Arginina sporește eficacitatea terapiei anti-cancer
Tratamentul cu arginină a sporit eficacitatea radioterapiei la pacienții cu cancer cu metastaze cerebrale, susține un studiu recent.
O cercetare randomizată, realizată de experți de la Weill Cornell Medicine și Institutul de Cancer Angel H Roffo, susține că tratamentul cu arginină, unul dintre elementele de bază ale proteinelor aminoacizilor, a sporit eficacitatea radioterapiei la pacienții cu cancer cu metastaze cerebrale.
Studiul, publicat pe 5 noiembrie în Science Advances, a raportat rezultatele administrării argininei, care poate fi administrată sub formă orală, înainte de terapia standard cu radiații la 31 de pacienți care au avut metastaze cerebrale. Aproape 78% au avut un răspuns complet sau parțial în tumorile lor cerebrale pe o perioadă de urmărire de până la patru ani, în timp ce doar 22% din cei 32 de pacienți care au primit un placebo înainte de radioterapie au avut un astfel de răspuns.
Studiul a fost conceput pentru a măsura eficacitatea argininei ca „radiosensibilizant” care sporește efectele tratamentului cu radiații. Cu toate acestea, rezultatele și mecanismul aparent de acțiune al argininei sugerează că aminoacidul ar putea fi util mai larg ca terapie anticanceroasă.
„Pe baza acestor constatări ar trebui să continuăm să investigăm arginina în combinație cu radioterapie, dar și în combinație cu chimioterapie sau imunoterapie și chiar arginina singură”, a spus autorul principal dr. Leandro Cerchietti, profesor asociat de medicină în Divizia de Hematologie și Oncologie Medicală, din cadrul Institutului amintit.
În studiul clinic, pacienții au fost tratați cu doze mari de arginină sau placebo cu o oră înainte de radioterapie pentru metastazele lor cerebrale - tumori din creier care reprezintă răspândirea de la tumori primare în altă parte, cum ar fi plămânii.
La șase luni după cursurile lor de radioterapie, 82 la sută din grupul cu arginină au avut o îmbunătățire sau cel puțin nici o agravare a simptomelor lor neurologice, comparativ cu 20 la sută în grupul placebo.
Dovezile din acest studiu și cercetările anterioare sugerează, de asemenea, că arginina nu numai că poate bloca în mod direct celulele tumorale, ci și poate crește activitatea celulelor imune antitumorale, a spus dr. Cerchietti, arată medicalxpress.
Studiul științific poate fi consultat AICI.
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
-
-
-
Mișcarea banală care îți curăță creierul27.05.2026, 13:22
-
3 din 4 cazuri de cancer ovarian sunt diagnosticate târziu, când boala e deja avansată. FABC avertizează
Primul semn că faci cancer pulmonar. E banal și mulți îl confundă cu oboseala
Virusul care crește riscul de cancer colorectal
EXCLUSIV Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
Cancer pulmonar: cele 4 stadii. Stadiul care NU dă simptome, dar ucide rapid
Află care sunt cele mai periculoase stadii ale cancerului pulmonar și de ce majoritatea pacienților ajung prea târziu la medic.
Testul de sânge care vede cancerul înainte de simptome
RMN-ul dezvăluie ce se întâmplă după tratamentul împotriva cancerului
Tratamentul oncologic, impact devastator. RMN-ul arată un adevăr șocant în cazul pacienților oncologici.
“Am aflat că am cancer la creier la o petrecere”. Semnul ciudat dat de menstruație
Cancerul tăcut care scapă la investigația medicală. Apare în altă zonă
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
Cum învață tumorile să supraviețuiască tratamentului
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
Proteina care hrănește tumorile și le face să se dezvolte
Noi factori de risc pentru cancerul colorectal precoce. Obezitatea și antibioticele cresc incidența
De ce eșuează tratamentele contra cancerului
Cancerul care răpune 95% dintre pacienți. Două schimbări vitale pentru a reduce riscul de cancer pancreatic
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
De ce crește alarmant numărul cazurilor de cancer colorectal sub 65 de ani
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
Creștere îngrijorătoare a cancerului colorectal la persoanele sub 50 de ani
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
