ori mai multe consultații medicale și analize. Dintre pacienții care s-au prezentat la secția de Urgență a Spitalului Universitar de Urgență București, mulți erau bătrâni cu infecții resiratorii.
Bătrânii, cei mai mulți dintre pacienții de la UPU
„Numărul prezentărilor la Camera de gardă a fost mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut și au fost necesare 4.860 de examinări. Un procent semnificativ l-au reprezentat persoanele care au avut infecții respiratorii. Au venit pacienți de toate vârstele, dar majoritari au fost cei de peste 70 de ani. Infecțiile respiratorii sunt considerate a fi cele mai dese boli din acest sezon și afectează cel mai frecvent căile aeriene superioare: nasul, sinusurile, faringele și laringele. Din păcate, infecțiile respiratorii nu apar singure, ci în asociere cu alte patologii ale căilor respiratorii. Este important de știut că o hidratare corespunzătoare, spre exemplu consumul de ceaiuri calde, dar și o alimentație echilibrată și evitarea excesului de carne și grăsimi contribuie la o vindecare mai rapidă", a declarat dr. Silvia Nica, medic-șef al Unității de Primiri Urgențe, confom unei informări a SUUB postată pe pagina de Facebook a unității medicale.
La Spitalul Universitar de Urgență București sunt 49 de linii de gardă, dintre care patru linii de medicină de urgență care pot acorda 24 de ore din 24 asistență medicală. Acestea ua funcționat de Sănători, inclusiv în noaptea de Revelion 2019.
La Camera de Gardă a SUUB sunt transferate și tratate cazuri complexe din unități spitalicești din întreaga țară. Anul trecut, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență s-au prezentat peste 135.000 de persoane.
-
Aproape 50% dintre cazurile de infarct nu sunt detectate de teste16.12.2025, 12:25
-
De ce te trezești cu mâinile umflate dimineața16.12.2025, 11:14
-
Nimeni nu moare de bătrânețe. Autopsiile demolează mitul îmbătrânirii16.12.2025, 10:11
-
Polifenolii din fructe, ceai și nuci reduc riscul cardiovascular16.12.2025, 08:56
-
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Terapia cu lumină, aprobată în ghidul european pentru îngrijirea cancerului
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Alexandru Rogobete: Două tratamente esențiale pentru epilepsia severă intră în premieră în România
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
OMS: Injecțiile pentru slăbit nu rezolvă criza obezității la nivel global
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
