Cel mai simplu exercițiu pentru hernia cervicală. Dr Alexandru Ilie: Este important să se ridice în picioare

Stilul de viață sedentar și statul mult jos, la birou, ne afectează mai mult decât credem articulațiile.
Kinetoterapeutul Alexandru Ilie spune că motivul principal pentru care apare hernia cervicală, afecțiune a coloanei, este din cauza statului foarte mult jos.
”Din păcate, biomecanica umană s-a schimbat foarte mult în ultimii 25-30 de ani, ajungând să stăm jos 12, chiar și 14 ore pe zi.
Hernia de disc cervicală ocupă un loc fruntaș, însă, din fericire, în majoritatea cazurilor, mai exact în 90% dintre ele, nu este nevoie de intervenție chirurgicală. Gradul de rupere a inelului fibros, cel care stabilizează și închide discul nostru intervertebral, îţi permite în momentul în care tu ai un câmp de forță local, să îndeplinești funcțiile cotidiene și să nu mai distribuie toată această sarcină în aparatul articular. Cu ajutorul muşchilor, poţi să ai parte de o viaţă trăită fără durere cu toate că dacă te duci să faci un RMN eşti diagnosticat cu hernie de disc”, afirmă kinetoterapeutul.
Potrivit acestuia, exerciții simple și sigure pe care le poți face și acasă.
”Este important mai ales pentru cei care lucrează acasă în momentul de față, să se ridice în picioare. Este practic cel mai simplu exercițiu pe care îl avem de făcut. De exemplu, dacă putem să ne înlocuim șezutul, adică să punem laptopul pe masa de călcat, ar fi ideal. Practic, lucrezi din picioare. Este un exercițiu simplu şi gratuit. De exemplu, când stai pe scaun, genunchii sunt flectați, asta înseamnă că mușchii posteriori sunt scurtați, iar musculatura anterioară este lărgită. Nu este bine nici picior peste picior, nici îndoiți. Atunci când stăm foarte mult cu genunchii flectați, e ușor de înțeles că musculatura scurtată va căuta să rămână acolo, practic se va instala o rigiditate”, explică Alexandru Ilie, potrivit Antena 3.
-
-
-
-
Somnolența diurnă la vârstnici, semnal ascuns al declinului cognitiv15.10.2025, 15:47
-
Un simplu test de colesterol îți poate arăta riscul de Alzheimer. Avertismentul cercetătorilor
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Aflarea riscului de Alzheimer poate reduce anxietatea, dar și motivația pentru un stil de viață sănătos, arată un nou studiu
Semne timpurii neobișnuite ale demenței. Experții, avertisment
Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC
Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC.
Șase lucruri surprinzătoare legate de Alzheimer
Cum ne spune creierul că ne este foame sau suntem sătui
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Neurolog: Nu fac niciodată acest gest banal. Poate părea inofensiv, dar îți poate afecta creierul pe viață
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA. Când va fi disponibilă și în Europa.
Trei greșeli care îți pot afecta creierul, potrivit unui neurolog: "Nu le fac niciodată"
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Leziunile cerebrale cresc riscul de glioblastom. Ce simptome să urmărești
Stilul de viață, esențial pentru reducerea riscului de demență, AVC și depresie la vârsta a treia. Ce trebuie să faci
Aceste lucruri simple îți protejează creierul de demență și AVC. În plus, întârzie îmbătrânirea cerebrală.
10 lucruri pe care să le faci ca să previi demența. Asta contează mult pentru creier
Ce se întâmplă în creierul celor care au făcut AVC
Cantitatea de alcool care îți devastează creierul. E mai puțină decât ai crede
Aceasta este cantitatea de alcool care îți devastează creierul. Este mult mai puțină decât ai crede.
Problemele de sănătate mintală cresc riscul de demență
Semnele unui anevrism cerebral care nu trebuie ignorate, avertizează un medic
Semnele unui anevrism cerebral care nu trebuie ignorate, avertizează un medic.
Un test de sânge simplu ar putea prezice demența cu ani înainte de apariția simptomelor. Are o precizie de 90%
Un test de sânge simplu ar putea prezice demența cu ani înainte de apariția simptomelor. Are o precizie de 90%.
Simptomul repetitiv care poate fi un semn de demență. Apare cu ani înainte de pierderea memoriei
Simptomul repetitiv care poate fi un semn de demență. Apare cu ani înainte de pierderea memoriei.