Prof.dr. Adrian Streinu-Cercel: rata infecțiilor este una la care nu ne-am așteptat!
Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, a declarat că rata infecțiilor cu virus gripal, în acest an, este una la care...
„Virusurile gripale sunt niște virusuri parșive. Ele, în fiecare an, își schimbă structura câte un pic. Nu prea știm exact în care parte a genomului își schimbă structura. Semnalul pe care îl avem în momentul de față cu aceste decese care au apărut la unele persoane care nu aveau boli asociate ne pune un pic pe gânduri. Asta nu înseamnă că până în momentul în care nu avem certitudini din punct de vedere genomic putem să spunem că este un virus mai agresiv sau mai puțin agresiv, însă rata infecțiilor într-adevăr este una la care nu ne-am așteptat”, a precizat Adrian Streinu-Cercel, citat de Agerpres.
El a spus că în trei zile, la Institutul „Matei Balș” s-au prezentat 1.077 de pacienți, dintre care 511 au fost în contextul gripei.
Peste o mie de pacienți, în trei zile
„De vineri de la prânz până luni dimineață, la Balș s-au prezentat 1.077 de pacienți, dintre care 511 au fost cu gripa. Că este epidemie, că nu este epidemie, mă interesează mai puțin. Eu trebuie să îi asist, să îi diagnostichez, să îi tratez și, dacă pot, să îi fac bine. S-au luat măsuri în spitalele care erau predispuse pentru acest lucru, cum sunt spitalele de boli infecțioase, cum sunt cardiologiile, măsuri de restricționare a circulației pacienților. Aici lumea ar trebui să înțeleagă că nu este bine să te duci cu cățelul și purcelul la spital. Dacă ai o problemă, merge o singură persoană, nu stă cinci ore ci stă cinci minute, după care părăsește incinta spitalului respectiv. Așa ar trebui să fie tot timpul regula. Dacă o persoană vine la spital nu vine să stea cu aparținătorii, vine să se diagnosticheze, să fie asistată de doctori și asistentă, să primească o terapie corespunzătoare și, dacă se poate, să se facă bine”, a spus medicul.
În cazul în care s-ar declara epidemie de gripă în România, una dintre măsurile care ar putea fi luate la Institutul Matei Balș, pe care dr. Adrian Streinu-Cercel îl conduce, ar fi aceea de a aduce medici rezidenți astfel încât să poată fi susținute liniile de gardă.
Dr. Adrian Streinu Cercel a fost prezent marți la conferința de presă organizată în contextul desfășurării evenimentului HepHIV 2019.
-
-
-
-
Psoriazisul ar putea fi combătut cu un supliment alimentar obișnuit27.10.2026, 22:45
-
COVID-19 și gripa cresc riscul de cancer pulmonar
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vacanțele exotice. Ce este malaria. Conf. univ. dr. Ion Ștefan: Riscuri majore
Octavian Jurma, explicații despre sezonul gripal: Numărul de cazuri, dublu
EXCLUSIV Gripa ucide și copii. Dr. Adrian Marinescu: Cum explică părinții antivacciniști moartea unui copil dintr-o boală prevenibilă
Câini morți după infectarea cu o nouă bacterie de la căpușe. Riscul pentru oameni crește
Nouă variantă COVID se răspândește rapid. Obiceiurile estivale, asociate cu o variantă mutantă
Infecția care te poate urmări 10 ani. Legătura șocantă dintre spitalizare și bolile incurabile
Cum se transmite HIV?
Soția unui mare actor, răpusă de hantavirus
Rezistența la antibiotice se extinde rapid. Una din șase infecții bacteriene este deja rezistentă, avertizează OMS
Boala care îi ingrijorează pe medici: Au reapărut cazurile grave
5 locuri din camerele de hotel unde se ascund cele mai multe bacterii
Noul virus gripal provoacă haos în Europa
Bacteria Listeria monocytogenes, găsită în salate și paste. Cel puțin 6 persoane au murit. Care sunt simptomele
EXCLUSIV Sezonul de gripă 2025-2026 începe mai devreme. Vaccinarea, esențială
O nouă pandemie ne amenință. Medicii, îngrijorați
O nouă pandemie, mai devastatoare decât cea de COVID, ne amenință. Medicii sunt îngrijorați.
