Deficitul de vitamina D, asociat cu demența. Femeile au cu o treime mai multe șanse de a se îmbolnăvi de Alzheimer
Deficitul de vitamina D a fost asociat cu riscul crescut de apariție a demenței, o boală neurodegenerativă ce poate afecta în următorii ani aproape 139 de milioane de...
Vitamina D are un rol foarte important în organism, contribuind atât la reglarea nivelului de fosfor și de calciu, ceea ce duce la menținerea unei bune sănătăți a sistemului osos, cât și sănătatea musculaturii ori la îmbunătățirea sistemului imunitar.
Cum vitamina D se sintetizează în urma expunerii la soare, iar lumina naturală are un impact asupra sănătății mintale și a stării de bine, se poate considera că deficitul de vitamina D are legătură și cu tulburările neuronale.
De altfel, cercetătorii au evaluat asocierea dintre suplimentarea cu vitamina D, ce trebuie administrată în lunile reci, din septembrie până în aprilie, cu incidența demenței, una dintre bolile neurodegenerative, arată Medical News Today (MNT).
Potrivit datelor OMS, la nivel mondial, peste 55 de milioane de persoane trăiesc cu cu demență, iar cifra este așteptată să crească la 139 de milioane până în 2050. De altfel, în acest moment nu există leac pentru această afecțiune neuronală, iar tratamentele vizează doar ameliorarea simptomelor, care afectează într-o mare măsură calitatea vieții pacientului cu demență, dar și pe cea a aparținătorilor.
În acest sens sunt explorate intervenții care pot afecta factorii de risc ai demenței pentru a încetini progresia bolii, iar unul dintre factorii de risc este deficitul de vitamina D.
Unele studii au constatat că vitamina D poate ajuta la eliminarea agregatelor beta amiloide - una dintre caracteristicile bolii Alzheimer, de care suferă 60-70% dintre cei cu demență.
Cu toate acestea, studiile au produs rezultate contradictorii cu privire la faptul că vitamina D îmbunătățește sau nu funcția cognitivă.
Un alt studiu a arătat că un nivel scăzut de vitamina D a fost asociat cu un risc mai mare de demență.
Mai mult decât atât, studierea în continuare a legăturii dintre suplimentarea cu vitamina D și declinul cognitiv ar putea contribui la dezvoltarea unor strategii de prevenire a demenței, mai arată MNT.
Vezi și: Ce se întâmplă când bei băuturi fără zahăr. Cum influențează glicemia și senzația de foame
Au fost testate trei tipuri de vitamina D
Vitamina D, așa cum este ea cunoscută, este reprezentată de fapt de mai multe forme ale acestei vitamine, iar două dintre cele mai importante pentru sănătate sunt: vitamina D2, cunoscută și ca ergosterol, o substanță prezentă îm diverse țesuturi animale și vegetale, respectiv, colecalciferol, un precursor al colesterolului, care prin expunerea la razele ultraviolete se transformă în vitamina D3.
În timpul studiului au fost analizate trei tipuri de suplimente de vitamina D: calciu-vitamina D, colecalciferol și ergocalciferol.
La studiu au fost analizate datele a 12.388 de persoane de la Centrul Național de Coordonare Alzheimer, care nu sufereau de demență la începutul studiului, iar vârsta medie a acestora era de 71 de ani.
În total, 37% din cohortă au luat cel puțin unul dintre cele trei suplimente de vitamina D.
După cinci ani de la începutul studiului, cercetătorii au descoperit că 83,6% dintre cei expuși la suplimentele de vitamina D erau pn viață și fără să sufere de demență, în timp ce același lucru a fost valabil pentru 68,4% dintre cei care nu au fost expuși la vitamina D.
În decurs de 10 ani, cercetătorii au constatat că 22% dintre participanți au dezvoltat demență, dintre care 74,8% nu au fost expuși la suplimente de vitamina D.
În timp ce 14,6% dintre cei care au fost expuși la vitamina D au evoluat spre demență, același lucru a fost valabil pentru 26% dintre cei care nu au fost expuși la vitamina D.
Vitamina D, cum ajută în prevenirea demenței
În condițiile în care deficitul de vitamina D, în special la persoanele mai în vârstă, este dar și de o serie de afecțiuni cronice, specifice vârstei, se presupune că legătura este dată tocmai de scăderea imunității acestor persoane.
”Bănuiala mea este că, dacă vitamina D reduce riscul de demență, o face prin echilibrarea imunității.
Se bănuiește că depunerea de amiloid poate fi pur și simplu un răspuns la inflamația excesivă, fiind ca un plasture pe care organismul îl pune pe inflamația creierului.
Dacă este așa, acest lucru ar explica de ce femeile au cu o treime mai multe șanse de a se îmbolnăvi de Alzheimer”, a declarat dr. Jacob Teitelbum, medic internist, neimplicat în studiu.
Mai mult decât atât, acesta susține că femeile sunt mai predispuse la bolile autoimune.
”Sunt de trei ori mai predispuse să aibă lupus, artrită reumatoidă, fibromialgie și o mulțime de alte probleme imunitare și autoimune.
Deci, faptul că femeile au fost mai susceptibile de a beneficia de vitamina D în cadrul studiului sugerează că aceasta a ajutat la echilibrarea imunității și că administrarea de vitamina D a fost cea care a cauzat beneficiul”, mai spune Teitelbum.
Vitamina D, necesar zilnic
Recomandările generale din ghidurile internaționale în privința cantității de vitamina D de care avem nevoie în fiecare zi, la persoanele sănătoase, diferă în funcție de vârstă și sex, astfel:
- 0-12 luni, 400 UI/zi
- 1-70 de ani, precum și femeile gravide sau care alăptează 600 UI/zi
- peste 71 de ani, 800 UI/zi.
Aceste doze pot fi ajustate de către medic în funcție de nevoile individuale ale fiecărei persoane.
-
10 alimente care au mai mult calciu decât un pahar cu lapte01.03.2026, 11:42
-
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
-
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Somnolența diurnă la vârstnici, semnal ascuns al declinului cognitiv
Semnul din ochi că faci Alzheimer peste 10 ani. Chinezii fac ASTA deja! Descoperirea care schimbă tot
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
Sindromul de tunel carpian: semnul dat de furnicături în mână. 3 simptome subtile ale bolii
Kim Kardashian dezvăluie că a fost diagnosticată cu un anevrism cerebral din cauza stresului
Bâlbâiala nu e un defect de vorbire! Ce se întâmplă atunci când te bâlbâi te va uimi
Alimentele care îți distrug creierul
Creierul decide dacă mâncarea e sănătoasă sau gustoasă
Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a preveni boala Alzheimer. Nu sunt 10.000
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
Afecțiunile intestinale pot semnala Alzheimer cu ani înainte de apariția simptomelor
Cum îți poți proteja creierul. Activitatea care scade riscul de Alzheimer cu 38%
Proteina comună din lapte care atacă sistemul nervos
De ce ne trezim cu durere de cap dimineața
Secretele percepțiilor comune. Ce se întâmplă în creier
Ce se întâmplă în creierul celor care au făcut AVC
Alzheimer, boala care îți fură amintirile cu cei dragi. Noi descoperiri șocante
De ce începe să ți se "scurgă" creierul după 40 de ani și cum oprești asta
Problemele de sănătate mintală cresc riscul de demență
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Alimentele care îți distrug creierul în 4 ore după consum
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
