Colangită biliară primitivă, dr Iulia Simionov: Vom vedea care sunt rezultatele cu această moleculă nouă

Medicul Iulia Simionov, specialist în Gastroenterologie la Spitalul Clinic Fundeni, a vorbit, la dezbaterea transmisă de DC Medical, despre un nou medicament pentru colangita biliară...
Colangită biliară primitivă. Medicul Iulia Simionov, specialist în Gastroenterologie la Spitalul Clinic Fundeni, a discutat la dezbaterea transmisă de DC Medical, despre o nouă abordare pentru tratarea colangitei biliare primitive.
"Vorbim de un medicament nou care se adresează unor receptori celulari pentru că ținta tratamentelor este din ce în ce mai rafinată în toate afecțiunile – seladelpar – e nou introdus în studii clinice. (...) Mă refer la un studiu foarte răspândit, are centre în toată lumea", a afirmat dr Iulai Simionov.
Aceasta a ținut să sublinieze că monitorizarea unui pacient în timpul unui studiu presupune o rigurozitate ieșită din comun: "ar fi foarte bine dacă toată medicina s-ar face și s-ar urmări pacienții așa cum se urmăresc și cei din studiul clinic".
Iar legat de noul medicament aflat în teste clinice pentru tratarea colangitei biliare primitive a a declarat: "vom vedea care sunt rezultatele cu această moleculă nouă. Se pare că vor fi bune".
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-