Tânără decedată după o operație de lipoaspiraţie într-o clinică celebră
O tânără a murit în condiţii suspecte la o clinică privată de operații estetice din Bucureşti. Femeia, care avea doar 29 de ani, venise ăn țară ca să-și facă o operație de lipoaspiraţie, dar...
Rodica Vasile avea 29 de ani și lucra de ani buni într-un restaurant din Londra. Se întorsese acasă pentru o operaţie, la o clinică de chirurgie estetică privată din Bucureşti. După intervenţie, a apărut o problemă.
„Au zis că operația a reușit, dar nu își revine din anestezie", a declarat mama tinerei pentru Observatorul de la Antena1.
Medicii i-au făcut înainte de intervenție mai multe analize, și de sânge, și o electrocardiogramă şi o radiografie pulmonară. Dar nimic nu le-a dat de bănuit că ar fi vreo problemă.
A vrut să arate bine
Tânăra, care își dorea să arate bine înainte de o petrecere în familie, îi spusese mamei sale că îşi tratează nişte dureri abdominale, dar de fapt se programase lao operaţie de lipoaspiraţie.
Deși intervenția e una obișnuită, pacienta a intrat în stop cardiorespirator. Două ore a fost resuscitată, dar fără rezultat.
„După ce a murit, a venit doctorul și asistentele și mi-au dat lire sterline în valoare de 45 de milioane (n.r. 4.500 de lei)", a povestit mama tinerei pentru Observator.
Cauza morții, neidentificată
Atât ar fi costat intervenţia. Mama şi iubitul italian al tinerei au o bănuială. Femeii i-a fost făcută înaintea operaţiei o anestezie intravenoasă.
Medicii legişti au încheiat autopsia încă de ieri, dar nu au putut stabili cauza morţii şi se aşteaptă, acum, rezultatele testelor de laborator. Pe certificatul de deces al tinerei scrie „cauză neindentificată”. Parchetul a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar medicii şi astenții care au fost în clinică la momentul operaţiei au fost audiaţi o noapte întreagă.
Procurorii vor stabili dacă tânăra a murit în urma unei erori medicale sau dacă suferea de alte afecţiuni. În urma tragediei, fiul de 14 ani al tinerei a rămas orfan.
-
Cele 5 tipuri de somn. Ce spune felul în care dormi despre sănătate21.12.2025, 21:34
-
Schimbări majore în diagnosticul hipertensiunii arteriale21.12.2025, 20:55
-
Mitul celor 10.000 de pași pe zi, demontat de cercetări științifice21.12.2025, 19:22
-
-
Alcoolul după 40–50 de ani: ce se schimbă în organism și ce riscuri apar21.12.2025, 17:35
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Pastila combinată care scade rapid tensiunea și reduce riscul de infarct și AVC
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
Tratament pentru una dintre cele mai agresive forme de cancer mamar. Reduce metastazele și reactivează sistemul imunitar
Durerea cronică are un buton de oprire în creier. Cercetătorii tocmai l-au găsit!
Cum să eviți efectele rezistenței la antibiotice. De ce tratamentele obișnuite nu mai sunt eficiente
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Antidepresivele, efecte secundare
Când trebuie să iei medicamente: înainte, în timpul sau după mese
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
Tratamentul minune pentru durerile de spate
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
