Lipsa somnului, cum ne poate ucide. Adulți și copii
E dovedit deja că lipsa somnului se reflectă atât în scăderea calității vieții, cât și în dezvoltarea unor boli cronice precum depresia, obezitatea, cancerul, diabetul sau hipertensiunea...
Cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului care, anul acesta, are loc în data de 15 martie, Societatatea Română de Pneumologie, prin Secțiunea de Somnologie și Ventilație Non-Invazivă, a deschis în cadrul unei conferințe de presă - o dezbatere pe tema: Somn sănătos, o viață sănătoasă pentru întreaga familie.
Prof Dr. Ruxandra Ulmeanu, Prof. Dr. Florin Mihălțan, Prof. Dr. Agripina Rașcu, Șef de Lucrări Dr. Oana Claudia Deleanu, Dr. Mihaela Oros și Dr. Irina Costache au vorbit în cadrul evenimentului despre importanța somnului, a prevenției și tratamentului tulburărilor de somn, specifice fiecărei etape de vârstă.
„Tulburările de somn se reflectă atât la nivel individual, cu impact în dinamica din cadrul familiei, cât și la nivel social, ajungând, în anumite situații, să constituie o problemă de sănătate publică. Cu toate acestea, statisticile arată că mai puțin de o treime din persoanele care au probleme legate de somn caută ajutor specializat", a declarat Prof Dr. Ruxandra Ulmeanu, Președinta Societății Române de Pneumologie.
Peste 80 de boli ale somnului
„Există peste 80 de boli ale somnului, cele mai cunoscute fiind insomnia și apneea în somn, considerate probleme de sănătate publică mondială. Afectarea somnului se reflectă atât în scăderea calității vieții, cât și în dezvoltarea unor boli cronice precum depresia, obezitatea, cancerul, diabetul sau hipertensiunea arterială. În acest moment, o problemă stringentă la nivel european este ora de vară. (...) Sperăm ca ora de iarnă să rămână valabilă pentru tot cursul anului, întrucât studiile științifice au denunțat efectele nocive ale orei de vară asupra sănătății, considerând discutabile economiile energetice realizate prin această schimbare forțată a ritmului diurn", a declarat vineri, într-o conferință de presă, medicul Oana Deleanu, șef lucrări la Catedra de Pneumologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila".
Potrivit acesteia, există și deprivarea de somn și persoane care consideră că dacă dorm mai puțin vor trăi mai mult.
„Există persoane care își imaginează că, dacă dorm mai puțin, o să trăiască mai mult, pentru că în felul acesta nu își mai pierd timpul dormind. Lucrurile nu stau deloc așa", a spus Deleanu, citată de Agerpres.
Ea a precizat că s-a demonstrat științific că somnul are legătură cu diferite boli neuronale, menționând că, în timpul somnului, se face o curățare a neuronilor de tot felul de proteine.
Nu orice sforăit e tulburare de somn
Președintele Secțiunii de Somnologie și Ventilație Non-Invazivă a Societății Române de Pneumologie, Florin Mihălțan, a susținut că un ritm de viață natural perturbat predispune la diabet sau cancer. În opinia sa, cu cât somnul este mai scurt cu atât viața este mai scurtă.
„Nu toți cei care sforăie au obligatoriu tulburare respiratorie în timpul somnului. Sforăitul este un simptom care apare preponderent la bărbați și la sexul feminin după instaurarea menopauzei. Nu presupune obligatoriu o investigație de somn pentru o potențială tulburare a somnului în momentul respectiv. (...) Nu totdeauna cei care sunt peste greutate au tulburări respiratorii în timpul somnului. Există și o categorie de oameni subponderali sau normoponderali care pot să aibă aceste tulburări. În majoritatea cazurilor predomină populația supraponderală, care este predispusă la aceste tulburări respiratorii în timpul somnului. Somnul trebuie să aibă o durată suficientă și aceasta este ajustată în funcție de vârstă, trebuie să fie un somn de calitate, trebuie să existe o predominanță a somnului profund - durată, calitate, fără interferențe exterioare. Calitate înseamnă că în general 65% din perioada de somn să fie alocată somnului profund, nu somnului superficial. Orice deviație de la cele trei caracteristici ale somnului intră în zona patologică", a explicat medicul pneumolog.
Și copiii sunt afectați
Nu doar adulții sunt afectați de lipsa de somn, ci și copiii.
„În România, desfășurăm numeroase acțiuni pentru a identifica și promova obiceiurile sănătoase de somn. Anul acesta urmează să publicăm rezultatele anchetei epidemiologice naţionale de depistare a tulburărilor respiratorii din timpul somnului la adulţi. Studiul este realizat în continuarea celui lansat în 2015, care a aratat că, în țara noastră, 1 din 10 copii este la risc pentru tulburări respiratorii în somn", a continuat Prof. Dr. Florin Dumitru Mihălțan.
La rândul său, Mihaela Oros, președintele Asociației pentru Tulburări de Somn la Copii și Adolescenți, a afirmat că bolile care pot să apară la adulți în cazul unui somn neodihnitor pot afecta și copiii.
„Copiii mici au nevoie de un număr mai mare de ore de somn. Nou-născutul - chiar 14 - 16 ore. Ei au un necesar de creștere foarte mare. Ulterior, după primul an, 11 - 14 ore de somn și pe măsură ce cresc 9 - 12 ore la copiii școlari. Adolescenții au un necesar mare de somn chiar 9 - 10 ore într-o zi. (...) Dacă nu dorm, se pot regăsi probleme de învățare, de memorie și începe să fie afectată partea academică și rezultatele școlare. Există și probleme de afectare metabolică. Tot ce se întâmplă la adulți pot să apară și la copii. Se discută de obezitate, diabet, afectare chiar cardiacă și hipertensiune. Există și copii care au un necesar de somn mai redus față de numărul de ore pe care l-am amintit", a spus Oros.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Poluarea și fumatul, lucrurile care ne îmbătrânesc prematur. Conf. univ. dr. Radu Crișan Dabija: Risc major. Deteriorează ADN-ul
Cum afectează aerul rece sănătatea plămânilor. Măsuri de protecție pentru aerul uscat al iernii și iritațiile căilor respiratorii
EXCLUSIV Tusea și junghiul, asociate cu pneumonia. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: Cele două simptome pot apărea împreună în diverse afecțiuni
În fiecare oră, câte un român moare din cauza cancerului pulmonar. Cristian Oancea, avertisment: NU avem program național de screening
Tuberculoza, principala cauză a deceselor provocate de boli infecțioase în 2023. OMS, apel la prevenție
Această boală a cauzat cele mai multe decese provocate de boli infecțioase în anul 2023.
OMS aprobă pentru prima dată testul pentru tuberculoză
OMS anunţă prima precalificare a unui test pentru diagnosticarea tuberculozei.
Beneficiile drojdiei în tratamentele respiratorii pentru astm. Ce spun ultimele studii
Cercetătorii au descoperit că drojdia Saccharomyces cerevisiae UFMG A-905, utilizată în pâinea fermentată, poate reduce simptomele astmului.
Semnul banal al cancerului pulmonar. Când trebuie să mergi la medic
EXCLUSIV Cine este la risc din cauza prafului saharian. Dr. Adrian Marinescu: E vorba de acutizarea unor afecțiuni
Un nou strat de praf saharian a acoperit o bună parte din țară. Acesta poate provoca neplăceri unor categorii de persoane.
Virusul respirator sincițial (VRS) poate crește riscul cardiac
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, evoluție nefavorabilă. Dr. Beatrice Mahler: Semnele apar foarte târziu. Un pacient cu simptomatologie e deja într-o formă tardivă de boală
EXCLUSIV Secretul bunicii care te scapă de tuse. Siropuri naturale care fac minuni, recomandate de medici și susținute de studii
Aceste siropuri pot fi soluția ideală pentru calmarea tusei într-un mod rapid și fără efecte secundare. Au efecte rapide.
Ai oxigenul normal, dar simți că te sufoci? Cine este principalul responsabil pentru această senzație
Gestul banal pe care îl poți face în spital pentru a reduce riscul de pneumonie
EXCLUSIV Ce efecte are fumatul asupra sănătății plămânilor. Dr. Cristian Oancea: Dependența de nicotină trebuie privită ca dependența la drogurile grele. Nu există fumat sănătos!
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, diagnostic. Dr. Michael Schenker: Este decontat pentru asigurați și neasigurați
Acest test gratuit îți arată dacă ai cancer pulmonar.
Lumânările parfumate și aromele de sărbători, risc ascuns pentru calitatea aerului din interior. Pot duce chiar la astm
Papa Francisc, internat cu dublă pneumonie. Ce înseamnă și cât de gravă este afecțiunea
Papa Francisc este internat cu dublă pneumonie. Garda Elvețiană a început pregătiriile pentru funeraliile Suveranului Pontif.
EXCLUSIV Afecțiunile care duc la insuficiență respiratorie. Dr. Cristian Oancea: Mare atenție!
Care este diferența între insuficiența respiratorie acută și cea cronică și ce afecțiuni le pot declanșa.
