Marea Britanie - Numărul cazurilor de diabet în rândul tinerilor, în creştere pe fondul crizei obezităţii (studiu)
Aproximativ unul din opt noi cazuri de diabet asociat cu obezitatea afectează persoanele cu vârsta până în 40 de ani din Marea Britanie, sugerează un studiu preluat de Press Association...
Experţii au ajuns la concluzia că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani reprezintă 12,5% dintre cazurile de diabet de tip 2 diagnosticate în 2017 în Regatul Unit, notează Agerpres.
Acest procent este cu aproape o treime mai ridicat decât 9,5%, înregistrat în 2000, potrivit datelor medicale a 370.854 de pacienţi britanici, analizate de experţi de la Universitatea din Leicester şi Melbourne.
Potrivit concluziilor cercetării, aproape trei sferturi dintre aceştia sunt obezi, în comparaţie cu mai puţin de jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet de tip 2 în jurul vârstei de 70 de ani.
În plus, 58% dintre persoanele cu vârsta sub 40 de ani prezintă niveluri periculoase de hiperglicemie, în comparaţie cu 34% în rândul pacienţilor mai vârstnici.
Rata cazurilor de diabet a crescut în rândul celor cu vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani, pe perioada celor 17 ani incluşi în studiu, de la 14% la 17,5% pentru acest grup de vârstă.
Începând cu 1996, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet în Regatul Unit, a crescut de la 1,4 milioane la 3,5 milioane, potrivit organizaţiei nonprofit Diabetes UK.
Numărul acestora ar putea creşte la peste patru milioane dacă sunt luate în considerare şi persoanele care trăiesc cu diabet, dar nu au fost diagnosticate.
Autorii acestui studiu recent sugerează că un procent mai mare de tineri ar trebui să primească tratament cu statine pentru a ţine sub control riscul producerii unui infarct.
"Tinerii cu (diabet de tip 2) prezintă un risc cardiovascular mai mare", susţin cercetătorii.
"În timp ce riscurile de morbiditate şi mortalitate au scăzut substanţial de-a lungul anilor în rândul persoanelor vârstnice cu diabet de tip 2, acestea rămân neschimbate în cazul tinerilor."
"Diabetul instalat la vârste tinere are un fenotip mai agresiv în comparaţie cu diabetul instalat la vârste mai înaintate", sunt de părere experţii.
"Este nevoie de strategii mai intense pentru îmbunătăţirea evoluţiei pe termen lung din punct de vedere cardiovascular şi al mortalităţii în rândul acestei populaţii", au mai precizat cercetătorii.
"Cercetarea de faţă subliniază în mod special natura periculoasă a acestei boli în rândul celor diagnosticaţi la o vârstă tânără", a precizat Faye Riley, din cadrul Diabetes UK
-
-
-
Am astm? Semnele pe care mulți le ignoră și cum se pune diagnosticul09.09.2026, 15:39
-
-
O mână de nuci pe zi ar putea reduce riscul de hipertensiune09.09.2026, 14:06
Cauzele pierderii inexplicabile în greutate: când devine îngrijorătoare. Când corpul tău îți trimite semnale prin kilogramele pierdute
Pierderea neintenționată în greutate poate ascunde afecțiuni medicale grave care necesită o atenție deosebită din partea medicului.
Boala ascunsă în carnea de porc. Primul semn că ai trichineloză. INSP: Carnea conţine larve de viermi paraziţi
EXCLUSIV Când devin nodulii tiroidieni canceroși. Dr. Roxana Novac: Sunt foarte frecvenți. Ar trebui să ne îngrijoreze
Colesterolul nociv crește în timpul sărbătorilor cu 20%. Cele 3 zile din an cu cel mai mare număr de atacuri celebrale
Conform cercetărilor, nivelurile de colesterol nociv cresc semnificativ în timpul sărbătorilor, cu aproape 20%.
De ce te îngrași la menopauză. Ce soluții există și ce rol joacă nivelul de estrogen
Osteoporoza, tratată mai eficient? Descoperirea care ar putea reduce riscul de fracturi
De ce este important să menții o greutate sănătoasă după menopauză. Adaptarea la schimbările naturale ale corpului
Cancerul care este descoperit întâmplător. Dr. Ruxandra Dobrescu: Este cel mai frecvent. Progresează lent
Acest tip de cancer este descoperit întâmplător. Este un tip de cancer care avansează lent.
Ce să faci dacă ai prediabet. Tratarea începe cu pași mici dar siguri. Când devine glicemia un semnal de alarmă
Prediabetul poate fi ținut sub control iar schimbările din viața de zi cu zi sunt cheia pentru a controla nivelul glicemiei.
Terapia de substituție hormonală și efectele sale asupra sănătății cardiovasculare și rezistenței la insulină. Rolul estrogenului în protejarea inimii
Cele mai periculoase activități pentru persoanele cu diabet. Exercițiile fizice recomandate pentru tratarea diabetului
Remedii naturale pentru hipotiroidism. Gestionarea sănătății tiroidiene dincolo de medicamente
Ce trebuie să știi înainte să îți provoci vărsături. De ce poate fi periculos și când este o urgență
Sarea iodată, aliatul discret al tiroidei. De ce este vitală
Legătura esențială dintre tiroidă, colesterol și boala cardiacă ischemică. Dr. Ruxandra Dobrescu: Contribuie la ateroscleroză. Duce la boala cardiacă ischemică, infarct, AVC
Această boală ignorată, fără simptome foarte evidente, duce la formarea plăcilor de aterom, lucru care poate provoca boală cardiacă ischemică, infarct sau AVC.
Ce nu știi despre colesterol te poate ucide! Sondajul care te va pune pe gânduri. Află totul despre "Colesterol Alert"
Tot mai multe femei peste 55 de ani suferă de dureri lombare. Medicii au descoperit cauza surprinzătoare
EXCLUSIV Balonul endoscopic pentru slăbit: ce trebuie să știi. Dr. Florin Turcu: Asta e marea lui problemă
EXCLUSIV De ce ne îngrășăm după vârsta de 40 de ani. Dr. Corina Neamțu: Se depune întotdeauna
De ce ne îngrășăm după vârsta de 40 de ani. Care este, de fapt, rolul tiroidei în acest fenomen neplăcut.
Trei alimente pe care un endocrinolog le evită. Sunt promovate ca fiind sănătoase, dar conțin substanțe nocive
Anca Țurcașiu, boală. Analiza banală pe care toți ar trebui să o facem: Mi-a ieșit destul de proastă. Obișnuiește-te, nu există remediu
EXCLUSIV Semnul care ne trimite la endocrinolog. Dr. Roxana Novac: Acum este momentul
Acestea sunt semnele care ar trebui să ne trimită la endocrinolog.
Complicațiile după operația de tiroidă, fără impact asupra calității vieții
Ce trebuie să știi despre operația de tiroidă. Cum îți afectează viața.
