Durerea de călcâi. Ce o cauzează și cum se poate scăpa de ea
Durerea de călcâi poate fi remediată cu o serie de exerciții fizice simple.
Fasciata plantară este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii de călcâi. Aceasta implică inflamația unei benzi groase de țesut care trece prin partea inferioară a piciorului și conectează osul călcâiului la degetele de la picioare (fascia plantară).
Fasceita plantară provoacă de obicei durere intensă care apare o dată cu primii pași făcuți dimineața. Pe măsură ce vă ridicați și vă deplasați mai mult, durerea în mod normal se diminueaza, dar s-ar putea să revină după perioade îndelungate de staționare sau după ce vă ridicați de pe scaun. Fasceita plantară este mai frecvent întâlnită la alergători. În plus, persoanele supraponderale și cei care poarta pantofi cu sprijin inadecvat au un risc crescut de a dezvolta fasceită plantară.
”Dacă vrei să combați fasceita plantară, din punct de vedere cauzal, trebuie să faceți exerciții pentru repoziționarea calcaneului”, a explicat fizioterapeutul Alexandru Ilie în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Acesta a precizat că primul lucru pe care trebuie să îl facem la coborârea din pat este să tragem ușor de talpă către sine. Există și varianta cu sucitorul sau foam-roalerul, pentru cei care fac fitness și îl au deja, precum și aplicarea unei sticle cu gheață pe talpă, care astfel devine un mediator antiinflamator, acționând și foarte repede.
Cum se previne această afecțiune
Aceasta se poate realiza prin stimularea reechilibrării tensiunii musculare de la nivelul gambei, printr-o serie de exerciții foarte ușoare.
Exercițiile și întinderile sunt concepute pentru a relaxa țesuturile care înconjoară osul călcâiului. Unele exerciții simple, efectuate dimineața și seara, ajută adesea pacienții să se simtă bine mai repede. Gimnastica medicală în cazul fasceitei plantare consta în exerciții de streatching ale gambei și fasciei plantare (de exemplu, din șezut, cu picioarele întinse, cu un prosop rulat înfășurat în jurul tălpii, se trage de capetele prosopului ținând genunchiul drept. Mentineți poziția 15-30 de secunde.
Tratamentul medicamentos
Medicamentele sunt utilizate în principal pentru a reduce durerea și inflamația. Cele mai frecvent utilizate medicamente sunt medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene orale și injecțiile cu corticosteroizi, care pot fi utilizate împreună cu terapia fizică.
Vezi și: 4 trucuri împotriva CÂRCEILOR
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
-
-
-
Diferența dintre genunchieră și orteza de genunchi25.08.2026, 11:39
-
Adevărul despre apendice! De ce NASA nu mai scoate apenicele astronauților?
Singurătatea afectează 1 din 6 persoane. Provoacă AVC, infarct, diabet, depresie și apoi duce la sinucidere
Ce se întâmplă în creierul tău dacă dormi mai puțin de 6 ore pe noapte?
Monitorizarea pacienților cu esofag Barrett prin endoscopie ar putea fi exagerată
Ce simptome poate avea o tumoare aflată în spatele ochiului
Ai limba albicioasă dimineața? Ce înseamnă și cât de periculos e
Un aliment surprinzător ajută somnul. Îmbunătățește biomarkerii ce au impact direct asupra somnului
Toxina bacteriană, cauza pentru cancerul de colon la tineri
Expunerea la toxina bacteriană poate explica creșterea cancerului de colon la vârste mai fragede.
Sepsis: boala care îți poate salva viața, dar îți poate distruge creierul. Ce trebuie să știți despre sindromul post-sepsis
Vertij: simptome și cauze
EXCLUSIV Primul semn că urmează să faci AVC. Mulți îl ignoră. Dr. Cristian Pandrea: E semnul premonitoriu
Primul semn al unui AVC care îți poate salva viața. Nu îl ignora! 4 din 10 vieți ar putea fi salvate dacă s-ar face asta.
PFAS, substanțele cancerigene care ne otrăvesc sângele. Apa poate declanșa cancer și infertilitate
Substanțe toxice în apă. "Poluanții eterni", legați de cancer și infertilitate. Pericolul ascuns în sângele tău.
Poți ridica degetul inelar fără să ridici și degetul mic? Uite de ce NU o poți face. De ce se mișcă DOAR împreună
Poți ridica degetul inelar fără să ridici degetul mic? Iată de ce este atât de greu.
Febra denga şi chikungunya, în curând endemice în Europa. Ce arată un studiu nou
Nu ignora acest semn banal! Așa începe o boală autoimună
Transpirații nocturne: semnul ignorat care poate ascunde probleme serioase de sănătate
Cum să recunoști o unghie încarnată infectată
De ce te ustură gâtul dimineața și care este cel mai bun remediu. Când să mergi la doctor
Ce se întâmplă în corp dacă ai deficit de calciu: simptome și riscuri
Ce este starea de rău, de fapt? Cauzele care provoacă senzația bruscă de neliniște, disconfort, oboseală
Crezi că sforăitul e normal? Uite ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău în fiecare noapte!
Ai avut vreodată herpes? Trebuie să afli asta! Semnul banal că faci Alzheimer
Alimente contaminate cu PFAS. Ai mâncat ASTA? Riști cancer, infertilitate și boli hepatice
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
