Ziua Naţională a Transplantului în România: „Transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă“
Ziua Naţională a Transplantului în România, 31 mai, se va marca printr-un eveniment la Academia Română, la care vor participa specialiști în transplant, medici și oficiali. Manifestarea va...
Vineri, 31 mai, de la ora 10.00, la Biblioteca Academiei Române din București va avea loc un eveniment prin care se va marca Ziua Națională a Transplantului în România. Acesta va fi transmis live pe pagina de Facebook și canalul de Youtube ale DC Medical.
Ziua Națională a Transplantului în România: ce specialiști au fost invitați
„Ziua Națională a Transplantului în România reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă. În fiecare an, persoanele care au beneficiat de un transplant sărbătoresc împreună cu familiile lor, cu specialiştii din domeniul transplantului, alături de reprezentanţii mass-media și de personalități ale societății civile, noua viaţă dobândită odată cu transplantul", se arată într-un comunicat.
La manifestare, ajunsă la a 15-a ediție, vor participa invitaţi de marcă precum: prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Şerban Brădişteanu, dr Radu Zamfir (directorul Agenției Naționale de Transplant), dr Narcis Copcă, prof. dr Ioana Grinţescu, prof. dr Cristian Lupaşcu, prof. dr Horaţiu Suciu, prof. dr. Ileana Constantinescu, prof. dr. Adrian Covic, prof. dr. Dan Mircea Enescu, dr Carmen Pantiş.
Evenimentul va fi deschis prin mesajul ministrului Sănătății, Sorina Pintea, iar apoi o conferință de presă și discursuri ale invitaților amintiți mai sus. Manifestarea se va încheia în jurul orei 15 cu un marș pentru sănătate și un cocktail.
Ziua Națională a Transplantului în România: temele de discuție
În cadrul evenimentului se va discuta despre situația actuală a listelor de așteptare, despre cele mai noi reușite ale medicilor români și ce provocări există în transplantul de organe, dar și unde sunt necesare investiții și care sunt planurile Agenției Naționale de Transplant.
Ziua Națională a Transplantului în România: cifre
Potrivit datelor Agenției Naționale de Transplant, în 2018, în România au fost înregistrați 65 de donatori de organe decedați, 83% dintre ei fiind donatori multiorgane. 3 donatori aveau sub 15 ani. Anul trecut s-au făcut 183 de transplanturi de rinichi, 79 transplanturi de ficat, 7 de inimă și 4 de plămâni.
„Ediţia din acest an a Zilei Naţionale a Transplantului se desfăşoară în contexul eforturilor susţinute de a dezvolta acest domeniu de înaltă performanţă medicală, în continuare", se mai arată în comunicat.
EXCLUSIV Transplantul renal, ce nu se știe după intervenție. Mircescu: Performanța de supraviețuire este necunoscută. Nu știm ce se întâmplă cu bolnavii
A fost realizat PRIMUL transplant pulmonar de la donatori vii. Pacienta avea plămânii grav afectaţi de COVID-19
Șapte transplanturi în șase zile: se întâmplă la Iași
Tratamentul cu celule CAR-T în bolile hematologice, cu prof.dr. Alina TĂNASE. ACADEMIA DE SĂNĂTATE
Organe de la donatori bulgari: 3 români salvați prin transplant de ficat și rinichi
Trei români au primit o a doua șansă ca urmare a unui acord de colaborare cu Bulgaria în domeniul transplantului.
TRANSPLANT: 5 vieți salvate de un donator de organe din Baia Mare
Copila de 5 ani, cu hepatita misterioasă, suspectă de boala Wilson. Dr. Brașoveanu, despre noi investigații: Se transmite de la părinți
Cercetătorii au reușit un transplant de rinichi de la porc la un om în moarte cerebrală. Primul om cu inimă de porc se recuperează după transplant. VIDEO
Dublu transplant de cord de la donatori cu COVID la pacienți fără coronavirus. Pacienții din Italia au fost externați
Transplantul hepatic al fetiței de 5 ani, diagnosticată cu boala Wilson, realizat cu succes
Transplantul hepatic în cazul copilei de 5 ani, diagosticată cu boala Wilson și insuficiență hepatică, realizat cu succes.
Inima unei tinere de 18 ani bate în pieptul unei adolescente cu insuficiență cardiacă. Medic: Aștepta de 6 luni. Urmează câteva zile critice
Anca, poveste incredibilă după boala Wilson. A avut nevoie de retransplant: Am avut orele numărate! A apărut o complicație - tromboza de arteră hepatică
Povestea emoționantă a Ancăi, tânăra diagnosticată cu boala Wilson.
Fetița de 5 ani cu hepatita, "stabilă, dar încă intubată și ventilată mecanic". Medicii de la Fundeni, noi informații după transplant
Medicii de la Institutul Clinic Fundeni au transmis noi informații despre starea fetiței cu hepatita "misterioasă".
5 vieți salvate prin transplant. Prelevare făcută la SUUB de la un pacient în moarte cerebrală
Viețile a cinci oameni au fost salvate în urma unei prelevări de la un pacient în moarte cerebrală.
EXCLUSIV Xenotransplantul transgenic, transplant de la porc. Moldovan: O revoluție în medicină. Modificăm genetic animale. Putem construi organe în animale
Xenotransplantul transgenic este o procedură care revoluționează medicina. Se cresc organe umane în corpurile gazdă ale animalelor.
TRANSPLANT: Tânără de 32 de ani, în moarte cerebrală, salvează viețile a 3 români
Premieră medicală în domeniul transplantului hepatic, la Spitalul Clinic SANADOR: recoltarea, asistată laparoscopic
EXCLUSIV Tehnica ce ar putea salva mii de vieți. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Este nevoie. Avem mortalitate destul de mare
Această tehnică poate salva mii de vieți. Despre ce este vorba a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Transplant: trei oameni au primit o nouă şansă la viaţă
Transplant de organe: patru vieți, salvate în urma deciziei unei familii de a dona organele copilului lor, aflat în moarte cerebrală
Transplantul înseamnă viață! Un copil de 10 ani a salvat viețile a patru semeni necunoscuți, aflați în suferință!
O nouă șansă la viață pentru doi bărbați după 3 ani pe lista de așteptare
La Spitalul Județean din Târgu-Mureș s-a realizat o prelevare de organe de la o pacientă de 69 de ani, aflată în moartă cerebrală.
Timișoara: 20 de ani de la primul transplant de măduvă din România
Cinci pacienți au primit a doua șansă la viață din generozitatea unei singure familii: Transplantul înseamnă VIAȚĂ!
Cinci pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Sibiu.
