EXCLUSIV Albirea dinților: bicarbonatul bunicii sau albire profesionistă? EXCLUSIV

Mulți cred că e suficient să folosească pastă de dinți sau, cum făceau bunicile noastre, bicarbonat de sodiu, ca să aibă dinții albi ca-n reclame. Partea proastă e că niciuna dintre cele două metode...
Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, acest fapt fiind o reacție a importanței tot mai mari pe care societatea contemporană o acordă înfățișării exterioare. Aceste tratamente cosmetice diferă în privința eficacității, costului, durabilității și a efectelor secundare, însă albirea dinților se referă în general la aplicarea compușilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Acești agenți penetrează smalțul și albesc dentina, treptat.
Albirea dentară nu este recomandată persoanelor cu boli gingivale
Medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură: albirea dinților nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanelor cu boli gingivale sau eroziune dentară, copiilor până în 15 ani și persoanelor cu dinții foarte sensibili sau alergice la peroxid. „Albirea nu are efect asupra implanturilor, coroanelor sau oricărui alt tip de dinte care nu este natural. Dacă aveți o plombă de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeței dentare, nu și asupra materialului plombei" spune dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară.
El ne descrie, în cele ce urmează, metodele și beneficiile albirii dentare:
Câte tipuri de albire dentară există?
În cabinetele stomatologice există două modalități de albire a dinților: în gutiere sau cu lampa de albit.
Pentru albirea în gutiere se folosește un gel de albit cu o concentrație mare, iar ședința durează aproximativ o oră. Dezavantajul este că, pentru rezultate evidente, ședința trebuie repetată de 2-3 ori la o distanță de două zile între ele.
Albirea dinților cu lampa de albit constă într-o ședință de cel mult o oră, iar avantajul este că la finalul ședinței dinții vor fi cu 5-10 nuanțe mai albi decât înainte, fără a fi necesară o a doua ședință. Dintre cele două tehnici, albirea cu lampa de albit este cea mai eficientă, având rezultate rapide, efectele de albire sunt văzute imediat și se mențin timp îndelungat.
Avantajele și dezavantajele albirii dentare
„Unul dintre cele mai importante avantaje ale albirii dentare este acela că, odată cu acest tratament, aspectul se va îmbunătăți, albirea dinților fiind modul perfect de reîmprospătare a imaginii. Un al doilea avantaj constă în faptul că persoana care apelează la un tratament de albire a dinților își va recăpăta încrederea în sine, se va simți confortabil atunci când va zâmbi, iar disconfortul este minim. Există însă și câteva dezavantaje care diferă de la persoană la persoană: reacții adverse (sensibilitate crescută a dinților care va dispărea la sfârșitul tratamentului), inflamarea gingiei după procesul de albire (care va dispărea la finalul tratamentului de albire)", completează dr. Ion Melnic.
Care este intervalul recomandat între două albiri?
Pentru a păstra dinții albi, este recomandat ca tratamentul de albire a dinților să se realizeze doar la nevoie, dar nu mai des de o dată la 6-8 luni. Însă acest aspect diferă de la pacient la pacient în funcție de preferințele culinare și de obiceiuri cum ar fi fumatul sau consumul de cafea. Rezultatele obținute în urma tratamentului de albire se mențin pe o perioadă mai lungă de timp și procesul de albire se va repeta mai rar dacă se evită fumatul, consumul de băuturi carbogazoase și de alimente care au un conținut crescut de coloranți.
Bicarbonatul și zeama de lămâie, le folosim sau nu?
Există mai multe soluții naturale pentru albirea dinților, cum ar bicarbonatul, uleiul de măsline, coaja de portocală, zeama de lămâie.
„Foarte multă lume apelează la bicarbonatul de sodiu pentru albirea dinților, însă nu este recomandat, deoarece bicarbonatul poate afecta smalțul dinților, iar șansele apariției cariilor cresc. De aceea, tratamentul de albire realizat de către medicul stomatolog este cel mai indicat atunci când ne dorim dinți albi, fără riscul complicațiilor pe termen lung", arată dr. Ion Melnic.
Fumatul, obiceiul nesănătos care păteaza dinții
Fumatul este una dintre cauzele apariției cariilor și a îngălbenirii dinților. Sistemul imunitar al unui fumător este afectat, ceea ce înseamnă că organismul este mai puțin protejat împotriva infecțiilor și a depunerii bacteriilor pe placa dentară. Fumatul excesiv afectează smalțul dinților, gingiile și calitatea dinților, aceștia fiind predispuși apariției cariilor și bolii parodontale.
O alternativă la albire, mai ales când aceasta este contraindicată o reprezintă fațetele dentare.
„Fațetele sunt jumătăți de coroană dentară care înlocuiesc smalțul îndepărtat de pe fața anterioară a dinților frontali. Avantajul lor este că au o estetică foarte bună, un grad înalt de precizie, sunt foarte rezistente în timp datorită ceramicii, conferindu-le dinților transluciditatea similară dinților naturali. Fațetele sunt recomandate atunci când există fisuri pe suprafața smalțului dinților, în cazul dinților cu forme inestetice sau pătați, ori atunci când există spații mari între dinți", concluzionează dr. Ion Melnic.
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Amiloridul, la fel de eficient ca spironolactona în controlul hipertensiunii rezistente
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Un studiu sugerează că o doză mai mică de Wegovy ar putea fi la fel de eficientă
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Vitamina D, aliatul surpriză în lupta împotriva cancerului de colon
Statinele, noua armă împotriva morții prin sepsis
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Durerea cronică are un buton de oprire în creier. Cercetătorii tocmai l-au găsit!
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Medicamentele GLP-1 pentru diabet precum Ozempic pot reduce riscul de cancer
EMA impune noi restricții pentru utilizarea azitromicinei. Măsuri împotriva rezistenței antimicrobiene
Medicamentul care amenință sănătatea. Agenția Europeană a Medicamentului impune noi reglementări privind administrarea.
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
caADAMTS13, enzima care dizolvă cheagurile de sânge. Are efect în tratamentul AVC-urilor ischemice rezistente la terapiile clasice
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Vitamina B3 țintită în intestin accelerează recuperarea după COVID-19, arată un studiu clinic de amploare
Vitamina care te vindecă de COVID și îmbunătățește sănătatea intestinului. Nu este Vitamina C. Cum se administrează, de fapt.
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!