TAVI-proteza de inimă introdusă fără bisturiu, Spitalul Universitar București

Bianca Ştefan |
Data publicării:
Ziua inimii
Ziua inimii

De Ziua Inimii, la Spitalul Universitar București, s-au reîntânit cu medicii salvatori de vieți pacienții care au primit proteze valvulare prin tehnica "fără bisturiu", o noutate și pe plan mondial.

"De la bun început vreau să mulțumesc medicilor, acești oameni înzestrați de divinitate. Acum 13 ani am ajuns prima oară în spital, cu diabet. Apoi am făcut endocardită și starea mea s-a degradat tot mai mult. Nu mai aveam nicio speranță, acum un an. Valva aortă era cimentată peste 96% și nu puteam fi operat, din cauza celorlalte boli. Nu mai puteam nici să mă ridic din pat, așteptam să mor, când am fost înștiințat că pot beneficia de proteză de valvă aortică fără operație. Am ajuns la Spitalul Universitar din București, la profesorul Vinereanu și doctorul Udroiu. După 12 ore de la intervenție am reușit să mă ridic din pat, singur. La o săptămână am ieșit din spital, am făcut câțiva pași, apoi am luat-o la goană. Reușeam iar să merg pe propriile picioare, să mă mișc normal, să trăiesc. M-au vindecat medici români, într-un spital din țară, a fost ca și cum m-aș fi născut a doua oară, acum, la 80 de ani", rostește, în lacrimi, dl. Emil Bocu, primul pacient salvat la Universitar prin tehnica TAVI (înlocuirea valvei aortice prin implantare transcutană).

(w670)

Un moment emoționant de Ziua Inimii, 29 septembrie, când la Universitar s-au reîntânit cu medicii salvatori de vieți pacienții care au primit proteze valvulare prin tehnica "fără bisturiu", o noutate și pe plan mondial.

Sală de intervenții hibridă, la standarde internaționale

"Este cel mai recent program la care Universitarul a aderat, în urmă cu un an, a spus directorul spitalului, conf. dr. Adriana Nica. Aceste intervenții necesită o platformă de tehnică de ultimă oră și o echipă multidisciplinară de înalt nivel profesional, fiind posibile după un efort investițional și de pregătire a resursei umane întins pe parcursul a două decenii. În 2015, cu sprijinul Academiei de Științe Medicale, am reușit dotarea unei săli de intervenții hibridă, la standarde europene, iar în urmă cu un an am început protezarea valvulară minim invazivă, având acum 16 pacienți vindecați prin acest procedeu. Fără această intervenție, doar 50% dintre pacienți ar fi reușit să supraviețuiască doi ani, iar la cinci ani mortalitatea ar fi fost de 80%. În România s-au realizat până în prezent 150 de astfel de proceduri, în 10 centre publice sau private, susținute de Casa Națională de Asigurări. Anual, peste 450.000 de români sunt tratați în Spitalul Universitar din București", a spus conf. Adriana Nica.

(w670)

Risc mare de infarct pentru tineri, clip emoțional

Profesorul Dragoș Vinereanu, președintele Societății Române de Cardiologie, a prezentat cele trei programe prin care România încearcă să reducă mortalitatea cardiovasculară (cardiologia intervențională în infarct, prevenirea morții subite și programul de dotare a unităților de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici). Importanța prevenției a fost subliniată de prof. Vinereanu, care a salutat eforturile Fundației Române a Inimii, în acest sens, și angajamentul autorităților, care au în vedere un program de screening pentru boli cardiovasculare. Un mesaj emoțional puternic va fi dat de un clip video, pe care SRC speră să îl distribuie viral. "Vârsta infarctului a scăzut foarte mult, a spus prof. Vinereanu, tot mai mulți tineri mor din această cauză. De aceea, este necesară conștientizarea factorilor de risc și prezentarea la medic înainte de un eveniment fatal".

În acest an, 34 de orașe din România au amenajat zone de plimbare în cadrul proiectului "Promenada Inimii", pentru a combate sedentarismul, unul dintre principalii factori de risc cardiac, a spus prof. Dan Gaiță, Capitala realizând pentru prima dată o astfel de manifestare, în Parcul Circului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel