Beatrice Mahler (manager „Marius Nasta”): E nevoie de investiții serioase în infrastructură

Institutul „Marius Nasta” a fost în mijlocul unui scandal imens, după ce mai mulți pacienți operați acolo au decedat din cauza unor infecții intraspitaliceși. Unitatea a fost închisă și...
Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, spune că e nevoie de investiții importante pentru ca unitatea medicală să poată funcționa „în totală conformitate cu legislaţia în vigoare”, citează agerpres.ro.
„Extrem de importantă este respectarea circuitelor existente, circuitelor funcţionale, care trebuie să menţionez că se desfăşoară într-o clădire veche, care necesită investiţii importante în infrastructură pentru a funcţiona în totală conformitate cu legislaţia în vigoare.
Până atunci, împreună cu inspectorii DSP şi Compartimentul de epidemiologie şi cu medicii şefi de secţie am stabilit procedurile şi etapele necesare pentru ca pacienţii Institutului «Marius Nasta» să fie în siguranţă atunci când ajung în Institutul «Marius Nasta», să beneficieze de un act medical efectuat corect şi în siguranţă pentru ei şi cu foarte multă responsabilitate”, a declarat Beatrice Mahler într-o conferinţă de presă, după ce, cu o zi în urmă, Blocul operator şi Secţia ATI ale institutului au fost redeschise.
Există deja un proiect de extindere
De asemenea, ea a vorbit despre nevoia de extindere a spațiului și despre faptul că există deja un proiect în acest sens. „Este un proiect pe care Institutul «Marius Nasta» îl are deja pregătit, pentru că de săptămâna trecută instanţa s-a pronunţat cu privire la intabularea terenului din Şoseaua Viilor 90 şi cu siguranţă în scurt timp vom avea finalizate documentele pentru intabulare.
Vom putea trece la etapa următoare de aplicare a proiectului existent în vederea finanţării de către MS”,a mai spus ea, menționând că încă nu este finalizată intabularea.
Activitatea în Secția de chirurgie toracică a fost reluată, fiind deja programate intervenții chirurgicale. De asmenea, ea a mai precizat că va fi aplicată o procedură care prevede consultul stomatologic preoperator, pentru a preveni introducerea în căile respiratorii a germenilor.
Activitatea blocului operator a fost închisă în urma decesului a 13 persoane, din cauza unor infecții cu Acinetobacter. Rezultatul probelor prelevate de DSPMB nu au fost conforme.
-
-
-
-
-
De ce îți pocnește maxilarul? Cauze, semne și ce poți face imediat13.10.2025, 19:18
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează
Aceasta este pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează. Are efect rapid.
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Adevărul despre capsulele moi. Ce conține, de fapt, plasticul de pe pastile
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Metforminul schimbă nivelul de cupru, fier și zinc din sânge
Vitamina care oprește îmbătrânirea. Este accesibilă oricui
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Complexul de vitamine B, o nouă armă împotriva glaucomului
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.