Scleroza multiplă și sarea, legătură incredibilă
Scleroza multiplă, o boală teribilă care afectează aproximativ 2,5 milioane de persoane, are legătură cu consumul de sare. Cercetătorii de la Universitatea Yale au derulat un studiu care a scos la iveală faptul...
Tomokazu Sumida, cercetător în laboratorul lui David Hafler, împreună cu alți doi profesori de la Yale au descoperit că sarea declanșează inflamația din scleroza multiplă. Ei au tras această concluzie după ce au cercetat celulele aflate într-un mediu cu sare care activaseră calea de semnalizare a beta-cateninei. Această cale, care a fost, de asemenea, implicată în dezvoltarea tumorilor de cancer, perturbă celulele T de reglementare și declanșează inflamația.
Riscul de a dezvolta scleroza multiplă apare prin creșterea interacțiunii dintre variante genetice relativ comune și factori de mediu, arată Medicalxpress.com.
Scleroza multiplă este cea mai gravă tulburare neurologică cronică în rândul adulților tineri, care se caracterizează prin neuroinflamația sistemului nervos central (SNC), mai ales a substanței albe, ca rezultat al unui ansamblu de componente clinice, patologice și imunologice, la care se adaugă interacțiunea dintre gene și mediul înconjurător. Boala degenerativă, autoimună, debutează inițial între vârstele de 20 și 40 de ani și este de două ori mai frecventă în rândul femeilor.
La nivel global, incidența bolii este de 2,5 la 100.000 de locuitori, în timp ce la nivel regional Europa ocupă un loc fruntaș cu o incidență de 3,8 la 100.000 de locuitori.
Printre factorii despre care se crede că ar contribui la apariția bolii este incriminat și fumatul. Studiile epidemiologice au arătat că acest obicei nociv crește riscul de scleroză multiplă cu 40-80%. Există o anumită legătură și cu prezența vitaminei D în corp, din dietă sau activată de lumina soarelui, observîndu-se în mod repetat zone de gradare geografică asociate cu scleroză multiplă, ratele de prevalență a bolii crescând odată cu latitudinea, odată cu depărtarea de ecuator.
În ceea ce privește consumul de sare, se știe că mai mult de 12 grame de sare pe zi înseamnă risc de boli comune precum: hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, osteoporoză sau chiar diabet de tip 2.
Noul studiu al Universitatii de la Yale a fost publicat pe 29 octombrie în revista Nature Immunology.
-
-
-
-
-
De ce să mănânci un castravete cu coajă în fiecare zi22.03.2026, 09:36
3 tipuri de AVC: ischemic, hemoragic, mini-AVC. Care e cel mai periculos
Greșeala banală care îți distruge creierul după 60 de ani
Terapie prin tango pentru Parkinson. Pași simpli care aduc echilibru și bucurie
Activitatea care menține funcționarea creierului
Cum îți poți proteja creierul. Activitatea care scade riscul de Alzheimer cu 38%
Neurolog: Nu fac niciodată acest gest banal. Poate părea inofensiv, dar îți poate afecta creierul pe viață
Leziunile cerebrale cresc riscul de glioblastom. Ce simptome să urmărești
Sindromul de oboseală cronică este o boală reală, nu o tulburare psihologică
Semnul banal al demenței. Apare când vorbim
De ce avem impresia că timpul trece mult mai repede
Ce se întâmplă în creierul celor care au făcut AVC
Exercițiul aerobic post-accident vascular cerebral, sigur și benefic pentru creier
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
