Bamele și beneficiile sale. Au proprietăți anticancerigene și susțin sănătatea creierului

bamele si beneficiile sale. FOTO: Freepik @Aala images
bamele si beneficiile sale. FOTO: Freepik @Aala images

Bamele sunt bune pentru sănătate, prin conținutul de nutrienți și vitamine, însă trebuie consumate cu moderație.

Bama, Hibiscus esculentus, cu aspect asemănător cu al fasolii păstăi, dar la gust similar cu vinetele sau sparanghelul, este o legumă cu o multitudine de beneficii pentru sănătate, fiind o sursă importantă de vitamine și nutrienți.

Ce conține o cană de bame

Principalii nutrienți dintr-o porție de 100 de grame de bame proaspete sunt:

- calorii 33

- carbohidrați 7 grame

- proteine 2 grame

- grăsimi 0 grame

- fibre 3 grame

- magneziu 14% din doza zilnică recomandată (DZR)

- folați 15% DZR

- vitamina A 14% DZR

- vitamina C 26% DZR

- vitamina K 26% DZR

- vitamina B6 14% DZR.

Bamele sunt o sursă excelentă de vitamina C și K1, aceasta din urmă cunoscută pentru rolul său în coagularea sângelui, în timp ce vitamina C este un puternic antioxidant.

În plus, bamele sunt sărace în calorii și carbohidrați, dar conțin unele fibre și proteine, fapt care le fac pe acestea să fie deosebite în rândul legumelor. Consumul unei cantități suficiente de proteine este asociat cu beneficii pentru gestionarea greutății, controlul zahărului din sânge, structura osoasă și masa musculară.

Bamele mai conțin fier, niacina (B3), fosfor, cupru. De asemenea, bamele conțin un număr important de antioxidanți (quercitina, catehina, rutina, procianidina).

Oamenii de știință cred că acești compuși ajută la scăderea riscului de cancer și, de asemenea, că acești compuși au proprietăți antimicrobiene și antiinflamatorii.

Care sunt beneficiile bamelor

Amelioreză diabetul. Menținerea unui nivel optim al zahărului în sânge este foarte importantă pentru sănătate. Un nivel constant ridicat poate duce la prediabet și la diabetul de tip 2.

Cercetările efectuate pe șoareci indică faptul că bamele aduse în alimentație pot ajuta la scăderea nivelului glicemiei. Într-un studiu, șobolanii cărora li s-a administrat zahăr lichid și bame au înregistrat mai puține vârfuri glicemice în sânge decât animalele din grupul de control.

Astfel, cercetătorii au sugerat că bamele au absorbția zahărului din tractul digestiv, fapt ce a dus la un răspuns stabil al glicemiei.

Ajută la digestie. Se crede că bamele susțin funcționarea sistemului digestiv prin conținutul de fibre solubile. Astfel, o dietă bogată în fructe și legume poate reduce șansele unei persoane de a dezvolta obezitatea. Fibrele din bame ajută la prevenirea constipației, la menținerea unui sistem digestiv sănătos, la reducerea poftei de mâncare și pot contribui la pierderea în greutate.

Poate avea proprietăți anticancerigene. Bamele conțin lectină, un tip de proteină, care poate inhiba creșterea celulelor canceroase. Un studiu de laborator efectuat pe celule de cancer de sân a arătat că lectina din bame poate împiedica creșterea acestor celule cu până la 63%.

Un alt studiu, tot de laborator, efectuat pe celule metastatic de melanom de șoarece a descoperit că extractul de bame a provocat moartea celulelor canceroase.

Susțin sănătatea inimii și a creierului. Polifenolii conținuți de bame ar putea reduce riscul unor probleme cardiace și de asemenea dezvoltarea unui accident vascular cerebral, prin prevenirea cheagurilor de sânge. Totodată, pot ajuta la reducerea inflamațiilor de la nivelul creierului.

Previn osteoporoza. Vitamina K joacă un rol important în formarea oaselor și coagularea sângelui. Consumul de alimente care sunt surse bune de vitamina K poate ajuta la întărirea oaselor și prevenirea fracturilor (osteoporoză).

Bamele sunt o sursă importanta de vitamina K, alături de rucola și spanac. Consumul acestor plante, împreună cu o dietă sănătoasă și exerciții fizice ajută la menținerea unei sănătăți osoase mai bune.

Gestionează oboseala. Se crede că păstăile (semințele de bame) pot ajuta la combaterea oboselii.

Susțin sănătatea ochilor. Bamele ajuta la menținerea sănătății ochilor prin vitamina A și alți antioxidanțti care protejează ochii de efectele nocive ale radicalilor liberi. Ajută, de asemenea, la reducerea riscului de degenerescenta maculară și cataractă.

Ajută în sarcină și perioada alăptării. Folatul este important pentru prevenirea problemelor fetale în timpul sarcinii. Nivelurile scăzute de acid folic pot duce la pierderea sarcinii și la apariția problemelor pentru făt (spida bifida).

Medicii recomandă un consum mai ridicat de acid folic pentru femei în timpul sarcinii și în timpul alăptării, notează Healthline.

Bamele și efectele secundare

Consumul excesiv de bame poate avea și o serie de efecte secundare asupra sănătății.

- probleme stomacale. Se pot manifesta mai ales la persoanele cu sindrom de colon iritabil.

- dureri articulare. Bamele conțin solanină, o substanță toxică ce poate exacerba durerea și inflamația la nivelul articulațiilor.

- pietre la rinichi. Bamele conțin oxalați, principalul vinovat când vine vorba de pietrele la rinichi. Alimentele bogate în oxalați sunt un factor de risc pentru recidivarea pietrelor la rinichi.

- interferează cu diabetul zaharat. Bamele pot interacționa cu metformina, medicament utilizat pentru tratarea diabetului.

- coagularea sângelui. Un consum ridicat de bame, deci și de vitamina K, poate interacționa cu tratamentul pentru subțierea sângelui. 

- reacție alergică. Deși sunt rare, reacțiile alergice după consumul de bame pot apărea și se manifestă prin mâncărime, urticarie, furnicături în jurul gurii, probleme de respirație, congestie nazală.

Vezi și: Broccoli, printre cele mai bune legume care scad glicemia. Cum să te împrietenești cu ea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0