EXCLUSIV Analize la ficat, ce se întâmplă când ies modificate

Indiferent cât de mică sau de mare este modificarea analizelor hepatice este necesară evaluarea de specialitate pentru a stabili care este cauza, care este evoluția în timp și care sunt consecințele, atrage atenția dr. Elena Ciupercă, medic primar gastroenterolog.

Potrivit acesteia, bateria standard de analize hepatice cuprinde: transaminazele (TGP sau ALT și TGO sau AST), bilirubina totală și fracțiunile ei, fosfatază alcalină, GGT, albumina serică, timpul de protrombină. Aceste analize pot identifica existența unei boli de ficat, contează în orientarea diagnostică spre o boală hepatică sau altă, estimează severitatea și progresia disfuncției hepatice și monitorizează răspunsul la tratament.

Care sunt parametrii care se modifică, cum și de ce se întâplă asta

BILIRUBINA este un produs de degradare a hemului, prezent în primul rând în hemoglobina (transportorul oxigenului din globulele roșii) dar și în alte hemoproteine (mioglobină din mușchi și citocromii distribuiți în tot organismul), arată dr. Elena Ciupercă. Formarea bilirubinei se realizează extrahepatic, de obicei în splină, care distruge globulele roșii îmbătrânite. Aceasta este bilirubina indirectă sau neconjugată care ajunge la ficat, este preluată în celulă hepatică și, cu ajutorul unei enzime, este transformată în bilirubină directă sau conjugată, ce va trece ulterior în canaliculele biliare.

Când și cum se modifică ea:

a) Creșterea izolată a fracțiunii neconjugate (bilirubina directă sub 15%) apare în:

- Boli hemolitice - defecte ereditare ale globulelor roșii care duc la distructie crescută a acestora (sferocitoză, anemia cu celule în seceră, etc);

- Formare ineficientă de globule roșii cu distrucția lor la nivelul măduvei hematogene: talasemia, deficit de fier, acid folic și vitamina B12;

- Hematoame, transfuzii masive de sânge;

- Medicamente: rifampin, probenecid au acest efect;

- tulburări moștenite de conjugare a bilirubinei la nivelul ficatului: sindrom Gilbert, sindrom Crigler- Najjar tip 1 și 2.

b) Creșterea izolată a fracțiunii conjugate ( bilirubină directă peste 15 %): sindroame genetice în care este afectată excreția biliară a bilirubinei conjugate: sindrom Dubin- Johnson sau Rotor.

c) Creșterea bilirubinei (de regulă a ambelor fracțiuni) asociată cu creșterea transaminazelor: boli hepatice acute și cronice, obstucția biliară.

Atunci când bilirubină crește în ser peste 3 mg/ dl se remarcă o colorație galbenă a pielii și mucoaselor numită icter. Asocierea unei urini intens colorate (precum cola sau ceaiul negru) indică o creștere a bilirubinei directă (conjugate).

TRANSAMINAZELE - sunt cel mai sensibil marker de lezare hepatocelulară, spune dr. Elena Ciupercă. Ele cresc în ser că urmare a lezării tisulare sau a creșterii permeabilității membrane celulare. AST (TGO) este larg răspândită în organism: ficat, miocard, mușchi neted, rinichi, creier, pancreas, plămân, globule albe și roșii. ALT (sau TGP) se găsește în cea mai mare concentrație la nivelul ficatului și este un indicator mai sensibil de lezare hepatică față de AST.

a) Creșterile cronice, ușoare, ALT > AST (sub 5 ori valoarea normală): apar de regulă în bolile hepatice cronice (boală Wilson, hemocromatoză, hepatitele cronice virală B și C, steatoză și steatohepatită, hepatită autoimună), medicamente și toxine, cauze non hepatice (hipertiroidism, boală celiacă);

b) Creșterile cronice, ușoare, AST > ALT ( sub 5 ori valoarea normală) apar în lezarea hepatică asociată consumului de alcool și în ciroză precum și în cauze nonhepatice ( exercițiu fizic intens, hipotiroidism, miopatii);

c) Creșterile acute severe ALT > AST ( peste 1000 U/L): hepatită acută virală, hepatită autoimună, afectarea vasculară hepatică ( ischemie/tromboză), medicamente și toxine;

d) Creșterile acute severe AST > ALT ( peste 1000 U/L): apar la administrare de medicamente sau toxine la pacienți cu boală hepatică subiacentă produsă de alcool sau în caz de distrucție severă musculară (rabdomioliză).

Detecția unei valori a transaminazelor sub limita inferioară a normalului nu este de importantă clinică. O astfel de situație s-a observant la pacienții cu boală cronică de rinichi care fac hemodializă și se consideră că se datorează parțial deficitului de vitamin B6, notează dr. Elena Ciupercă.

FOSFATAZA ALCALINĂ – este un grup de izoenzime care se găsesc predominant în ficat și în os, dar și în placentă, intestinul subțire și în rinichi. Atunci când valorile fosfatazei alcaline sunt crescute există teste disponibile care să arate care dintre izoenzime este responsabilă de creștere.

- Determinarea fosfatazei alcaline trebuie efectuată după repaus alimentar, întrucât persoanele cu grup sangvin O și B prezintă creșteri ale fosfatazei alcaline produse de izoenzima intestinală după mese bogate în grăsimi. De asemenea, un nivel seric crescut de fosfatază alcalină de origine intestinală poate apară într-o formă familială ereditară benignă.

- Există o variație a nivelului fosfatazei alcaline cu vârstă - adolescenții au valori de două ori mai mari că adulții corelat cu creșterea osoasă ( este de fapt o creștere a izoenzimei osoase). De asemenea valorile cresc după vârstă de 30 de ani, mai mult la femei decât la bărbați.

- De obicei creșterea valorilor fosfatazei alcaline disproporționat față de valorile transaminazelor semnifică o afectare a căilor biliare intra sau extrahepatice.

GGT (gamma-glutamiltranspeptidază) - are o distribuție largă în organism: hepatobiliaraă rinichi, pancreas, splină, inimă, creier și veziculele seminale; nu se găsește în os și în placentă. De aceea nu crește în sarcină și atunci când valorile fosfatazei alcaline sunt crescute, poate distinge într-o afectare osoasă și una hepatobiliară. De asemenea, valori crescute ale GGT apar la consumatorii de alcool.

Testele de funcție hepatică sunt albumina serică și timpul de protrombină.

ALBUMINA SERICĂ este din punct de vedere cantitativ cea mai importantă proteină plasmatică; este responsabilă de menținerea fluidelor în vasele de sânge și este sintetizată exclusiv de celulele hepatice. Producția de albumină este reglată de statusul nutrițional , de prezența inflamației și hormonal. Astfel o valoare scăzută apare în afectarea funcției hepatice, dar și în malnutriție, în pierderea excesivă de proteine din boli intestinale sau din sindromul nefrotic , în inflamații cronice precum și în dezechilibre hormonale.

TIMPUL DE PROTROMBINĂ - majoritatea factorilor de coagulare sunt produși în ficat, de aceea timpul de protrombină reflectă funcția de sinteză a ficatului. Alte situații în care poate fi prelungit sunt deficitul de vitamin K, deficit congenital de factori de coagulare și coagularea intravasculară diseminată. INR-ul (procentul normalizat, n.r.), o analiză calculată pe baza timpului de protrombină, intră în evaluarea scorului MELD (Model For End-Stage Liver Disease, n.r.) pe baza căruia se stabilește indicația de transplant hepatic în bolile hepatice cronice terminale.

Adeseori prima evaluare când se detectează modificări ale testelor hepatice constă într-o ecografie abdominală. Această poate evalua dimensiunea și structura ficatului, poate decela modificări la nivelul căilor biliare și colecistului sau noduli hepatici. De exemplu când sunt valori crescute ale probelor de colestază ( fosfatază alcalină, bilirubină , GGT) existența căilor biliare dilatate sugerează obstrucție biliară extrahepatică pe când absența dilatării căilor biliare orientează spre o cauza intrahepatică.

Alte analize care pot fi necesare

Pe parcursul evaluării pot fi necesare în funcție de situație teste speciale: markeri virali hepatici (virus hepatitis A, B, C, Epstein - Barr, Citomegalovirus), teste pentru boli hepatice autoimune (ex: anticorpi antinucleari, antimitocondriali, anti mușchi neted, etc), teste pentru boli hepatice ereditare și metabolice.

Pentru evaluarea inflamației și fibrozei la nivelul ficatului sunt disponibile acum în afară puncției biopsie hepatice și teste de sânge (Fibromax). Fibroză hepatică poate fi determinată nonivaziv și prin elastografie care evaluează elasticitatea sau duritatea unui țesut prin timpul sau viteză de propagare a unei unde prin țesut.

O serie de metode imagistice pot fi de folos în evaluarea unor noduli hepatici decelați ecografic (tomografia computerizată, rezonanță magnetică, ecografia cu contrast) sau a căilor biliare (colangioRM). Puncția biopsie hepatică poate fi necesară uneori pentru diagnosticul diferențial între diverse boli hepatice sau pentru precizarea structurii unor noduli hepatici.

Așadar modificările testelor hepatice pot să semnifice modificări ereditare fără consecințe clinice, probleme în structuri non hepatobiliare sau afecțiuni ale ficatului sau arborelui biliar; de asemenea pot fi tranzitorii sau persistente. De aceea evaluarea și încadrarea lor precum și stabilirea monitorizării trebuie realizată de către un medic specialist, arată dr. Elena Ciupercă.