Analize GRATUITE pentru depistarea cancerul de COLON. ROCCAS, șansă pentru români: Până acum, din 2000 de pacienți, 15 au fost găsiți cu leziuni

EXCLUSIV
Analize gratuite pentru depistarea cancerului de colon - Foto: Freepick @pressfoto
Analize gratuite pentru depistarea cancerului de colon - Foto: Freepick @pressfoto

Conf. univ. dr. Florentina Ioniță Radu, medic gastroenterolog la Spitalul Militar Central "Carol Davila" ne-a vorbit despre programul ROCCAS II.

"În strategia națională și în PNRR s-a introdus screening-ul, acesta ar fi viitorul în România. Este o strategie întreagă. Ceea ce se întâmplă acum, și mesajul meu este către medicii de familie și către pacienții, în special din București și Ilfov,  de a a face cunoscută acest screening de la Spitalul Militar Central, să consțientizeze toate persoanele care se încadrează în această grupă, adică cei de peste 50 de ani, cei care au antecedente de familie în cancerul de colon sau cei care au modificări, să se adreseze medicului de familie sau să sune direct la Spitalul Militar, la numărul de telefon 021 319 3046, destinat acestor pacienți, pentru a putea fi înrolați în acest program european de screening de cancer de colon, numit ROCCAS II.

Ce este testul FIT, proba fecală care-ți arată dacă ai cancer de colon. Ce înseamnă dacă ai sânge în scaun: Un semnal de alarmă

Sunt niște proiecte europene care asta fac: screening-ul de cancer de colon.

La Spitalul Militar Central "Carol Davila" se face screening pentru populația din București și Ilfov.

Testul este gratuit.

La Spitalul Militar Central se poate programa, dar cel mai bine ar fi să se programeze prin intermediul medicului de familie. Orice medic de familie din București - Ilfov care vrea să se înscrie în program se poate adresa Spitalului AICI.

Până acum sunt peste 2000 de pacienți care au făcut screening, dintre care 70 au făcut colonoscopie și aproximativ 15 au fost găsiți cu leziuni", a declarat Florentina Ioniță Radu, în exclusivitate pentru DC Medical.

Pentru medicii de familie

 

Diareea sau constipația, semnele cancerului de colon. Florentina Ioniță Radu, despre DETOX sau CLISMĂ: De 2 ori pe an, dar să nu fie o practică

"Pacienții vor fi identificați în baza listelor oferite de către dumneavoastră pentru includerea în proiect. Activitatea de screening va cuprinde toate procedurile medicale care conduc la diagnostic în conformitate cu recomandările OMS.

Pacienții vor primi într-o primă etapă scrisori personalizate prin care vor fi invitați să participe în mod voluntar la programul de screening. Conținutul scrisorilor de invitație va cuprinde atât date despre protocolul de inrolare în programul de screening cât și explicații despre testele ce urmează să fie utilizate. Cei ce vor răspunde pozitiv invitației, se vor adresa dumneavoastră sau pot apela linia telefonică pusă la dispoziție în cadrul proiectului.

Primul pas pentru înrolare este exprimarea în scris a acordului informat de participare la program, respectiv semnarea Consimțământului informat. Pacientul va fi rugat de asemenea să răspundă împreună cu medicul de familie la un chestionar legat de prezența unor simptome sau istoric familial sau personal de cancer de colon – activitate cu durată de aproximativ 5-10 minute.

În urma aplicării chestionarului, medicul de familie va decide dacă pacientul primește testul de hemoragii oculte sau are nevoie de alte investigații pe care le va recomanda. În caz de eligibilitate pentru screening, se va explica pacientului modalitatea de recoltare a testului la domiciliu, atât de către personalul medical implicat, cât și prin furnizarea de materiale informative – explicații scrise și diagrame care ilustrează modul de recoltare și depozitare a probei până la momentul returnării către medicul de familie. Rezultatul testului va fi comunicat pacientului de către medicul de familie. În funcție de acesta pacientului I se va recomanda – reevaluare prin test de hemoragii oculte peste 2 ani în caz de rezultat negativ, sau evaluare colonoscopică.

În cazul în care se va indica evaluarea colonoscopică – se va stabili o programare pentru examinare la un medic specialist gastroenterolog în Centrul Regional de Screening București -Ilfov din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila„ .

Pacientului i se va explica în prealabil în ce constă procedura, cum se efectuează pregătirea pentru colonoscopie și i se vor furniza materialele necesare pentru pregătire", potrivit creeningroccas2-bif.ro.

Persoanele care vor beneficia de servicii medicale prevenție – screening prin programul ROCCAS

 

Când se face colonoscopia. Florentina Ioniță Radu: Acum, se face sub anestezie, pacientul NU știe nimic

ROCCAS se desfășoară pe perioada 22 iulie 2020 – 31 decembrie 2023. 

Grupul țintă al proiectului:

- 50.001 persoane ce vor beneficia de servicii medicale prevenție – screening

- Vârsta: 50-74 ani

- Grupuri vulnerabile: cel puțin 53% din grupul țintă

- Domiciliul/reședința: Regiune București – Ilfov, mediul rural și urban

Excepție fac persoanele care nu au acte de identitate, dar locuiesc în acest teritoriu și dau o declarație pe proprie răspundere în acest sens (că domiciliază într-una din regiunile vizate de proiect) vor reprezenta grup țintă eligibil;

- Persoanele private de libertate vor fi asociate locului unde își desfășoară detenția și nu din perspectiva adresei de domiciliu.

Scopul proiectului este creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii

În plus, printre obiective se află promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 de persoane din regiunea București-Ilfov, dintre care minim 53% aparțin grupurilor vulnerabile.

Mai mult, se urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin derularea unui program complex de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic si tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 persoane din regiunea București-Ilfov, localizate în județul Ilfov și cele 6 sectoare ale Bucureștiului, identificate în cadrul proiectului, provenind în special din grupuri vulnerabile, trimiterea la medicul specialist a 2104 persoane, prin asigurarea de servicii și mijloace de suport care să crească accesul la servicii medicale specializate și tratament, prin reevaluarea periodica a pacienților și elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma screening-ului;

Printre obiectivele proiectului se numără și:

- Conștientizarea și promovarea necesitații derulării programului complex de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic si tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 persoane din regiunea București-Ilfov;

- Crearea unui sistem concret de asigurare a protecției datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile legale în vigoare și întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru procesarea acestora în condiții optime de securitate, pe parcursul derulării proiectului;

- Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei si a oricărei forme de discriminare, având ca prioritate creșterea accesului la servicii durabile și de înaltă calitate, prin utilizarea de metode și instrumente de inovare socială, precum și prin realizarea unui program de screening de cancer colorectal, la nivel regional, nediscriminatoriu și adaptat grupului țintă pentru 50.001 persoane, respectiv facilitarea accesului la servicii de specialitate și tratament pentru 2104 persoane;

- Asigurarea funcționalității unui centru de prevenție, depistare precoce, diagnostic si tratament precoce al cancerului colorectal in cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central “Dr Carol Davila” in vederea depistării constante a cancerului colorectal, inclusiv după finalizarea intervenției.

Mai multe despre ROCCAS - vezi AICI

Care sunt persoanele vulnerabile care pot beneficia de ROCCAS

 

1. Foto: ROCC... (pentru-medici-1_14368100.png)

FOTO: ROCCAS II București - Ilfov

- Persoane sărace:

a. angajate, mai ales necalificate (la intrarea în intervenție media venitului pe cap de familie mai mică decât salariul minim pe economie), șomere (înregistrate în evidențele SPO)

b. inactive – nu au un loc de muncă și nu sunt înregistrate în evidențele SPO neasiguraţi,

c. persoane beneficiare ale venitului minim garantat (VMG), ASF (alocației de susținerea familiei)

- Persoane neasigurate

- Persoane care lucrează pe cont propriu în agricultură

- Persoane din mediul rural

- Persoane care nu au documente de identitate

- Persoane din sau care au fost anterior în centre de plasament

- Persoane care au părăsit sistemul de protecție a copilului

- Persoane fără adăpost

- Persoane de etnie romă

- Persoane cu dizabilități, inclusiv persoane invalide și cu nevoi complexe

- Persoane care au copii cu dizabilități

- Persoane din familii monoparentale

- Persoane care suferă de dependență de alcool, droguri și alte substanțe toxice

- Persoane victime ale violenței domestice

- Persoane ale traficului de ființe umane

- Persoane lipsite de libertate sau aflate sub control judiciar

- Persoane aflate în evidențele serviciilor de probațiune

Cancerul colorectal, simptome. Ce trebuie să știi despre testul fecal imunochimic. Dr. Constantin: Bărbații, mai afectați. Carnea procesată, o CAUZĂ

10 pasi de urmat de pacienți

1. Dacă ai între 50 și 74 de ani trebuie să urmezi cel mult zece pași simpli: Întreabă medicul de familie dacă știe despre programul de screening pentru cancerul colorectal pentru regiunea București-Ilfov

2. Află lista medicilor de familie implicați în program și identifică-l pe cel mai aproape de casa ta.

3. Fă o programare și află ce documente trebuie să aduci pentru a beneficia de serviciile medicale.

4. Vei fi invitat la medic, unde vei completa un chestionar de risc și simptome.

5. După analizarea chestionarului, medicul decide dacă trebuie să faci testul de Hemoragie Ocultă Imunochimic în Fecale (FIT) sau dacă este nevoie de alte investigații de specialitate

6. Testul FIT este gratuit și se realizează în laboratoare de analize specializate și avizate. Recoltarea se face acasă, de către pacient, conform îndrumărilor medicului. Simplu și rapid!

7. Dacă rezultatul testului tău este NEGATIV, veți fi informat în scris, printr-o scrisoare de informare. Nu mai trebuie să îți faci griji, ești sănătos!

8. În cazul în care rezultatul este POZITIV, informarea se va transmite telefonic. Medicul te va consilia pentru a efectua colonoscopia.

9. Colonoscopia se realizează gratuit, sub îndrumarea specialiștilor de la Centrul Regional de Screening București -Ilfov din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila

10. „În urma efectuării colonoscopiei, medicul specialist va stabili diagnosticul final și tratamentul, în funcție de rezultat.

Cine e pacientul care face cancer de colon. Dr. Radu: Carnea roșie și mezelurile, VINOCATE. NU apare brusc și poate fi tratat!

Ce este screening-ul

 

Scopul programelor de screening al cancerului colorectal este de a identifica această boală într-un stadiu incipient, când tumora este localizată și de cele mai multe ori nu determină simptome evidente. În cazul în care cancerul colorectal este diagnosticat în acest stadiu se poate discuta de un tratament cu intenție curativă, cu o speranță de viață pentru pacient asemănătoare populației generale.

Ca prim pas se recomandă o discuție cu medicul de familie, care, cu ajutorul anamnezei amănunțite și prin completarea unui chestionar de risc de către pacient, va stabili ce risc prezintă pacientul de a avea sau de a dezvolta în viitorul apropiat cancer colorectal.

În principal, în screeningul cancerului colorectal sunt efectuate două investigații:

1. Prima investigație poate fi reprezentată de efectuarea unui test de hemoragii oculte, de preferat prin metoda imunologică – FIT, care pune în evidentă prezența unei surse de sângerare la nivelul tractului digestiv.

2. Următorul pas este reprezentat de efectuarea colonoscopiei, care reprezintă investigația de elecție pentru pacientul ce prezintă un risc mare de a dezvolta cancer colorectal. Conform ghidurilor actuale, colonoscopia ar trebui indicată atât bărbaților cât și femeilor cu vârsta peste 50 de ani.

Testele de screening pot evidenția polipi, astfel încât să poată fi îndepărtați înainte de a se transforma. De asemenea, screeningul ajută la depistarea cancerului colorectal într-un stadiu incipient, când tratamentul este cel mai eficient.

Majoritatea cancerelor colorectale se dezvoltă din polipi precanceroși. Polipii sunt creșteri care se formează din mucoasa colonului. Pot fi detectați cu o procedură endoscopică (colonoscopie sau sigmoidoscopie) sau colonografie CT și, într-o măsură mai mică, prin alte teste, cum ar fi cele pentru scaun.

Cele două tipuri de polipi cel mai frecvent detectate sunt de tip adenomatos si hiperplazici. Polipii adenomatoși se pot transforma in cancer, această progresie durează cel puțin 10 ani la majoritatea persoanelor.

Dacă se găsește un polip in timpul colonoscopiei, acesta este rezecat endoscopic in cadrul aceleași proceduri. Screeningul regulat și eliminarea polipilor vă reduce riscul de a dezvolta cancer colorectal (cu până la 90% cu colonoscopie). În mod similar, dacă se constată un cancer, acesta poate fi tratat într-un stadiu cât mai incipient.

Mai multe detalii despre proiectul ROCCAS II - Bucuresti-Ilfov găseși atât pe Facebook, cât și pe site.

 

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel