Cazurile de cancer și decesele cauzate de cancer se vor dubla până în 2050. Bărbații, mai afectați decât femeile - studiu

cancer - Foto: Freepik
cancer - Foto: Freepik

Într-un scenariu alarmant, cercetătorii avertizează că decesele cauzate de cancer ar putea atinge pragul de 18,5 milione anual până în 2050, aproape dublu față de nivelul din 2022. Studiul subliniază o creștere dramatică, în special în țările cu un nivel scăzut al Indicelui de Dezvoltare Umană.

Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va dubla până în 2050, conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri de cercetători, relatează agenţia Xinhua şi New Scientist.

Un număr de 18,5 milioane de persoane vor muri de cancer la nivel mondial în 2050, o cifră în creştere cu 89,7% comparativ cu 9,7 milioane în 2022, potrivit proiecţiilor studiului.

Conduşi de dr. Habtamu Bizuayehu de la Universitatea din Queensland (UQ), cercetătorii au analizat cazurile şi ratele de deces pentru 36 de tipuri de cancer din 185 de ţări - incluse în baza de date Global Cancer Observatory (GCO) - şi au proiectat viitoarele cazuri şi decese prin aplicarea ratelor la predicţiile privind populaţia pentru 2050 ale Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Cercetătorii au constatat că numărul total al cazurilor de cancer la nivel mondial ar urma să crească cu 76,6%, de la 20 de milioane în 2022 la 35,3 milioane în 2050.

Conform studiului, numărul cazurilor de cancer şi al deceselor asociate ar urma să se tripleze până în 2050 în ţările cu un nivel scăzut al Indicelui de Dezvoltare Umană (IDU) al ONU, faţă de creşteri moderate în ţările cu un nivel foarte ridicat al IDU.

Conform estimărilor, cancerul pulmonar rămâne principala cauză de deces asociat cancerului în 2050, reprezentând aproximativ 19,2% din totalul deceselor provocate de cancer la nivel mondial, în creştere de la 18,7% în 2022.

Studiul a estimat că numărul cazurilor de cancer şi al deceselor va înregistra o creştere uşoară la bărbaţi comparativ cu femeile până în 2050.

Aceste constatări întăresc alte dovezi conform cărora cazurile de cancer sunt în creştere, a declarat Andrew Chan de la Massachusetts General Hospital din Boston, SUA, care nu a fost implicat în studiu, citat de New Scientist. Mai mulţi factori se află probabil la originea acestei evoluţii, inclusiv faptul că oamenii trăiesc mai mult, ceea ce creşte riscul de cancer, a spus el. Cu toate acestea, cercetarea nu a luat în considerare apariţia unor tratamente noi sau mai eficiente, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel