Timiş: Reluarea activităţii Secţiei de radioterapie a bolnavilor oncologici încă aşteaptă avizul CNCAN
Activitatea Secţiei de radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara este încă blocată de avizul pe care îl aşteaptă de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), cu...
Potrivit Agerpres, activitatea secţiei a fost întreruptă săptămâna trecută, joi, în caz contrar, conducerea spitalului şi a secţiei de radioterapie răspunzând penal.
"Aşteptăm ca CNCAN să emită autorizaţia. Noi am depus din 28 mai dosarul de evaluare la CNCAN. Conform normelor de securitate radiologică, ei aveau termen două luni ca să ne emită autorizaţia sau să ne respingă dosarul. Dacă dosarul era incomplet, trebuia ca în termen de 30 de zile să ne respingă dosarul. Nu s-a întâmplat asta. Acum ne-au trimis adresa prin care ne spun că trebuie să încetăm activitatea şi că dosarul nu a fost complet. Acum, ei susţin că ne-au trimis în data de 3 septembrie adresa, dar data poştei de expediere din Bucureşti este 10 septembrie, în Timişoara a ajuns plicul în 13 septembrie, iar la noi a intrat pe data de 16 septembrie. Imediat, noi am luat măsuri şi am făcut documentaţia de care era nevoie şi pe care ne-au solicitat-o. Între timp, noi am fost nevoiţi să întrerupem activitatea, pentru că altfel, managerul spitalului şi toţi cei din secţia de radioterapie răspundeam penal. Le-am transmis deja solicitările lor şi aşteptăm avizul", a detaliat Olimpia Oprea.
În această perioadă de când activitatea secţiei a fost suspendată, între 80 şi 100 de bolnavi programaţi zilnic la radioterapie au aşteptat, pentru că Spitalul Municipal Timişoara nu avea unde să-i redirecţioneze, fiind singurul din vestul ţării.
"Sperăm să se deblocheze situaţia astăzi (luni - n.r.). Personalul nostru va sta până îi va rezolva pe toţi pacienţii programaţi astăzi, iar pe cei din zilele anterioare îi vom anunţa data reprogramării. (...). Nu ar fi fost nicio problemă dacă în respectiva adresă a CNCAN nu apărea specificat faptul că trebuie încetată activitatea, în caz contrar managerul spitalului şi Secţia de radioterapie răspund penal", a explicat Olimpia Oprea.
Potrivit acesteia, adresa de la CNCAN cerea modificarea unor documente, la unul din cele cinci puncte stipulate trebuia făcută o completare, iar la celelalte patru puncte era vorba despre revizuirea unor planuri de intervenţie în situaţii de urgenţă.
În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va începe procedurile pentru organizarea unei licitaţii de cumpărare a unui nou accelerator pentru Secţia de Radioterapie a spitalului, atunci urmând să funcţioneze două astfel de aparate.
În Secţia de radioterapie a Municipalului îşi fac zilnic tratamentul în jur de 100 de pacienţi, 70 fiind internaţi în secţia cu paturi, iar 30 venind doar pentru raze, după care pleacă acasă.
Decesele cauzate de cancer se vor dubla până în 2050, avertizează experții
De ce crește alarmant numărul cazurilor de cancer colorectal sub 65 de ani
Creștere îngrijorătoare a cancerului colorectal la persoanele sub 50 de ani
De ce eșuează tratamentele contra cancerului
Ce își doresc cu adevărat pacienții cu cancer
3 din 4 cazuri sub 50 de ani sunt descoperite abia când cancerul este deja avansat. Medicii, semnal de alarmă
Grăsimea din sân „ajută” cancerul să se răspândească? Medicii ar putea schimba tratamentul
Creștere dramatică a deceselor cauzate de cancer la nivel mondial
Numărul deceselor cauzate de cancer explodează. 18,5 milioane oameni ar putea muri până în 2050
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
