Apa de la robinet, reguli noi. Ce arată buletinele de analiză

Cătălina Burghelea / 24 oct 2018 / 08:17

Apa de la robinet ar putea fi mai sigură pentru consum. Limitele maxime admise pentru bacteriile dăunătoare și pentru unii poluanți periculoși cum este plumbul vor fi reduse la jumătate. Vor fi monitorizate mai atent bacteriile dăunătoare și nivelurile de microplastice.

Sunt reguli pregătite de parlamentarii europeni care vor să reducă astfel consumul de apă îmbuteliată pentru că generează pet-uri. Cetățenii europeni ar obține economii anuale de peste 600 de milioane de euro.

Românii sunt printre cetățenii europeni care consumă cele mai mici cantități de apă de la robinet: doar doi metri cubi lunar, de aproape două ori mai puțin decât media europeană.

În România, problema rămâne însă modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă. Alte țări europene, cum este Belgia, iau măsuri.

În București, apa livrată populației este bună de consum, arată buletinele de analize. Problemele apar însă din cauza țevilor vechi, unele în uz chiar și de peste 50 de ani.

Un român consumă, în medie, 90 de litri de apă îmbuteliată pe an, de peste nouă ori mai mult decât un suedez sau de trei ori mai mult decât un cetățean danez, olandez sau din Marea Britanie.

Consumul este mai mic ca în Franța sau Italia, țări cu industrii puternice ale apelor minerale.

Articole Recomandate
Comentarii
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2019 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.28