Vaccin contra varicelă, explicațiile specialistului. Numărul de cazuri e în creștere
Un simplu vaccin te poate scăpa de o boală care nu e deloc banală sau ușoară, așa cum se crede: varicela. În contextul în care la camera de gardă se prezintă din ce în ce mai multe cazuri, dr....
Dr. Victor Daniel Miron, de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș" spune, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în ultimele trei luni a remarcat o creștere a numărului de cazuri de varicelă, multe dintre ele cu complicații. O boală considerată de mulți „banală" și „a copilăriei" este de fapt una care pune în serios pericol viața copiilor, dar și a adulților care o fac.
Din ce în ce mai multe cazuri
„În ultima perioadă am diagnosticat la camera de gardă numeroase cazuri de varicelă. Mai mult decât atât, în ultimele trei luni pe secția unde lucrez au fost internate numeroase cazuri de varicelă complicată la copii imunocompetenți (fără patologii cronice, unii fără nicio internare în antecedente), care au necesitat multe zile de internare și terapie agresivă. Acest aspect ne-a pus pe gânduri și necesită studiat.
Varicela sau vărsatul de vânt este foarte contagioasă și poate asocia uneori complicații importante, riscul apariției acestora crescând odată cu vârstă. Diagnosticul de varicelă se pune relativ ușor datorită erupției cutanate specifice cu macule, papule și vezicule cu lichid limpede, care vor deveni pustule gălbui și apoi vor face o crustă.
Deși mulți dintre noi o considerăm o banală boală a copilăriei, este important să urmărim cu atenție evoluția unui copil cu varicelă. Obligatoriu diagnosticul trebuie confirmat de către un medic, care să decidă dacă micuțul va primi tratament specific sau doar simptomatic.
Un vaccin care se face la cerere
Este bine de știut că împotriva varicelei există VACCIN, care nu este inclus în schema obligatorie de vaccinare. Eu m-am vaccinat la 25 de ani, când mi-am dozat anticorpii și am văzut că nu făcusem boală în copilărie. Vaccinul este și pe piață din România și necesită administrarea a două doze, la o distanță de minim de 6 săptămâni între ele. Mai există o variantă de vaccin combinat anti-varicelă cu cel anti-rujeolă, urlian și rubeolă, MMRV. Siguranța și eficacitatea vaccinului împotriva varicelei au fost demonstrate prin numeroase studii publicate în reviste medicale de top.
De reținut este faptul că vaccinul se poate face și la contacți (cei care au luat contact cu persoane bolnave, n.r.). Studiile recomandă ca vaccinarea să aibă loc în maxim 5 zile de la contact, protecția mai mare (peste 90%) fiind dacă vaccinarea are loc în primele 72 de ore de la contact. Am fost plăcut impresionat acum 5 zile când la spital s-au prezentat doi părinți care ne-au solicitat să le vaccinăm copilul care avusese contact de varicelă la grădiniță.
Totodată profilaxia prin vaccinare anti-varicelă pe lângă faptul că protejează copilul de o boală chinuitoare, cu febră, prurit și stare generală proastă, contribuie și la scadearea absenteismului școlar și a necesității concediilor medicale pentru părinți (copiii cu varicelă necesită izolare la domiciliu aprox. 2 săptămâni).
Concluzia este că:
1. Varicela nu este o boală banală, iar evoluția copilului trebuie urmărită cu grijă de către părinți și medic.
2. Vaccinarea anti-varicelă este sigură și eficace și se poate face atât pre-expunere cât și post-expunere.
#STOPvaricela"
Explozie de cazuri de tuse convulsivă în Queensland. Experții trag un semnal de alarmă
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
7 lucruri de știut despre Hepatita A. Un gest simplu distruge virusul!
Lepra: cauze, simptome, tratament și prevenție. Ce trebuie să știi despre această boală
Mucus galben, verde sau maro: ce înseamnă fiecare culoare. Uite ce boală poți avea
Cum se transmite HIV?
Sute de turiști blocați din cauza unei epidemii fulgerătoare. Ce este novovirusul
Noul virus gripal provoacă haos în Europa
Justin Timberlake are boala Lyme. Totul despre Lyme: simptome și stadii
Gripa aviară H5N5 ajunge la oameni. Ce riscuri prezintă pentru populație
Marea Britanie și-a pierdut statutul de țară liberă de rujeolă
Epidemie fără precedent de meningită meningococică în Canterbury: 15 cazuri, 2 decese
Alertă epidemică globală. Virusul care se extinde din China către alte țări într-un ritm record
EXCLUSIV Virusul tropical care te lasă schilodit a ajuns în Europa. Medicii, în alertă din cauza chikungunya
COVID-19 și gripa cresc riscul de cancer pulmonar
Bacteria Listeria monocytogenes, găsită în salate și paste. Cel puțin 6 persoane au murit. Care sunt simptomele
Cum poate să te îmbolnăvească aerul condiționat. Medicii, avertisment
EXCLUSIV Super-gripa lovește Europa. Dr. Adrian Marinescu vine cu explicații
Ce sunt petele roz din baie, de pe cadă, chiuvetă sau duș. Bacteria îți poate ajunge în sânge
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
Cum se transmite hantavirusul și care este riscul global actual. OMS, lămuriri
Noua variantă Covid NB.1.8.1, identificată în Franța. Ce trebuie să știm despre noua tulpină
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
Virusul care stârnește îngrijorare în Europa
Alertă în Europa. Un virus periculos transmis de țânțari provoacă îngrijorare.
