4 pași pentru încetinirea îmbătrânirii creierului. De ce este important să consumați ouă la micul dejun
Rutina care poate ajuta în încetinirea declinului neuronal. De ce este important să consumați ouă la micul dejun.
A îmbătrâni este ceva firesc, face parte din cursul vieții, însă a ”îmbătrâni frumos și sănătos” ține de fiecare dintre noi, de importanța pe care o dăm acestui scop.
Astfel, putem să ne bucurăm de bătrânețe fără durerile specifice vârstei, încheieturi, oase sau piele, dar mai ales cu o sănătate a creierului, care să vină la pachet cu înțelepciunea anilor ce îi purtăm.
Declinul neuronal este unul așteptat, ca urmare a înaintării în vârstă, ”pierzi un neuron pe secundă și nu mai apar alte celule nervoase. Avem destule celule nervoase să supraviețuim 300 de ani, așa de bogat e creierul nostru în activitatea celulelor nervoase. Da, dar pierderile pot să fie uneori foarte mari”, afirmă prof. dr. Alexandru Ciurea, medic neurochirurg, în lucrarea sa ”Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor”.
De asemenea, declinul neuronal poate să fie o consecință a accidentului vascular cerebral, când un număr are de celule nervoase dispar, aproape deodată, dar și după traumatismele cranio-cerebrale, precum și a bolilor infecto-contagioase, așa cum este cazul infectării cu COVID-19.
Medicii, dar și experții în nutriție, la unison, susțin că cea mai bună dietă pentru sănătatea creierului, dar și ca stil de viață, nu doar ca regim alimentar, este dieta MIND, care reprezintă o combinație a altor două diete, cea mediteraneană și DASH. Prima este recunoscută pentru beneficiile pe care le are inclusiv asupra diabetului, în timp ce a doua este recomandată pentru tratarea hipertensiunii, care este factor de risc pentru bolile de inimă.
Pe lângă alimentație și afecțiunile menționate, mai sunt și alți factori care pot duce la declinul neuronal, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau somnul insuficient.
Rutina de dimineață pentru încetinirea îmbătrânirii creierului
Potrivit Institutului Național de Îmbătrânire, există o listă lungă de măsuri pe care le puteți lua pentru a vă îngriji sănătatea cognitivă pe măsură ce îmbătrâniți, în funcție de acești factori.
Aceasta include lucruri precum menținerea minții active, supravegherea tensiunii arteriale, menținerea relațiilor sociale, limitarea consumului de alcool și tutun și consumul de alimente bogate în nutrienți.
Mai mult decât atât, nutriționiștii au lansat o rutină a mic-dejunului și a dimineții, pe principiul ”ziua bună se cunoaște de dimineață”, iar urmând-o sunt șanse mari pentru a încetini procesul de îmbătrânire a creierului, notează EatThis.
Hidratează-te
Începeți dimineața cu un pahar de apă. În timpul somnului, organismul își pierde din fluide și electroliți, mai ales dacă dormiți cu gura căscată sau dacă ați avut o cină mai sărată, ați consumat alcool sau ați luat medicamente ce produc deshidratare. Potrivit Frontiers in Molecular Bioscience, deshidratarea poate accelera procesul de îmbătrânire a creierului în cazul celor care suferă de demență.
Acesta este un motiv suficient pentru a vă asigura că vă mențineți hidratat pe tot parcursul zilei și că beți multe lichide, iar refacerea organismului la prima oră a dimineții este o modalitate ușoară de a începe.
Micul dejun și mișcare
A vă menține activi din punct de vedere fizic este foarte important și pentru sănătatea creierului, nu doar pentru a preveni sedentarismul și obezitatea. Astfel, după masă ușoară, dar bogată în nutrienți, este recomandat să faceți puțină mișcare.
Potrivit Centrului de Control și Prevenție al Bolilor (CDC), mișcarea poate să ajute și cu anxietatea, memoria, dar și cu echilibrul psiho-emoțional.
Un studiu a arătat că în cazul adulților sedentari sau care fac nu fac exerciții fizice în mod regulat, riscul de apariție a demenței este de două ori mai mare decât în cazul celor activi fizic.
Colina, combustibilul creierului
Un mic dejun echilibrat, bogat în nutrienți, minerale și vitamine, este benefic pentru sănătate. Nutriționiștii recomandă ca din meniu să nu lipsească ouăle, o sursă importantă de colină, considerat un combustibil pentru creier.
După masă vă puteți bucura de prezența unui prieten sau a cuiva din familie. De altfel, este cunoscut faptul că socializarea ține declinul neuronal deoparte, însă evitați subiectele care pot crea tensiune și discuții contradictorii.
Tratați-vă cu o cafea
Pe lângă beneficiile pe care le oferă cafeaua, prin susținerea performanței cognitive, reducerea riscului de a face boala Alzheimer și demență, ritualul cafelei poate avea un impact pozitiv asupra voastră. Căci de cele mai multe ori, starea de bine pe care o conferă ”ieșirea la cafea” poate să fie peste alte beneficii susținute de studii.
-
-
-
Primul vaccin combinat COVID-19 și gripă, recomandat pentru aprobare27.02.2026, 20:15
-
-
Ce se întâmplă dacă bei ceai de mentă după o masă grea27.02.2026, 18:01
Persoanele cu sindromul picioarelor neliniștite, risc crescut de Parkinson
Demența, boala ignorată. De ce pacienții așteaptă ani întregi un diagnostic
Neurolog: Nu fac niciodată acest gest banal. Poate părea inofensiv, dar îți poate afecta creierul pe viață
Alimentele care îți distrug creierul în 4 ore după consum
Îndulcitorul "inofensiv" care crește riscul de accident vascular cerebral
Greșeala banală care îți distruge creierul după 60 de ani
Obiceiurile de condus pot trăda primele semne ale declinului cognitiv
3 tipuri de AVC: ischemic, hemoragic, mini-AVC. Care e cel mai periculos
De ce avem impresia că timpul trece mult mai repede
Primul semn al bolii Alzheimer. Vlad Ciurea: Acest lucru distruge creierul
Șase lucruri surprinzătoare legate de Alzheimer
Metoda care dezvăluie ce se întâmplă în creierul pacienților cu Parkinson
Cum ne spune creierul că ne este foame sau suntem sătui
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Alimentele care îți distrug creierul
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
De ce ne trezim cu durere de cap dimineața
Activitatea care menține funcționarea creierului
Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
