O procedură care presupune umflarea unui balon în interiorul aortei, cea mai mare arteră a organismului, ar putea deveni o nouă soluție pentru pacienții aflați în stop cardiac care nu răspund la manevrele obișnuite de resuscitare.
Un balon introdus în aortă ar putea redirecționa sângele către inimă și creier în timpul resuscitării, atunci când metodele obișnuite nu dau rezultate.
Procedura REBOA a fost aplicată cu succes la 33 dintre cei 36 de pacienți la care medicii au încercat intervenția, iar umflarea balonului a durat aproximativ șapte minute.
După procedură, tensiunea arterială diastolică a crescut cu 59%, iar cantitatea de dioxid de carbon măsurată în aerul expirat a crescut cu 50%, indicând o îmbunătățire a circulației.
Doi pacienți au supraviețuit și au fost externați din spital cu funcții neurologice bune. Totuși, studiul este preliminar și nu demonstrează încă faptul că tehnica poate crește rata de supraviețuire.
Un stop cardiac în afara spitalului reprezintă una dintre cele mai dificile urgențe medicale. Chiar și atunci când echipele de intervenție aplică rapid resuscitarea cardiopulmonară, administrează medicamente și folosesc defibrilatorul, există situații în care inima nu își reia activitatea. În aceste cazuri, opțiunile de tratament sunt extrem de limitate.
O tehnică utilizată până acum mai ales pentru controlul hemoragiilor interne grave ar putea oferi o nouă posibilitate de intervenție. Este vorba despre REBOA, o procedură prin care medicii introduc un balon mic în aortă și îl umflă temporar, pentru a modifica direcția fluxului sanguin.
Primele rezultate ale unui studiu de fezabilitate, prezentate la Simpozionul științific privind resuscitarea 2026 al Asociației Americane a Inimii, desfășurat la Chicago, arată că procedura poate fi realizată inclusiv în condiții de urgență, în afara spitalului, și poate produce modificări importante ale circulației.
În timpul unui stop cardiac, inima nu mai pompează eficient sângele către organism. Creierul și celelalte organe vitale rămân fără aportul necesar de oxigen, iar fiecare minut contează.
Resuscitarea cardiopulmonară (RCP) are rolul de a menține o anumită circulație a sângelui până când inima poate fi repornită. Totuși, chiar și atunci când este efectuată corect, RCP restabilește doar o fracțiune din fluxul sanguin normal.
Acest lucru înseamnă că inima și creierul continuă să primească mult mai puțin sânge decât au nevoie. Dacă inima nu își reia activitatea, iar creierul nu primește suficient sânge oxigenat, șansele de supraviețuire scad dramatic.
Situația este cu atât mai dificilă în cazul pacienților care nu răspund la măsurile avansate de resuscitare, precum administrarea medicamentelor, defibrilarea atunci când este necesară, ventilația artificială și tratarea cauzelor care ar putea fi reversibile.
„După un stop cardiac, persoanele ale căror inimi nu pot fi repornite în ciuda eforturilor prelungite și de înaltă calitate de resuscitare, inclusiv RCP, ventilație artificială, utilizarea unui defibrilator extern automat (AED), medicamente și alte tehnici de restabilire a bătăilor inimii, au în prezent foarte puține opțiuni de tratament și o șansă extrem de redusă de supraviețuire”, a explicat James Price, autorul principal al studiului, conform Medical Xpress.
Medicul consultant de urgență de la Cambridge University Hospitals NHS Foundation Trust și consultant principal pentru cercetare și dezvoltare la East Anglian Air Ambulance atrage atenția și asupra unui aspect îngrijorător: progresele în ceea ce privește supraviețuirea acestor pacienți au fost limitate în ultimele decenii.
Procedura se numește REBOA, prescurtarea de la Resuscitative Endovascular Balloon Occlusion of the Aorta. Este o tehnică minim invazivă, utilizată în special în centrele de traumatologie pentru controlul unor hemoragii interne care pun viața pacientului în pericol.
Intervenția presupune introducerea unui cateter prevăzut cu un balon mic printr-o arteră din zona inghinală. Medicii înaintează cu acesta până în aortă, unde umflă balonul pentru a bloca temporar circulația sângelui către partea inferioară a corpului.
În cazul unei hemoragii grave, această blocare temporară are rolul de a limita pierderea de sânge în zonele situate sub balon, menținând în același timp circulația către organele vitale aflate deasupra acestuia.
În noul studiu, medicii au folosit o abordare diferită. Au poziționat balonul în partea superioară a aortei, deasupra diafragmei, într-o regiune numită Zona 1.
De ce este important acest lucru? Prin blocarea temporară a fluxului sanguin către partea inferioară a corpului, o cantitate mai mare de sânge poate fi direcționată către inimă și creier.
Cercetătorii au pornit de la rezultatele unor studii de laborator care sugerau că această intervenție ar putea crește presiunea în aortă și ar putea îmbunătăți circulația către mușchiul cardiac și creier.
Astfel, tehnica ar putea ajuta inima să își reia activitatea în timpul resuscitării și ar putea susține alimentarea creierului cu sânge oxigenat.
Studiul a fost realizat între iunie 2024 și iunie 2026 de echipa East Anglian Air Ambulance, în regiunea de est a Angliei.
Au fost incluși 39 de adulți care au suferit un stop cardiac în afara spitalului, din cauze medicale, nu în urma unor traumatisme. Vârsta medie a participanților a fost de 59 de ani. Dintre aceștia, 35 erau bărbați și patru femei.
Pacienții nu răspunseseră la măsurile standard de suport cardiac avansat până la sosirea echipajului medical cu elicopterul.
Medicii au încercat să aplice REBOA după ce intervențiile obișnuite nu reușiseră să restabilească circulația. Acestea includeau RCP de înaltă calitate, defibrilare atunci când era indicată, administrarea de medicamente, intubarea pentru asigurarea respirației și identificarea unor cauze potențial reversibile ale stopului cardiac.
Unul dintre obiectivele principale a fost să stabilească dacă procedura poate fi realizată suficient de repede și în siguranță în condiții foarte dificile, precum locuința pacientului sau marginea drumului.
Rezultatele au fost încurajatoare: medicii au reușit să blocheze aorta superioară cu ajutorul balonului la 33 dintre cei 36 de pacienți la care au încercat procedura.
Intervenția propriu-zisă a durat aproximativ șapte minute, de la început până la final. Totuși, timpul median dintre producerea stopului cardiac și umflarea balonului a fost de 51 de minute.
Unul dintre cele mai importante rezultate a fost modificarea presiunii sângelui în aortă după aplicarea procedurii.
Cercetătorii au urmărit mai mulți parametri care pot oferi indicii despre eficiența circulației în timpul resuscitării.
Tensiunea arterială diastolică aortică a crescut cu 59%. Aceasta a urcat de la o medie de 26 mmHg la 42 mmHg. Este un indicator important în timpul RCP, deoarece valorile mai mari sunt asociate cu șanse mai bune de restabilire a activității inimii.
În anumite cazuri, creșterea a fost și mai mare, valoarea maximă ajungând la 58 mmHg, ceea ce reprezintă o majorare de 118%.
Și tensiunea arterială sistolică a înregistrat o creștere. Valoarea medie a urcat de la 76 la 91 mmHg, cu aproximativ 20%. Acest parametru este important pentru evaluarea fluxului sanguin către creier.
Un alt indicator urmărit a fost cantitatea de dioxid de carbon măsurată la sfârșitul expirației, cunoscută și ca dioxid de carbon la sfârșitul expirației (EtCO₂). Aceasta a crescut cu 50%.
Măsurarea dioxidului de carbon din aerul expirat oferă informații despre circulația sângelui prin plămâni și despre eficiența resuscitării.
În plus, cercetătorii nu au identificat efecte adverse grave asociate procedurii.
„În ansamblu, aceste constatări sugerează că ocluzia aortică redirecționa fluxul sanguin către inimă și creier așa cum se intenționa”, a declarat James Price.
Medicul a precizat că amploarea modificărilor a fost surprinzătoare, mai ales având în vedere că balonul a fost umflat, în medie, la 51 de minute după producerea stopului cardiac.
Dincolo de modificările tensiunii arteriale, cercetătorii au urmărit și ce s-a întâmplat cu pacienții după intervenție.
Dintre cei 33 de pacienți la care blocarea aortei a fost realizată cu succes, opt au prezentat o revenire susținută a circulației spontane. Cu alte cuvinte, inima a reînceput să pompeze sângele eficient, iar circulația a fost menținută până la spital.
Doi dintre acești pacienți au supraviețuit și au fost externați din spital cu un rezultat neurologic bun.
Un rezultat interesant a apărut și într-un grup foarte mic de pacienți care prezentau anumite caracteristici: stopul cardiac fusese observat, era asociat cu fibrilație ventriculară, iar procedura REBOA fusese aplicată mai devreme.
Fibrilația ventriculară este o tulburare gravă de ritm cardiac în care camerele inferioare ale inimii se contractă rapid și dezorganizat, fără să mai pompeze eficient sângele.
În acest subgrup, format din numai cinci pacienți, patru au prezentat o revenire susținută a circulației spontane. Doi au supraviețuit și au fost externați cu funcții neurologice bune.
Procedura fusese aplicată la o mediană de 44 de minute de la stopul cardiac.
Aceste rezultate sunt considerate încurajatoare, având în vedere că pacienții se aflau într-o situație extrem de gravă și nu răspunseseră la măsurile convenționale de resuscitare.
Deși rezultatele oferă motive de optimism, cercetătorii atrag atenția că REBOA nu poate fi considerată, în acest moment, o metodă dovedită de creștere a supraviețuirii după stop cardiac.
Studiul a fost unul de fezabilitate. Scopul său principal a fost să stabilească dacă procedura poate fi efectuată în afara spitalului, dacă este sigură și dacă produce modificări favorabile ale circulației.
Nu a existat un grup de control, adică un grup de pacienți aflați în condiții similare care să primească doar tratamentul standard, fără intervenția cu balonul. Din acest motiv, nu se poate stabili dacă supraviețuirea celor doi pacienți se datorează procedurii sau altor factori.
De asemenea, studiul nu a fost conceput pentru a evalua rezultatele pe termen lung și nici pentru a demonstra că REBOA îmbunătățește recuperarea neurologică sau șansele generale de supraviețuire.
Următorul pas va fi realizarea unor studii mai ample, cu grupuri de comparație adecvate, care să arate ce pacienți ar putea beneficia cel mai mult de această intervenție și când ar trebui aplicată.
„Acest studiu reprezintă un prim pas important, dar nu constituie încă o dovadă că REBOA salvează vieți. O parte esențială a cercetărilor noastre ulterioare va consta în a înțelege care pacienți au șanse mai mari să beneficieze de această tehnică avansată și în ce moment al procesului de resuscitare”, a explicat James Price.
Cercetătorii iau în calcul inclusiv posibilitatea ca procedura să fie aplicată mai devreme în timpul resuscitării, prin instruirea unor echipe de intervenție suplimentare, inclusiv a paramedicilor cu pregătire avansată.
Pentru moment, REBOA rămâne o tehnică experimentală în contextul stopului cardiac. Totuși, rezultatele arată că inclusiv după perioade îndelungate de resuscitare pot exista modificări importante ale circulației atunci când medicii intervin asupra fluxului sanguin din aortă.
